Victor Ponta era obosit. Obosit și nervos. Evident că și el avea de câștigat dacă Traian Băsescu ar fi fost demis la referendumul care se apropia cu viteză, dar nu el ar fi fost principalul câștigător, ci președintele interimar, Crin Antonescu. Iar Crin Antonescu se purta de parcă ar fi avut loc deja alegeri, de parcă le-ar fi câștigat, iar acum s-ar fi aflat în plin mandat de cinci ani. Nu-l mai interesa nimic, nu se mai implica deloc și-și petrecea întreaga zi (îi șoptiseră lui niște surse) în încercarea de a testa toate paturile și toate canapelele din Cotroceni. De aia nici nu mai mersese el la Cotroceni și-l convocase pe copreședintele USL la Vila Lac. Dacă mergea la Cotroceni, pierdea două ore cel puțin căutându-l pe președintele interimar. Se activa tot SPP-ul, îl căutau toți, dar rareori reușeau să-i dibuiască repede ascunzătoarea. Se pusese chiar problema să-i pună o brățară la picior, cu GPS, cum aveau ăia prin filme, ca să-i găsească Poliția oricând. Dar renunțaseră. Ar fi fost prea mult, totuși, și ar fi fost greu de explicat delegațiilor străine care mai veneau din când în când în România să se vadă cu președintele țării. Acum, Victor Ponta aștepta. Trecuse o oră și jumătate de când ar fi trebuit să vină Crin, iar acesta nici măcar nu răspundea la telefon. Plecase de la Cotroceni, asta era sigur. O luase pe Calea Victoriei, ajunsese la Guvern, apoi coloana se înscrisese spre Herăstrău. De prea multă vreme nu mai venea nici un semnal de la ei și părea că se învârt în loc.
În cele din urmă, în sufrageria vilei de protocol pătrunse președintele interimar. cu părul ciufulit, cu costumul boțit și cu fața turtită, Crin Antonescu încercă să pară grăbit.
– Victore, băi, da’ prost ești, băi! Ai uitat să-mi spui la ce Vilă Lac să vin. De două ore mă plimb ca prostul între Vila Lac 1, Vila Lac 2, Vila Lac 3 și celelalte vile. Nimeni nu știe nimic, de parcă am avea vreo întrunire secretă…
– Păi, avem o întrunire secretă. Și nici nu contează că nu știai tu la ce vilă să vii, că știau sepepiștii.
– Păi, sepepiștii conduc țara sau președintele?
– Președintele în nici un caz, Crine.
– Ei, nu… Nu conduce președintele? Dar cine conduce, atunci, Victore? Conduci tu? Conduce prim-ministrul? Cine este șeful statului, Victore?
– Auzi, nu vrei tu să sesizezi CCR-ul, ca să ne lămurim? Hai, mai lasă-mă cu orgoliul ăsta, că nu e nici o cameră să ne filmeze. Mai bine recunoaște că ai vrut să mai tragi un pui de somn în mașină. Se vede pe tine că de-abia te-ai trezit.
– Băi, îți jur, nici pe departe. Pur și simplu, am căutat disperat vila în care aveam întâlnire.
– Gata, Crin, gata. Așază-te.
– Pot să stau aici, pe canapea?
– Nuuu, nu pe canapea! Dacă te așezi pe canapea, adormi iar. Stai aici, pe scaunul ăsta.
– Pe ăsta? Ești sigur? Este un scaun foarte incomod, Victore. Foarte incomod.
– Asta e și ideea. Un scaun incomod te ține treaz până și pe tine.
– Este o bătaie de joc la adresa instituției prezidențiale, dar, în fine. Sunt atât de sleit de puteri, încât nu mă voi înfrunta cu tine. Dar voi ține minte.
– Mda. O să-ți treacă. Spune-mi, Crine, tu mai vrei să fii președintele României?
– Dar sunt președintele României.
