Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Obuzul care l-a căutat și l-a găsit, în cele din urmă, pe erou

Zoom Obuzul care l-a căutat și l-a găsit, în cele din urmă, pe erou

În octombrie 1916, Generalul Kurt von Morgen înainta în fruntea unui corp de elită spre trecătoarea Branului. Von Morgen era o legendă a armatei germane, unul dintre învingătorii de la Tannenberg și de la Lacurile Mazuriene și erou al îngrozitoarelor lupte de tranșee de la începutul Marelui Război. În tinerețe, von Morgen a condus mai multe corpuri expediționare în Camerun, Lagos, Niger și Egipt, a luptat împotriva triburilor negre și a învins toate formele de rezistență africană, de la infanteria bantu la șarpele Mamba, și de la săgețile otrăvite la musca țețe. Așa că butoaiele cu smoală, ploaia de vipere, copacii prăbușiți și triburile de țărani pe care se aștepta să le găsească în trecătoarea Bran puteau, cel mult, să-i smulgă un zîmbet de compasiune.

În subordinea lui erau Divizia 76 Infanterie Germană, pe care o antrenase în bătălia de la Lodz și în războiul de poziții de la Rawka și Bzura, și Brigada 8 Alpină Austro-Ungară, înzestrată cu frînghii, pioleți și bocanci de munte, care se putea cățăra și coborî, la ordin, pe cei mai drepți versanți din spatele inamicului.

Generalul Kurt von Morgen nu a luat prea mult în seamă nici rezistența trupelor române, nici eroismul și nici sacrificiul lor, datorat armamentului ruginit și lipsei de muniție, și a înaintat ca prin bere. Generalul Aristide Razu și a sa Divizie 22, care aveau ca sarcină să reziste, au rezistat o vreme ideii de a nu rezista deloc, apoi n-au mai rezistat și s-au retras, așa cum ar fi trebuit să facă de la început. Von Morgen a cucerit Branul, Moeciul și Rucărul, apoi și-a aliniat artileria și a bombardat pozițiile românești de la Dragoslavele.

Tunarii germani au scos husele de pe obuzierele Krupp nou-nouțe și au reglat tirul pe detașamentele lungite pe iarbă ale Diviziei 22. Batalioane întregi au fost îngropate cu totul, companii întregi au dispărut. Bombardamentul de artilerie, în care nemții au văzut un rodaj al tunurilor noi, a ucis sute de soldați români.

Un obuz tras la nimereală a parcurs o traiectorie lungă, de doi kilometri, și l-a nimerit în piept pe căpitanul Ionescu Traian, care își comanda bateria dintr-o groapă de obuz, fiind sigur că un al doilea nu va mai nimeri tot acolo. Dar obuzul fabricat în uzinele Krupp din Westfalia, care călătorise cu trenul 2.000 de kilometri, cu căruța încă vreo 200 și prin aer ultimii doi, a ajuns în același punct unde a ajuns căpitanul Ionescu după ce călătorise la rîndul lui 300 de kilometri cu trenul, apoi încă 150 călare și, în fine, ultimii 50 pe jos, în retragere.

Căpitanul Ionescu Traian avea 24 de ani. În viața civilă era un funcționar liniștit și așa ar fi și murit, dacă o bucată de fier, venită de atît de departe, nu i-ar fi dat întîlnire pe o miriște din județul Prahova. Vrînd-nevrînd, a ajuns erou, căzut în războiul de apărare a Carpaților, și la fel de uitat cum ar fi fost funcționarul mărunt care ar fi murit, șaizeci de ani mai tîrziu, în patul său.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale