Fără niciun dubiu, dacă vorbim de conace şi palate din jurul Bucureştiului, perla coroanei este domeniul Ştirbey din Buftea. Aici nu sunt probleme de dărăpănare, abandon, proprietar absenteist sau neglijent (cum ar fi statul român sau vreo instituţie a dumisale, ca Academia): locul e foarte frumos şi aproape de Bucureşti (dacă nu cunoşti oraşul Buftea, cel mai simplu e să întrebi de Penny Market, că pe-ăla îl ştie oricine; palatul e imediat lângă).
Domeniul e, deasemeni, bine întreţinut şi aranjat la marele fix; n-are el cine ştie ce istorie (nici 150 de ani), dar ai de văzut reşedinţa Ştirbey (palatul propriu-zis), capela, parcul, lacul, pontonul, castelul de apă şi pavilionul de popicărie… nu sună rău, heya?
Am zis “ai de văzut”? Iată o mică minciună, sau un fel de juma’ de adevăr. Pentru că oi avea de văzut, dar nu vezi nimic. Adică, ce-ţi zici tu? “A, uite, citesc recomandarea Caţavencilor, mă sui în maşină şi dau o fugă până la conac, îmi mai clătesc şi eu ochii, poate nici nu mai înjur atâta că trăiesc în România!”. Ba da, amice, aici trăieşti, obişnuieşte-te cu asta: domeniul nu poate fi vizitat. E proprietate privată, e păzit, aşa că, hai, roiu’!
Şi, totuşi, cum poţi să ai parte de-o vizită? Simplu: însoară-te. După retrocedare (nu ştiu ce-a fost înainte de asta, în comunism şi-n democraţia originală), domeniul a fost pus la muncă, la produs, şi asta face: produce bani. Ai nuntă? Ţi-o faci la Ştirbey. Dai o băută de divorţ? Tot la Ştirbey ajungi! Botez, tăiere de moţ, parastas, maslu, lepădare de Satana? Sigur, se face! Singurii lăsaţi pe dinafară la afacerea asta sunt bieţii turişti, priviţi probabil ca nişte încurcă-lume care vor să intre pe domeniu fără nicio treabă, doar aşa, au venit şi ei să vadă.
O variantă de acces e să te-ncurci c-o piaristă, preferabil una de pe la o firmă ceva mai şmecheră. Dacă ai răbdare, imposibil să nu aibă la un moment dat de organizat cine ştie ce tâmpenie de “eveniment” monden, plătit de mafia vămilor, să zicem, şi unde crezi că o să-l facă?!
