Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

O fantomă bântuie Europa. Și Dragonul Roșu

Zoom O fantomă bântuie Europa. Și Dragonul Roșu

Săptămâna trecută, șoc și groază. Miercuri, atât Evenimentul zilei, cât și televiziunea afiliată, B1, titrau mare “Un an de la lovitura de stat”. Atunci când pe site-ul Evz apărea acest titlu și chiar la ora la care Robert Turcescu, având pe burtă exact același titlu, ne explica doct etapele loviturii de stat, la Cairo, în Egipt, avea loc o lovitură de stat adevărată. Armata, condusă de generalul Sisi (în curând o să-l vedem bomboane, parizer, șuncă și așa mai departe, ca pe tiza sa austriacă), îl lua în custodie pe Mohamed Morsi, președintele islamist al statului, anunța un președinte interimar, în persoana președintelui Curții interimare, și anunța că va exista o nouă Constituție secularistă, nu ca aceea pe care o pregătea Morsi. Alături de Turcescu, în platou se aflau specialiștii în lovituri de redacție Cristoiu și Cartianu, care, știind ce se întâmplă la Cairo, îi dădeau înainte cu lovitura de stat din iulie 2012.

Ca să citez din președintele Băsescu, “câtă minte trebuie să-ți lipsească să nu-ți dai seama” că dacă aia din Egipt e lovitură de stat, în România n-a avut loc, anul trecut, o lovitură de stat? Lui Turcescu, lui Cristoiu și lui Cartianu le lipsește multă minte, deși n-ar trebui, pentru că sunt un soi de formatori de opinie pentru ăia 100-200.000 de oameni care, adunați, se uită la ei într-o săptămână. Așa că a fost nevoie de intervenția discretă a lui Dan Andronic, omul care conduce, pe banii evazioniștilor din Europa și Dragonul Roșu, Evenimentul zilei. Dan Andronic a dat semnalul, joi, care încerca să-i scoată din ridicol pe adepții teoriei că în 2012 a fost o lovitură de stat. El a nuanțat într-un editorial, iar varianta a fost preluată ca fiind cea oficială a propagandei: “un an de la tentativa de lovitură de stat”. Brusc, nu mai era o lovitură certă, ci o tentativă. Datele vehiculate, însă, erau aceleași: le-a fost suspendat președintele și adversarii politici au vrut să-l înlăture prin lovitura de stat a votului democratic. Ce bine, Doamne, că au existat instituții ale statului care au funcționat și ni l-au păstrat pe domnul Băsescu al nostru cel luminat, adevăratul și unicul lider al dreptei. Dar era deja joi și ieșiseră datele oficiale ale recensământului din 2012, care ne spunea că populația cu drept de vot este de doar 16.269.839 de români. Cum ar veni, anul trecut, la referendum, a cam fost cvorum, iar lovitura de stat a cam fost din partea instituției numite CCR, care a refuzat să recunoască validitatea referendumului prin care Traian Băsescu a fost demis.

Brusc, s-a stins tema loviturii de stat a USL, fiind înlocuită de examenul de bacalaureat, chiar dacă, înainte de a da stingerea, Băsescu a apucat să spună că cei care au făcut anul trecut ceea ce au făcut trebuie să plătească. Sunt de acord cu președintele, deși nu cred că voi găsi susținere la fidelii săi umezitori de fese. Pentru că, până la urmă, cei care au făcut rău anul trecut și cei care trebuie să plătească sunt ei. Ei, cei care au fluturat, iresponsabil și nejustificat, flamura loviturii de stat. Ideea asta, deși falsă, ne-a făcut mult rău la imagine. Precum și afirmația, care umplea gurile tuturor turceștilor, cristoilor și cartienilor mai ceva ca rahatul într-o zi de leafă, că s-au fraudat două milioane de voturi în iulie 2012. Parchetul a reușit să aducă în discuție (nu să trimită în instanță, căci n-are suficiente dovezi) undeva în jur de 50.000 de voturi multiple. 50.000, nu două milioane. Nici măcar un milion și cinci sute de mii. Toți ăștia, mincinoșii care au propagat această falsă informație în interiorul și în exteriorul țării, dând impresia că trăim într-un soi de Egipt neguvernabil, ar trebui să plătească. Deci, domnule președinte, o sunați dumneavoastră pe Kövesi sau o sunăm noi?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
  • Peisaj cu tractor românesc trăgînd cu lanțul de Coloana Infinitului

    23 aprilie 2024

    Scuip sînge ca Bălcescu și nu sînt în Sicilia, să-mi scurm în cimitirul săracilor culcuș. Goniți-mă cu pietre să întregesc familia celor cu țara-n traistă, de sila voastră duși. Cînd […]

  • Nebunii care se visează președinți

    22 aprilie 2024

    Gafa cu desemnarea lui Cîrstoiu pentru Primăria Capitalei va avea consecințe la celelalte alegeri. Împreună și separat, PSD și PNL vor pierde voturi, vor fi obligate să-și schimbe tactici, oameni […]

  • Monologul unui telefon cu fise, rămas fără certificat de revoluționar

    16 aprilie 2024

    Prea mult sictir, prea multă operetă și un exces nebun de figuranți, a mai rămas puțină Julietă și un profesor de-ngropat talanți, și-o urmă de Romeo în culise descoperită de-un […]

  • Adio, Army

    15 aprilie 2024

    Cînd aliatul Rusiei atacă Israelul și se pregătește să complice și mai mult socotelile de securitate ale lumii civilizate, te întrebi iar, a suta oară, unde sînt banii armatei române. […]

  • Invitație la nuntă

    9 aprilie 2024

    Nimeni nu-i simte îngerului lipsa (mecanic de-ntreținere în cer). Veniți să reparați Apocalipsa, că dă Natura în marșarier! Cel care-a scris că veacul ăsta jalnic va fi religios ori de […]

  • Generalii lui Piedone

    8 aprilie 2024

    De cînd Piedone a devenit preferatul sondajelor, o armată de scarabei politici a început să fojgăie pe lîngă el ca împrejurul unui tomberon. Voiculescu i-a organizat o lansare fastuoasă la […]

bijuterii argint