Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

O imagine care vrea 1.000 de cuvinte de laudă

Zoom O imagine care vrea 1.000 de cuvinte de laudă

Să prinzi atenția spectatorului ca într-un clește de Hefaistos cu o simplă plimbare prin tranșeele pe unde bate vîntul morții și-al dezolării, acompaniat de o muzică bîntuitoare, numai bună să aducă în suflet sentimentul acela de adînc regret în fața eternității care, ticăloasa, stă ascunsă după valul de pămînt, asta e într-adevăr o dovadă de măiestrie. Și să lungești plimbarea aia peste valul de care vorbeam, acolo unde se zbuciumă marea bătălie a omenirii contra umanității, fără să dai vreo clipă senzația că ochiul se împăienjenește, că mîna tremură sau că voința te-a părăsit, asta e deja tupeu de mare cineast.

În 1917, Sam Mendes și-a luat în serios rolul de scamator și iluzia e perfectă: filmul curge, parcă într-o singură dublă, de la cap la coadă. Desigur, un mic exercițiu mental poate spune unde s-a oprit prima scenă și unde a continuat a doua, dar nu e garantat că o va spune mereu fără greșeală. Din punct de vedere tehnic, plimbarea disperată a mesagerilor englezi în “țara nimănui” și în spatele liniilor inamice e fără cusur. Adăugați imaginea prinsă elegant de mișcarea camerei și muzica ademenită parcă din străfundul sufletului încă hăituit de oroarea acelui început de secol și aveți un adevărat festin al simțurilor. Spectatorul este cufundat cu grație în lumea aceea nenorocită și sejurul merită fiecare clipă petrecută cu fundul în scaunul de cinema, pentru că spiritul e deja parte din povestea derulată de peliculă.

Ar fi de preferat, dacă tot v-a cuprins încîntarea, să nu acordați mare atenție poveștii, izvorîtă clar dintr-o carte străbătută de fiorii războiului. Poate nu chiar Hemingway, dar Lord of the Rings sau niște benzi desenate cu Astérix și Obélix contra lui Kaizer, cu siguranță. Practic, și aici englezii trimit doi hobbiți să salveze omenirea prinsă în Pămîntul de Mijloc dintre tranșeele aliaților și alea ale orcilor.

Și asta n-ar fi o problemă. Un war trip solid stă bine-mersi în picioare, oricît ar da în el artileria friților precum în oala cu sarmale. Și începutul e solid, atmosferic, verosimil. Doar că, pe la jumătate sau, dacă vreți, cînd înjumătățeala lovește filmul, scenariul decide brusc să apeleze la echivalentul de prim război mondial al săritului rechinului și al detonării nucleare a frigiderului. Și nu o dată.

Înțeleg că, la final, Sam Mendes mulțumește unui bunic pentru amintirile despre poceala mondială. Dar amintirile alea par mai multe niște miștocăreli spuse la beție în timp ce rulează pe fundal o clonă ridicolă de Rambo. Judecați și singuri ­– și, atenție, următorul paragraf e plin de spoiler-e:

“Deci, băi, nepoate, hai să-ți zic cum am învins eu singur primul război mondial. Am ieșit din tranșeele noastre și, din greșeală, am călcat cu mîna rănită într-un neamț mort și plin de șobolani, dar n-am murit de septicemie, că am respectat regula celor cinci secunde. După care am ajuns eu la o fermă și, cum stăteam eu așa, na, că era să mă calce un avion doborît de ai noștri. Eu am scăpat, că știu să traversez strada, da’ un camarad, nu. Și l-am plîns eu pe camaradul ăla, așa de amarnic l-am plîns că n-am auzit în pustietatea aia cum vine ditamai convoiul de camioane pe care îl auzeau și friții înfipți în curul lui Hades. Așa că am mers cu ei pînă am ajuns la un oraș ocupat de nemți. Și tot mergînd eu prin orașul ăla, am dat peste un friț. I-am pus eu mîna la gură să nu țipe și i-am explicat să tacă. Da’ el n-a vrut să tacă, a început să urle de parcă eram în război sau ceva, mare idiot, de-a sculat tot orașul ăla și-a trebuit să fug de oștirea lu’ Scaraoțchi, adică pardon, că polonezii nu luptau, mă rog, cu toți friții după mine pînă cînd am sărit eroic de pe o stîncă în șuvoiul din vale. Unde mama dracu’ era stîncă și rîu năvalnic în zona aia de cîmpie nu știu, că trecusem același rîu mai devreme și era atît de calm că o bășină mai vijelioasă îl trimitea înapoi în amonte. Important e c-am luptat cu vîrtejul pînă dimineață și, deși eu personal eram ud ca un bărbat în ploaie, ordinul pe care trebuia să-l duc era în continuare utilizabil. Așa că am ieșit din apă și iete c-am ajuns la regimentul pe care-l căutam. Adică n-am ajuns, că pînă să ajung a trebuit să fug de nebun paralel cu tranșeele, prin șpăngi, prin fum, prin mii de baionete. Și nu o dată m-am ciocnit de un tîmpit care pleca la atac. El se ridica și iar pica, secerat de gloanțe, peste un maldăr de camarazi. Du-te-n morții tăi! – îi ziceam și eu și alergam mai departe. Și am ajuns, și-am dat ordinul, și gata!

– Da’, bunicule, războiul s-a terminat în 1918!

– Am zis eu că atunci l-am terminat? Aia a fost altădată, îți povestesc eu.”

1917 R.: Sam Mendes. Cu: George MacKay, Dean-Charles Chapman.

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Coronavirusul, pseudonimul penibil al ciumei

    25 februarie 2020

    Arta a cochetat cu moartea la Carnavalul din Veneția pînă cînd măștile fascinante și grotești pe care turiștii și le-au tras fericiți pe meclă au fost înlocuite brusc cu o […]

  • Coronapirus

    25 februarie 2020

    Cel mai nou, puternic și neașteptat aliat al Opoziției e acum coronavirusul, care vine din Italia, pe vechiul drum al romanilor, să ia în stăpînire ce a mai rămas, după […]

  • Guberniul său

    25 februarie 2020

    „Poate dumneavoastră aveți treabă și noi vă reținem!“ Asta i-a spus un ziarist președintelui Iohannis luni, când acesta din urmă limitase numărul de întrebări pe care le puteau pune ziariștii […]

  • În căutarea țăranului pierdut

    18 februarie 2020

    Prin anii ’90, șoseaua dintre Craiova si Calafat purta la gît în plină iarnă salbe de potîrnichi și de prepelițe, care spre a nu fi detectate pe cîmpul înzăpezit de […]

  • Instinct primar

    18 februarie 2020

    Partidele bătrîne se închină la chipul cioplit al primarului. Și PSD, și PNL se prosternează la picioarele acestei divinități păgîne. Au primari mulți pe care vor să-i păstreze fiindcă fără […]

Cele mai citite