Regizorul Marian Crișan, aflat deja la al treilea lungmetraj, reia povestea din Moara cu noroc și o aduce în zilele noastre. De data asta, nu mai e vorba de un cizmar care se face hangiu, ci de un bucătar care, după ce a lucrat împreună cu soția lui pe vapor, se mută în vârf de munte, ca să administreze o pensiune izolată. Bineînțeles, e prezentă și soacra, care țină să deschidă filmul cu un discurs despre dezrădăcinare și lăcomie. La fel ca-n nuvela originală, interesul financiar primează, iar bucătarul Lucian își continuă aventura administrativă, deși apar semnale care spun că locul în care a ajuns e cam periculos.
De data asta, antagonistul nu mai e șeful porcarilor, ci Zoli, un interlop misterios care taie păduri. Pe urmele lui e un jandarm montan care nu impresionează pe nimeni prin treningul lui de serviciu, dar și o doamnă procuror care își face treaba corect. Ce se-ntâmplă mai departe e ușor de intuit pentru oricine a trecut prin programa școlară de clasa a X-a. Zoli și oamenii lui încep să-l intimideze pe Lucian și să-l facă în felul ăsta complicele lor. Au loc niște crime, apare o trădare conjugală, iar la final asistăm la momentul sângeros pe care-l aștepta toată lumea. Avem de-a face cu un thriller decent, bine construit, pe care spoiler-ele din manualele școlare de limba română nu-l afectează cu nimic.
Ce e interesant sunt prefacerile prin care trece povestea ca să fie credibilă în zilele noastre. E o scenă pe la începutul filmului în care bucătarul Lucian îi explică soacrei lui ce l-a făcut să plece de la oraș și să se mute la pensiune. Motivul ține, firește, de bani. În Turda, orașul lor de origine, oamenii merg la restaurant doar la nunți, iar un bucătar ca el n-ar avea de lucru. În textul original, explicația cizmarului Ghiță e similară din punct de vedere economic: oamenii umblă mai mult desculți sau cu opinci și, de aceea, piața nu-i destul de ofertantă pentru meșteșugul lui. Cam asta ar fi povestea creșterii nivelului de trai în Ardeal, în ultimii 140 de ani.
Unele elemente din nuvelă pe care Marian Crișan le păstrează sună, totuși, destul de ciudat în zilele noastre. Moara cu noroc se desfășoară ca o poveste moralizatoare despre lăcomie. Cizmarul Ghiță, atras de mirajul banilor, renunță la viața liniștită de meșteșugar și se face hangiu, deși asta presupune multe riscuri și bătăi de cap. În zilele noastre, mișcarea asta profesională nu mai are aceleași valențe morale. Lăcomia protagonistului nu mai e o chestie condamnabilă, ci un impuls firesc, în lipsa căruia capitalismul n-ar fi posibil. Problema din Orizont nu e că oamenii sunt lacomi și vor să facă bani, ci că acolo, în vârf de munte, statul e prea slab și instituțiile lui nu reușesc să se impună. Conflictul din filmul lui Crișan e unul tipic pentru western-uri. Doar că, în aceste filme, ideea e să îmblânzești Frontiera și să aduci civilizația în Vestul Sălbatic, nu să-i acuzi de lăcomie pe cei care încearcă să trăiască acolo.
În încheiere, câteva cuvinte despre genul filmului. Orizont e un thriller ardelenesc, cu tot ce poate presupune această etichetă. Avem, în primul rând, personaje care vorbesc puțin și molcom, preferând să acumuleze în ele toată tensiunea pe care un mitic ar evacua-o imediat printr-o înjurătură, iar un moldovean printr-o lovitură de topor în moalele capului. Ca orice thriller, e plin de suspans. Nu afli decât la final dacă protagonistul a înțeles gluma sau în tot timpul în care n-a zis nimic s-a gândit la altceva. Și, nu în ultimul rând, ca dovadă a originilor ardelenești, Orizont e un lucru bine făcut. Povestea se construiește cu răbdare și migală, iar răbufnirea violentă vine abia la sfârșit, nu în primele trei minute, cum s-ar fi întâmplat dacă acțiunea era plasată în Vaslui.
Orizont, 2015, 93 de minute. Regia: Marian Crișan. Cu: András Hatházi, Rodica Lazăr, Zsolt Bogdán.
50 de vizualizări
