În anii ’80 se fac la hotelul Forum din Costinești, așa, mai pe la începutul verii, niște dezbateri despre teatru, despre proză, pe spezele BTT-ului. Erau mai mulți autori, unii tineri, alții vîrstnici. Ne-am dus acolo cu un autocar care apucase și vremuri mai bune, și cu un microbuz. Printre pasagerii autocarului, Ioan T. Morar, care-l imita atît de bine pe Ceaușescu, de-ai fi zis că era Ceașcă însuși. Mai erau în autocar niște tipe de la BTT care aveau și niscaiva funcții la UTC. Astea, ambițioase, stăteau într-un grup aparte și vorbeau de-ale lor: acțiuni, manifestări, întruniri și mai ales ședințe. Ceilalți, scriitori și critici, spuneau bancuri. Criticul Valentin Silvestru povestea întîmplări cu actori răposați. Le mai și imita vocile, pentru autenticitate. Silvestru nu prea avea umor, în ciuda părerii sale de nestrămutat că e și un mare urmaș al lui Caragiale.
La un moment dat, Biju nu mai rabdă și începe să-l parodieze pe Ceaușescu. Pe măsură ce-și intra în rol, vorbea tot mai tare, de-ai fi zis că președintele cu sceptru venise în autocarul BTT-ului să țină o cuvîntare. Tipele tac mai întîi, blocate de arta poetului, apoi se apucă și ele să vorbească mai tare, să-l acopere pe Biju. El, nimic.
Pe Valentin Silvestru îl abandonează brusc umorul. Se ridică demonstrativ, ne părăsește grupul și se duce în față, pe scaunul de lîngă șofer. Una dintre tipe, mai înfiptă, se duce la șofer și-i spune să dea drumul la muzică. Instalația nu funcționa.
Cînd ajungem lîngă unul dintre rarele popasuri de pe drum, tipele se dau jos, pentru firești necesități. Ne-am dus și noi la WC. Valentin Silvestru ne-a luat-o înainte. Cînd să pornim mai departe, utecistele de la BTT și-au luat bagajele și ne-au spus că ele așteaptă microbuzul. Silvestru la fel. Microbuzul a luat-o înainte! – le zice șoferul. Tipele și Silvestru nu și nu: a rămas în urmă. Ajungem noi la Costinești, după-amiază. Microbuzul era în parcarea hotelului. Seara apar și utecistele, împreună cu Silvestru. Cînd au dat cu ochii de Biju i-au aruncat niște priviri nimicitoare. Aia mai înfiptă dintre ele le spune celorlalte că n-a vrut să strice „acțiunea”, că altfel ne-ar fi lăsat în drum, ca să nu ne mai rîdem de cine nu trebuia.
