Dacă industria sovietică a anilor ’50 ar fi construit avioane mai bune ca Iliușin 14, Grigore Preoteasa ar fi trecut neobservat prin istoria PCR și n-ar fi lăsat numele său să atîrne, o vreme, pe Casa Studenților din București. Dar Stalin împușcase aproape toți savanții de primă mînă ai imperiului țarist, așa că inginerii lui Hrușciov, născuți din materialism dialectic și istoric, au făcut doar aeronave cu rată mare de prăbușire.
Grigore Preoteasa s-a născut la București, în 1915, într-o familie muncitorească. A parcurs gimnaziul și Liceul „Aurel Vlaicu“ cu mare ușurință, făcîndu-se remarcat prin inteligență și sete de învățătură. A publicat versuri și eseuri în presa literară, apoi s-a înscris la Facultatea de Litere și Filozofie din București. La scurtă vreme a căzut în mrejele ideilor marxiste și s-a aruncat cu frenezie în brațele mișcării comuniste ilegale. N-a ocupat, pînă după 23 august 1944, nici o funcție notabilă, și asta se pare că l-a scăpat de reglările de conturi de mai tîrziu. A fost, în schimb, arestat. O dată în 1934, altă dată în 1935, apoi în 1940. A absolvit, în total, șase ani și jumătate de pușcărie, dar a avut ocazia să cunoască acolo crema conducerii PCR. S-a împrietenit cu Lucrețiu Pătrășcanu și a reușit să intre în grațiile lui Gheorghiu-Dej fără să-și dea pantalonii jos, ci mulțumită unei vechi prietenii de ceferist pe care Dej o avea cu Preoteasa senior.
După 23 august 1944, Grigore Preoteasa a primit diverse însărcinări, de la direcția ziarului România liberă la Direcția Generală a Presei din Ministerul Informațiilor și secretariatul Afacerilor Externe. A fost ambasador în SUA și profesor universitar de Istorie, membru în Comitetul Central și membru supleant în Biroul Politic. Pînă să ajungă, însă, ministru plin de Externe, a trebuit să ia parte la condamnarea bunului său prieten Pătrășcanu.
În 1948, cînd Gheorghiu-Dej se pregătea să scape de tovarășii incomozi care i-ar fi putut pune în discuție clarviziunea, Grigore Preoteasa a adresat o scrisoare către secretariatul CC al PMR în care l-a înfundat pe Pătrășcanu. L-a acuzat de deviaționism, antipartidism, intelectualism și atitudine burghez-dușmănoasă. Scrisoarea le-a servit atît lui Dej și procurorilor, cît și plutonului de execuție, care l-a ciuruit pe Pătrășcanu în curtea închisorii Jilava la 17 aprilie 1954.
Pe 4 noiembrie 1957, o delegație de tovarăși de la vîrful PMR pleca la Moscova ca să fie alături de mai-marii PCUS la aniversarea a 40 de ani de la Marea Revoluție. La bordul aparatului bimotor Iliușin 14, pilotat de un echipaj rusesc, au urcat Chivu Stoica, Nicolae Ceaușescu, Leonte Răutu, Alexandru Moghioroș, Ștefan Voitec și Ștefan Voicu. Practic, în cazul unei prăbușiri norocoase, România ar fi avut multe de cîștigat. Numai că norocul a lipsit acestui zbor, și asta din două motive. Întîi, că Gheorghiu-Dej s-a dat bolnav și a stat acasă. Apoi, pentru că avionul s-a prăbușit abia la aterizarea pe Aeroportul Vnukovo, căzînd de la o înălțime mică și lăsîndu-i în viață pe aproape toți tovarășii. Singurul decedat a fost Grigore Preoteasa, cel mai puțin sinistru dintre ei, care s-a ales, astfel, cu funeralii naționale și cîteva nume de străzi.
