Lumea cinematografiei e ciudată. Există filme de acțiune care sunt complet neverosimile științific, la fel cum există desene animată de o acuratețe științifică total nefirească. Fast and Furious 7 părea făcut de un om care nu știe cum funcționează gravitația și corpul uman. Întors pe dos (Inside Out), în schimb, e fidel unor descoperiri recente din domeniul psihologiei. Nu te-ai aștepta la asta din partea unor desene animate pentru copiii de 11 ani. Într-un film de desene animate care se respectă, e ceva normal să cadă nicovale din cer. Sau să cazi în gol (mă rog, dacă ești personaj de desene animate) abia după ce ai observat că nu mai e nimic sub picioarele tale. Nu e și cazul lui Inside Out, care pare a avea o bibliografie mai consistentă decât lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta.
Riley e o fată de 11 ani care se mută cu părinții din Midwest în San Francisco. Îi vine greu să se acomodeze la oraș și începe să se simtă singură în noul mediu. Asta declanșează un lanț de aventuri nemaipomenite care, contrar așteptărilor, nu se produc în metropolă și nici n-o au pe Riley ca protagonistă. Personajele principale ale filmului sunt emoțiile personalizate care o animă pe Riley și care se înghesuie să-i dirijeze reacțiile, la consola de control din mintea ei. Bucuria, Tristețea, Frica, Furia și Dezgustul încearcă, în fiecare moment, să-i dea lui Riley semnalul potrivit, astfel încât să fie tristă la chestiile la care trebuie să fie tristă și să-i fie teamă atunci când e rezonabil și prudent să se teamă.
Dintre emoții, Bucuria controlează cam toate ostilitățile, cum e poate și normal să se întâmple în cazul unui copil dintr-o țară prosperă. Dacă Riley era o fată de 11 ani din Coreea de Nord, care creștea într-un lagăr de muncă forțată, probabil că Frica, Tristețea și Dezgustul aveau mai multă influență. Așa, Riley poate să se bucure liniștită de copilărie, temându-se doar ocazional de câte o situație vag jenantă, niciodată de ideea că un gardian beat o s-o împuște fără motiv.
Mica comunitate de emoții suferă un adevărat șoc în momentul în care Riley descoperă că nu-i place în San Francisco. Tristețea începe să devină tot mai influentă. Iar asta împotriva voinței ei, deoarece Tristețea oricum e o tipă destul de apatică și de pasivă, care nu pare că și-ar dori vreodată ceva anume de la viață. Bucuria, o tânără cu părul albastru, enervant de bine dispusă, încearcă să preia controlul, dar îmbrânceala cu Tristețea le duce pe amândouă undeva departe de consola de control. E momentul în care Riley nu mai simte nici bucurie, nici tristețe. E doar apatică și, ocazional, furioasă.
Filmul prezintă, de fapt, aventura întoarcerii acasă a Bucuriei și a Tristeții, care străbat un peisaj ciudat și ușor absurd, făcând slalom printre obiectele care mobilează mintea umană. Pe drum, întâlnesc și cel mai simpatic personaj al filmului, o creatură ciudată, căzută în uitare, care pe vremuri era prietenul imaginar al lui Riley.
Inside Out e un film de animație inovator și extrem de reușit. Totuși, dacă ați depășit vârsta de 12 ani, nu e bine să aveți cine știe ce așteptări. Până la urmă, e un film pentru copii.
Inside Out (2015), comedie, animație, 94 de minute. Regia: Pete Docter. Cu: Amy Poehler, Phyllis Smith, Lewis Black, Mindy Kaling, Kyle MacLachlan.
„Totuși, dacă ați depășit vârsta de 12 ani, nu e bine să aveți cine știe ce așteptări. ”
cred ca exprimarea corecta era „daca imaginatia dumneavoastra a imbatranit fara vreme si nu mai stiti sa va bucurati de nimic…”
dar hei, ce vorbesc eu aici … dumneavoastra sunteti un specialist care stiti pertinent ca un copil de 8 – 11 ani va intelege perfect toate mesajele si subtilitatile acestui film.
Numa’ bine.
In San Francisco oamenii ar trebui sa aiba si un omulet anti-gay in cap.
Am vazut ieri filmul, impreuna cu fiica mea de 8 ani. E unul dintre cele mai reusite filme Disney-Pixar. Il recomand. Apropo de asteptari, ale mele au fost depasite :)). Iar copilul din dotare, la fel ca si ceilalti pusti din sala, parea ca se simte foarte bine si a cam inteles cum e cu emotiile.