Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

O saga celebră prin lentila feministă: Terminatele

Zoom O saga celebră prin lentila feministă: Terminatele

Dacă ar fi avut măcar o sclipire de umor, netalentații care au pus umărul și, mult mai probabil, părțile din dos la realizarea Terminatorului de față ar fi deschis filmul cu Arnold spunînd “Here we go again!”, deghizat în roboțelul auriu din Star Wars. Pentru că n-am văzut o reluare mai nerușinată a filmelor originale de la primul voiaj Disney în galaxia aia foarte-foarte îndepărtată.

Terminator: Dark Fate e copiat după reușitele din tinerețe ale lui Cameron pînă la ultimul șurubel. Adică, pardon, am greșit eu: șurubelul lipsește cu desăvîrșire. Dark Fate este progresist, trezit la realități și alte scorneli de gen feminist, pentru că asta e singura diferență notabilă pe care poate s-o ofere publicului. Alături, desigur, de calitatea discutabilă de clonă ieftină cu parfum de chinezărie.

Scenariul omoară literalmente întregul fir narativ al lui John Connor și mută obsesia fugii de monstrul de oțel în Mexic, unde o mîndră devine viitoarea salvatoare a omenirii pentru că n-o recomandă nimic în afară de vagin. Îmi cer scuze, voiam să spun “în afară de faptul că are vagin”. Din cîte înțeleg, este un vagin absolut banal, fără nimic eroic în el.

Și tot de dragul diversității, viitorul nu mai trimite un android simbol al patriarhatului opresiv, ci o androgină simbol al prostiei fără de margini a scenariștilor. Unde Terminatorul lui Arnold, deși limitat în comparație cu dihania din metal lichid, era o mașinărie aproape inexpugnabilă, androgina e un soi de soldat universal cu îmbunătățiri care funcționează pe durată scurtă, după care ori primește medicație de urgență, ori niște colivă. Probabil că alternativele erau 1) o mașină care atinge viteza luminii, dar merge doar 100 de metri, 2) un gigolo perfect care suferă de ejaculare precoce sau 3) un savant genial care își pierde complet memoria la fiecare trei minute.

Sigur, echipa de marketing s-a dat peste cap să explice că “filmul asta îi reunește pentru prima dată în 28 de ani pe Arnold, Sarah Connor, James Cameron și băiatul ăla care l-a jucat pe John Connor”. De acord. Doar că Arnold e un moș de 70 de ani, John Connor e acolo doar ca să facă loc mîndrei cu vagin banal, Cameron nu regizează, iar Sarah Connor e complet inutilă în lipsa motivației care a transformat-o într-unul din cele mai mișto personaje muieri pe care le-am văzut vreodată într-un film. Prin comparație, pînă și bancul cu Ivan care a cîștigat o Volga cînd, în realitate, i se furase bicicleta pare mai puțin ridicol.

Colac peste pupăză – și nu, nu este o exprimare sexistă și misogină legată de excesul de estrogen din film –, mixerul demonic venit din viitor să facă ticăloșenii are aura terifiantă a unui ibric. În cel mai bun caz, roboțelul cu pretenții de ucigaș pare un inofensiv capabil doar să-ți pună RAM-ul prost în placa de bază sau să-ți instaleze prea multe aplicații tîmpite pe telefon. Robert Patrick în pielea lui T-1000 știa să facă o pereche decentă de chiloți să se întrebe dacă va scăpa cu onoarea nepătată pînă la finalul filmului. T-1000 era groaza paralizantă în fața unei morți considerate garantat iminentă. Aici, singurul sentiment de groază e dat de faptul că nu există alt antagonist.

Terminator: Dark Fate e capabil doar să reamintească uitucilor că saga lui Cameron s-a terminat în 1991, cînd Arnold a spus Hasta la vista, baby! și a plonjat în jacuzzi-ul de metal topit. Restul e tăcere, rateu și plictiseală.

Terminator: Dark Fate. R.: Tim Miller. Cu: Arnold Schwarzenegger, Linda Hamilton, Mackenzie Davis, Natalia Reyes.

1 comentariu

  1. #1

    singurul lucru bun despre acest film e ca avem subiect de amuzament sau chiar de enervare.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale