Telefonul, lăsat de cu seară pe noptieră, sună de trei ori și se opri. Apoi sună din nou de trei ori și se opri. Se trezise imediat după primele trei sonerii. Dacă ar fi sunat de mai multe ori, nici nu s-ar fi sinchisit. Dar așa, era clar cine sună la 3,33 dimineața. Trebuia să aștepte să sune din nou de trei ori, după care să sune ea. Ceea ce și făcu, imediat ce se termină al treilea șir de câte trei sonerii.
– Alo? Ce s-a întâmplat? Mă îmbrac acum și vin. Vin direct la…
– Elena, se auzi vocea stinsă de la celălalt telefon. E-le-na…
– Ce este, spune-mi, nu mă fierbe. Zi-mi unde trebuie să vin.
– E-le-na… Să nu mai vii. Niciodată.
– Hai, mă. Ce ai?
– E-le-na… Nu mă mai iubești, E-le-na…
– Cum să nu te iubesc? Știi foarte bine că ești bărbatul vieții mele, dragostea mea adevărată, singurul pe care l-am iubit și-am să-l iubesc vreodată.
– E-le-na, nu mă mai iubești, știu eu… Dar nu am să las, E-le-na, lucrurile așa, E-le-na…
– Te rog, te implor, nu mai fi așa. Vin acum, dragostea mea. Spune-mi unde și vin. După zgomot, ești undeva cu multă lume.
– Sunt undeva, E-le-na, unde tu nu mai ai voie să vii. Nu vreau să te mai văd. Nu mă mai iubești, E-le-na.
– Dar te iubesc, prostuțul meu. Te iubesc așa cum nu te-a mai iubit nimeni. Te iubesc așa cum floarea-soarelui iubește soarele, așa cum rapița iubește fotografiile cu turiști, te iubesc așa cum iubește pământul arabil al Dobrogei apa din irigații. Te iubesc…
– Ei, mă iubești… Spui doar așa, ca să te las să mă fraierești în continuare… Nu mă mai iubești, E-le-na…
– Cum să nu te iubesc? Am sacrificat totul pentru dragostea noastră, nu mi-a păsat de nimic altceva, am făcut tot ce mi-ai cerut și tot ce nu mi-ai cerut ca să-ți demonstrez că numai și numai pe tine te iubesc.
– Nu este de ajuns, E-le-na.
– Dar ce vrei să mai fac? Ce trebuie să mai fac pentru a-ți demonstra cât de mult te iubesc? Te ador, te idolatrizez, ești ca un zeu pentru mine.
– Mai scutește-mă, E-le-na.
– Nu, nu mai spune asta. Ce vrei? Cum vrei să-ți demonstrez dragostea mea totală, pură, completă?
– E-le-na, vreau…
– Spune, te implor, spune repede!
– Vreau să-mi spui unde e Cocoș.
– Unde e Cocoș? Atât vrei? Dacă-ți spun unde e Cocoș mă crezi că te iubesc?
– Da. Spune-mi repede unde e Cocoș!
– În Dubai.
– Serios, E-le-na? În Dubai? În care Dubai? Dubaiul de Sus? Dubai Lac, Dubai Haltă? În care Dubai este, E-le-na?
– În Dubai. E plecat de o săptămână, să pună la loc sigur banii ăia, știi tu…
– Minți!
– Cum să mint? Iar începi? Nu te mint. Este în Dubai, a plecat acum o săptămână, cu avionul privat.
– Nu este în Dubai, E-le-na. Nu este în Dubai.
– „Nu este în Dubai, E-le-na, nu este în Dubai.“ Dar unde este, dacă le știi tu pe toate?
– Este în Senegal, E-le-na. Îți spune ceva Senegal?
– Care Senegal? Senegalul de Sus, Senegal Lac, Senegal Haltă?
– Aha, vezi? Când mă minți, începi să mă imiți. Te-am prins, E-le-na.
– Încetează! Nu știu nimic despre Senegal. Eu știu că este în Dubai.
– Ei bine, nu este în Dubai. Este fix în Senegal. Cu umflatul trădător Blaga Vasile. Acum este și el trădător, E-le-na.
– Și? Ce mă interesează pe mine Cocoș? Nu ți-am spus că pe tine te iubesc?
– Da’ Blaga? Blaga te interesează, E-le-na?
În fundal se auzi o voce nerăbdătoare: „Am dovezile, domnule președinte, am dovezile! Nu o mai ascultați! V-a mințit prea mult. Închideți telefonul, domnule președinte, și haideți să vă uitați la dovezi!“.
– Aia e vocea lui Coldea? Tu mă suni la ora asta să-mi spui că nu te mai iubesc după ce te-a înveninat nenorocitul de Coldea?
– Are dovezi, E-le-na, are dovezi…
– Bine, dictatorule, bine. Stai cu Coldea, lasă-l pe el să-ți toarne în pahar, lasă-l pe el să-ți facă masaj la tâmple când te doare capul… Să te iubească Coldea, Traiane, dacă pe mine nu mă crezi că te iubesc. Să te iubească Coldea și cu toți trădătorii din jurul tău, dacă tu ești în stare să mă respingi pe mine, singura ființă care te iubește cu adevărat, doar pentru că te lingușesc nenorociții ăștia, iar ție îți place. Să nu mă mai suni, Traiane! Am să mor, am să mor iubindu-te, am să mă topesc pe picioare din cauza iubirii ce ți-o port, dar să nu mă mai suni niciodată, tiran nemilos!
Mimând furia, de parcă în dormitorul ei ar fi fost camere de filmat care ar fi putut să-i surprindă reacțiile, Elena Udrea aruncă telefonul mobil cât mai departe, își trase plapuma peste cap și porni reportofonul pe care-l avea mereu sub pernă și pe care se înregistrase plângând în hohote.
– N-o s-o mai sun, dacă asta vrea. Doamnă procuror general, Codruța, așteaptă cinci minute și sun-o tu, fetițo, mai spuse președintele Băsescu și, luându-l pe după umeri pe Florian Coldea, se îndreptă spre bar, să-și mai pună un whisky.
740 de vizualizări