– Nu, Crin, nu ești. Ești președinte interimar. Mai vrei să fii președintele României? Ales democratic, de către popor?
– Dar, Victore, ești într-o mare eroare. Eu am fost ales democratic, de către popor, în Senat.
– Ai fost pe dracu’, Crine. Ai fost ales democratic pe listele USL din Teleorman, unde te-a dus Dragnea să candidezi și să câștigi la sigur. Că dacă ai fi candidat la tine acasă, în Tulcea, riscam să n-aibă USL reprezentanți în județul ăla.
– Nu mă mai cert cu tine, Victore, pentru meschinării din astea. Am candidat, am câștigat detașat, m-a ales poporul, sunt președintele României!
– Băi, tu ești prost? Nu ești președintele României! Îi ții locul lui Băsescu până la referendum. Dacă pierdem referendumul, Crine, o să mai ai o șansă de-abia în 2014. Îți dai seama? 2014…
– Ia mai lasă-mă, băi, defetistule! Tu nu-ți dai seama că asta este practic imposibil? Păi, nu am zis eu de la tribuna Parlamentului că dacă nu e demis Băsescu mă voi retrage din viața politică? Tu crezi că mă aruncam așa, ca prostul? Câștigăm și referendumul, câștigăm și alegerile prezidențiale și sunt președintele României, atât e de simplu.
– Băi, vino cu picioarele pe pământ, te rog. Tu nu vezi ce face ăla? Că merge pe cartea boicotului? Dacă nu vin 50% +1 din alegători la referendum, o luăm în brațe.
– Vor veni, Victore, vor veni. Toți românii mă susțin pe mine, am date sigure. Va fi o prezență de 70-80%, îți garantez. Îl demitem pe ăla fluierând și câștigăm și alegerile, tot fluierând.
– A pagubă…
– Ai zis ceva?
– Fluierând a pagubă, Crine, fluierând a pagubă.
– Ești defetist, ți-am mai zis…
– Crin, te implor, fii și tu puțin mai realist. Mi-a zis Dragnea că sunt șanse mari să nu facem pragul de 50%.
– Ți-a zis Dragnea, ți-a zis Dragnea… Mare șmecherie și Dragnea ăsta. De unde le știe el pe toate, mă? De unde știe un țărănoi din Teleorman ce se întâmplă în politica mare?
– Vezi cum ești, mă? Nici n-ai ajuns președinte și ai și început să te dezici de oamenii care te-au ajutat…
– La ce m-au ajutat? N-ai zis tu că n-am ajuns președinte? Deci ce? M-au ajutat să ajung președinte dacă eu nu sunt președinte? Vezi că ești ilogic? Că te încurci?
– Las-o așa. Crin, uite care-i treaba: am informații foarte serioase că tiranul, dictatorul, ne pregătește o lovitură năucitoare.
– Ai informații tot de la Dragnea?
– Termină, băi. Fii și tu serios o clipă.
– Da, da, bine. Ce lovitură ne pregătește tiranul, mă rog?
– Nu știu, asta e problema. Nimeni nu știe.
– Și de aia m-ai chemat? Să-mi spui asta?
– Da, de asta te-am chemat. E foarte serios, trebuie să mă sfătuiesc cu tine, Crin.
– Băi, chiar credeam că e ceva serios. Sfătuiește-te cu Dragnea și nu mă mai deranja cu nimicuri…
Iar președintele interimar se ridică impetuos de pe scaun și își luă avânt spre ușă. Dar energia i se topi după câțiva metri și se prăbuși pe canapea, căzând instantaneu într-un somn profund. Deznădăjduit, Victor Ponta lovi cu pumnul în masă, după care puse mâna pe telefon și formă un număr scurt.
– Alo? Eu sunt. Da, am auzit. Cum de unde am auzit? Am și eu sursele mele, Elena. Da, nu mai contează. Trebuie neapărat să ne vedem. Se pare că am rămas singurii cu adevărat interesați de căderea tiranului. Da, te anunț eu.
