Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Orizonturi portocalii – episodul 25 –

Zoom Orizonturi portocalii – episodul 25 –

Emisiunea de la Antena 3 se terminase de o zi și jumătate, iar la Palatul Cotroceni era liniște. Foarte liniște. Toți angajații Administrației Prezidențiale și ai SPP meregau în vârful picioarelor și vorbeau în șoaptă, dacă era neapărat nevoie. Dar în general vorbeau prin semne scurte, categorice. Totul ca să nu-l trezească pe președintele interimar.

Emisiunea fusese, în cele din urmă, un eșec. Fuga falsului Băsescu după falsa Elena Udrea se întinsese cam mult, dezvăluirile cam fâsâite ale lui Blaga (în fapt, ale lui Mamadou) trecuseră neobservate din cauza hărmălaiei din studio. În plus, nici măcar nu se mai făcuse marea demascare, așa cum presupunea formatul ăla cu măști. Falsul Băsescu, adică președintele interimar, Crin Antonescu, nu rezista la Chivas precum originalul. După agitația provocată inițial de prea multele pahare băute, în cele din urmă îl lovise amorțeala, lenea, somnul. Și întrerupsese brusc fuga după fesele pline ale lui Victor Ponta mascat în Elena Udrea. Pur și simplu se oprise și decretase, cu aerul arhicunoscut de mare orator: „Eu mă culc!“. Ceea ce și făcuse. Se întinsese pur și simplu pe covorul moale din sala de recepții a Palatului Cotroceni și începuse să sforăie instantaneu. Mihai Gâdea se văzuse nevoit să bage publicictate și după aia să anunțe că emisiunea se întrerupe din motive tehnice. Adevărul e că tehnicienii televiziunii erau disperați. Sforăitul președintelui interimar era atât de puternic, încât, până să distrugă lavaliera, spărsese boxele din platou și prăjise mixerul de sunet.

Nervoși, calculând cât le va opri Dom’ Profesor din salariu fiecăruia pentru reparații, oamenii Antenei 3 își strânseseră cu viteză echipamentele și plecaseră rapid de la Cotroceni, înjurând încontinuu.

Președintele interimar rămăsese întins pe covor, în mijlocul sălii de recepții, sforăind, în timp ce premierul Ponta se prăbușise și el, epuizat, într-un colț al sălii. Angajații Președinției fuseseră singurii care-și păstraseră cumpătul. E drept, aveau și experiență. Aduseseră rapid niște paravane înalte tapetate ca interiorul dormitorului prezidențial de la Cotroceni. Le instalaseră în jurul președintelui interimar, alcătuind o incintă discretă. Aduseseră și un pat masiv, cu baldachin, identic și el cu cel din dormitor. Îl ridicaseră cu grijă pe președintele interimar și-l puseseră pe saltea, cu priceperea celor care mai făcuseră așa ceva de zeci, poate sute de ori. Și chiar făcuseră, din 2004. Opt ani de experiență și exercițiu se vedeau.

Acum, așadar, toată lumea făcea liniște, ca să nu-l trezească pe președintele interimar. Acesta avea reputația că ar dormi mult, dar acum chiar nu se mișcase de când adormise în emisiune. Doar intensitatea sforăitului mai scăzuse, stabilizându-se la un nivel domol, de anduranță. Din când în când mai suna telefonul pe linia scurtă, de la Bruxelles. Ofițerul SPP care era de serviciu răspundea scurt, cu o voce liniștitoare.

– Da, doamnă europarlamentar, doarme. Da, da, e liniștit, nu vorbește în somn, exact cum ne-ați descris. Da, doamnă Vălean, da. Sigur că i-am dat cățelușul de pluș. Da, da, îl ține în brațe, strâns. Dacă-mi permiteți, este foarte-foarte drăguț. Da, doamnă, președintele, nu cățelul. Cățelul, să mă iertați, este cam strâmb. Ei, nu, sigur. Dacă ăsta-i place, pe ăsta i-l dăm, nu cumpărăm noi altul, am înțeles. Bine, doamnă, nici o problemă, aici suntem.

După care sepepistul își suna șeful și dădea raportul:

– Să trăiți, iar a sunat doamna. Da, da. A zis că mai durează 20 de ore. Da, să trăiți! Să trăiți.

Dar nu toată lumea făcea liniște la Cotroceni. Nu, nu toată lumea.

