Oituz, medalie de argint la baionetă

Bătălia de la Oituz face parte din trilogia eroică a armatei române în primul război mondial, ea completînd bătăliile de la Mărăști și Mărășești, și epuizînd, alături de ele, toată rezerva de vitejie a plugarului român pe următorii douăzeci de ani. Între 8 și 22 august 1917, Armata a 2-a a generalului Averescu a ridicat un zid omenesc de 60 de kilometri lățime împotriva generalului Friedrich von Gerock, care plănuia să ajungă în Moldova și să-i ceară regelui Ferdinand să se predea în limba germană.

Von Gerock comanda trupe austro-ungare, ceva mai superficiale la mînuirea glonțului și baionetei, dar mai nerăbdătoare să arate românilor cine au descălecat primii în Transilvania. Ungurii și austriecii numărau 54 de batalioane și tîrau după ei 200 de tunuri Krupp, în timp ce oltenii, muntenii, moldovenii și dobrogenii, cu tot cu ambiții și proiecte, nu treceau de 34 de batalioane. Despre cele 105 tunuri ale lor se știau mai multe, fiindcă erau cunoscute încă de la Războiul de Independență și chiar de la Călugăreni.

La asta se adăuga și fuga de pe front a rușilor, care ardeau de nerăbdare să intre pe mîna lui Lenin și a regimului de teroare bolșevică. Generalii Văitoianu și Văleanu, cei care comandau sectoarele importante de la Oituz, au fost nevoiți să acopere gaura lăsată de muscali împrumutîndu-se cu două divizii de la Armata 1. După bătălie n-au mai restituit împrumutul fiindcă n-au mai avut ce restitui.

Von Gerock a atacat în forță, bombardînd peisajul sub care stăteau deghizați infanteriștii lui Averescu și asmuțind batalioanele de honvezi pe terenul arat de obuze. Ai noștri au reținut amănuntul că au în față unguri și s-au străduit să le plătească pentru suferințele lui Avram Iancu. Austriecii și maghiarii au atacat în valuri și așa au și fost respinși. Trupa cucerea azi o culme, mîine pierdea o pădure. În puhoaie sau în detașamente mici, soldații s-au ciocnit unii cu alții pentru o rîpă, pentru un dîmb, pentru un grajd părăsit sau pentru o poiană, fără ca cineva să dea semne de șovăială. Apoteoza a fost pe 11 august, cînd Von Gerock a aruncat în luptă tot ceea ce cărase cu el din Austria – oameni, tunuri, cai și planuri de carieră. Dar frontul plugarilor a rezistat cu o putere ce părea izvorîtă, de astă dată, nu din laptele și brînza Mioriței, ci din spiritul ucigaș al bacilor ungurean și vrîncean.

Strigătul „Pe aici nu se trece!” a făcut văile să răsune așa cum au răsunat la Tapae, la Posada, la Rovine și la Costești, la mineriada din 1991. Von Gerock a fost respins definitiv, iar Oituzul a rămas în istoria militară a anului 1917 cu medalia de argint pentru vitejie. Înainte de bronzul de la Mărăști și foarte puțin în urma aurului de la Mărășești.