După ce săptămîna trecută v-am prezentat o plajă pustie la care ajungi greu cu maşina, în episodul acesta mergem şi mai la mama naibii, în Delta Dunării, la Sfîntu Gheorghe, unde n-ajungi deloc cu maşina. Ca să fiu corect, trebuie să precizez că Sfîntu Gheorghe a cam devenit din ce în ce mai aglomerat în ultimii ani, dar plaja încă pare să se ţină bine, chiar excelent.
Cum se ajunge: Greu. Transportul pînă la Tulcea e o nenorocire. Dacă n-ai maşină, trebuie să iei un tren care face vreo şase ore sau un microbuz care face vreo patru ore jumate, dar îţi dă din start 70 RON gaură în portofel. După asta vine partea grea. Trebuie să fii în Tulcea pînă în prînz ca să apuci să-ţi iei bilet pentru vapor sau catamaran, chestie care te mai costă încă pînă în 40 RON.
La Sfîntu, practic vreun sfert din sat e complexul de vile şi campingul lui Sorin Marin, şi ăsta nu e neapărat un lucru rău, pentru că le-au construit cu un pic de bun gust. Un acoperiş de stuf acolo, o căbănuţă de lemn aici, pe nisip, şi deja ai trecut mult peste ţărăniile de campinguri de la nord de Mamaia.
Atmosfera face toţi banii. Relaxare maximă, n-ai să vezi stres decît dacă-i meci cu România la bodegă şi conduc ăilalţi. E cam ca într-o Vamă plină de oameni bucuroşi că punkiştii nu pot să înoate 80 de kilometri pe Dunăre. Pentru cinefili e şi festival de film în august, cu proiecţii noaptea în aer liber, ca să ai la ce să te uiţi cînd nu poţi dormi noaptea de usturime de la bronzat.
Plaja: Eu o declar oficial cea mai fină plajă din România. Pentru că e chiar la vărsarea Dunării, unde e ceva mişcare de apă, nu apuci să vezi scoicăreală, algăreală şi mortăciuni. Ba mai mult, dacă prinzi răsăritul vezi şi delfini în larg. N-ai terase, n-ai cluburi, n-ai muzică de ţîştî-ţîşti în romgleză. Singurul loc de unde poţi să-ţi iei o bere sînt nişte sfinte grătare imense umplute cu cîte o remorcă de tractor de gheaţă de două ori pe zi.