Victor Ponta, care reușise să scape de machiaj, se agita prin palat, de când se terminase emisiunea. El, spre deosebire de partenerul său de USL, nu pusese geană pe geană. La început, când își revenise după fuga aia dementă printre camere, cameramani, invitați și mobilier, începuse să urle. Văzându-l pe Crin că nu se mișcă, se repezise la el ca să-i tragă niște șuturi binemeritate. Dar fusese reținut de sepepiști. Urlase atât de tare timp de două ore, cerându-i socoteală președintelui interimar, încât fuseseră nevoiți să-l închidă în pivnițele palatului.

Acum era mai liniștit. Consilierul de politică externă al Președinței găsise soluția. Îl sunase pe José Manuel Durão Barroso, președintele Comisiei Europene. Acesta vorbise vreo cinci minute cu Victor Ponta, iar premierul se liniștise ca prin farmec.

Acum nu mai urla, dar se plimba nervos în jurul dormitorului improvizat, așteptând să se trezească Antonescu.

Mai mormăia ușor, din când în când, se puteau chiar distinge diverse înjurături înflorite, dar totul era foarte în șoaptă. Tropăitul său permanent pe dalele de marmură, însă, îi îngrijora pe sepepiști. Un om normal s-ar fi trezit de multă vreme, mai ales că Victor Ponta se demachiase, își scosese hainele lui Udrea, dar uitase să-și scoată și pantofii cu toc cui. Barroso răspunsese și la al doilea apel, dar când auzise că acum îl rugau să-l convingă pe Ponta să descalțe pantofii cu toc fusese convins că e vreo farsă și închisese nervos.

În cele din urmă, Victor Ponta răbufnise:

– Băăăi, mai doarme mult nesimțitul ăsta?

– Domnule prim-ministru, încă 18-20 de ore. Așa ne-a zis doamna Vălean, și cred că dânsa știe.

– 20 de ore? Pfui, nu avem timp. Trebuie neapărat să vorbesc cu el imediat.

– Nu se poate.

– Nu se poate? Cine a zis?

– Aaaa, știți, domnul acela portughez. José Ba…

– Barroso?

– Da, domnul Barroso a zis, rosti, ușurat, sepepistul.

– Mda, bine. O să mi-o plătească și ăsta, cândva. Știi ce? Adu-mi și mie un pat, să trag un pui de somn până se trezește nesimțitul.

Când îi veni patul, Victor Ponta se întinse obosit pe salteaua moale și dădu să se descalțe.

– Uau, ce pantofi am! Auzi, băi, sepepică?

– Da, domnule prim-ministru, ordonați!

– Băi, sună și tu la Antenă, caută-i pe ăia de la emisiunea aia a lui Gâdea și întreabă-i de unde au luat pantofii ăștia belea cu toc atât de înalt, măsura mea. Și după ce îți spun, trimite pe cineva să-mi ia două perechi: negri și bleumarin, că ăștia roșii sunt de căcat.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cum să nu murim

    19 ianuarie 2021

    Mihai Eminescu a învățat să moară cu mult înainte de-a muri la un azil de nebuni și-a mai murit o dată cînd a ajuns nume de cofetărie în orășelele de […]

  • Școală să fie, dar și pușcărie!

    19 ianuarie 2021

    România se împarte iar în două: vaccinații și ceilalți. Elixirul Pfizer vine în doze mici și selective, așa că viața normală are de stat la coadă încă multe luni. Așa […]

  • Ce frumoasă vaccinare!

    19 ianuarie 2021

    „Trebuie să fim pregătiți și tocmai de aceea am convocat astăzi o întâlnire cu ministrul Sănătății și cu experții din domeniul vaccinologiei. Am evaluat stadiul pregătirilor României și am discutat […]

  • Metamorfoza țăranului român

    12 ianuarie 2021

    Dacă pînă acum cinci-șase ani mă dădeam de ceasul morții că boarea societății de consum a ocolit satele românești, astăzi cantitatea de supermarket-uri și de superbet-uri pe cap de băștinaș […]

  • Vaccinați, băieți, orice, numai vaccinați!

    12 ianuarie 2021

    Campania de vaccinare a devenit o tristă eroare de vorbire. Iohannis și-a retras capul din prompter și l-a lăsat pe bietul colonel Gheorghiță să încaseze singur cartușele urii populare, pe […]