Dragi prieteni, țineți aproape, că plecăm departe; ultima dată pe anul ăsta. E adevărat că ”vara indiană” stă să înceapă, dar cine-i nebun să se aventureze pe munte în zilele scurte de octombrie?! Nemaivorbind de frigul de noapte… cei care n-au saci buni de dormit știu la ce mă refer!
Dacă e de mers pe munți în care nu merge nimeni, propun Godeanu – e perfect pentru scopul propus, și mai are un avantaj: acolo în preajma Banatului, clima e mai blândă decât în restul țării, iar vara vine mai repede și ține mai mult. Evident, nu trebuie exagerat cu ”pusul speranței” în vremea bună de Banat, că nu se știe niciodată; poa’ să iasă cu bănat, și-atunci ce-am făcut?!
Cum procedăm? Simplu, ne suim în tren, la vagon de dormit, și debarcăm (de-barcăm?! Da’ ce, trenu-i barcă? Nu, domnule, nu debarcăm, ci detrenăm!) în stația Herculane, unde nu-i nici dracul la ora 4 dimineața, afară de-un câine ce-amușină prin gunoaie. Și mai sunt și taximetriștii ce-i pândesc pe turiști, dar ei, la ora aia, moțăie prin taxiuri, trebuie să te duci să-i scoli, uneori cu destulă insistență (n-ajunge să ciocănești în geamul portierei, ci să zgâlțâi mașina, c-atunci încetează instantaneu din sforăit). Taximetristul care ne-a dus pe noi s-a crucit când i-am zis destinația (Cheile Corcoaiei, pe valea Cernei): ”Da’ ce treabă aveți voi acolo?”. I-am explicat că facem traseu. Se uita la noi cu ochi străini și goi de parcă vorbeam tibetană, dar a renunțat la conversație: arătam solvabili, ce-i păsa lui că suntem nebuni?
Din Corcoaia începe traseul de Godeanu, într-un mod exotic, tipic bănățean: cauți marcajul de-ți ies ochii, compari mereu terenul cu harta, dar – nimic! Până la urmă apelezi la localnici (tot ei, săracii!), mai exact la un băiat cu niște vaci, și băiatul vă conduce pur și simplu la o portiță care dă în proprietatea cuiva, o deschide și vă zice: ”P-aici!”. Vă uitați ca boii la băiat și la vacile lui, dar are dreptate, că dincolo de portiță scrie ”Traseu Ecologic”. Îi dați un ban băiatului și începeți traseul, comentând cu voce tare ciudățeniile bănățenilor. Poate că așa arată trekkingul în Europa, mai știi?
După fâneața omului urmează urcușul propriu-zis, care te scoate pe piciorul Oslea Românească, foarte lin, dar foarte lung: o zi întreagă de mers. Ajungeți la stâna de pe coama Oslei când mai sunt vreo două ore de lumină, dar vă opriți acolo, că noaptea nedormită de pe tren își spune cuvântul (sunteți zombificați și cu poftă de vodcă, că berea de pe tren abia v-a deschis jiglerele).
A doua zi de Godeanu e cea mai frumoasă din tot masivul, cu mers ușor, fin, pe curba de nivel din golul alpin, ocolind vârfurile cu dibăcie, pe măsură ce o cârmești spre est. Vârful Godeanu poți să-l urci, dacă ții neapărat, dar nu te obligă nimeni. În schimb, vârful Gugu, cel mai înalt din masiv, îți dă țeapă: e situat excentric față de traseul de creastă, cam la o oră de mers (două, dacă punem și întorsul!). Cu regret, îl lăsați pe altă dată, nu înainte a auzi un întreg monolog al unuia din grup, cum că vârful ăsta e încărcat cu ”energii spirituale dacice”. O fi, dar voi încă trazniți a vodcă, așa că n-aveți ce căuta acolo: după cum se știe, dacii beau vin.
Seara întindeți corturile la lacul Scărișoara, o frumusețe de lac (se simte apropierea Retezatului!), unde aveți parte de un incident cu totul regretabil, deși de neuitat: întâlnirea cu cehii.
După cum am spus, în Godeanu nu vine nimeni. ”Nimeni”, adică nici un român, dar domnul Șobi nu e român, deci el vine cu mare plăcere. Povestea domnului Șobi e simplă și exemplară: a făcut parte din personalul ambasadei cehe din România timp de vreo zece ani, de-a rămas îndrăgostit lulea de țara asta și de limba ei (vorbește o română de mare ținută!). Din discuțiile cu domnul Șobi, avute seara la lac și a doua zi pe o bună parte de traseu, a reieșit că ”voi, românii, sunteți foarte ciudați – toată ziua vă lamentați că v-ați născut români și nu elvețieni. Dar elvețienii se cațără toată ziua pe munți, iar românilor le e lene și să urce scările de la metrou… mă îndoiesc că știu cu adevărat ce-și doresc!”. Închei aici revelațiile pe care ni le-au pricinuit dialogurile cu domnul Șobi, pentru că eu însumi trebuie să mai reflectez la ele: n-ai în fiecare zi ocazia să te vezi prin ochii unui străin inteligent, educat și curios!
Acum nu mai e mult: drumul de creastă vă scoate la Piatra lui Iorgovan, care marchează frontiera simbolică dintre Godeanu și Retezat. De aici înainte începe alt munte, cu cabana Buta, cu bere, cu lacul Bucura, cu turiști români, cu traversarea până la Gențiana și coborârea la Pietrele, apoi la Ohaba și la Petroșani… nu vreau să insist. Știu că Retezatul îl știți ca pe buzunarele voastre, că altfel nu citeați până aici, mă trimiteați la origini încă de la titlu.
Numai un munțoman poate citi un text despre Godeanu. Oamenii normali au alte priorități.
