Deschiderea unei pagini de Internet, în ultimii ani, a devenit din ce în ce mai riscantă. Dincolo de carderii vâlceni care pândesc la orice cotitură, dincolo de băieții ăia curioși de la NSA, dați în gât de Snowden, spațiul virtual dă pe dinafară de politicware. Din nefericire, filtrele browserelor nu te avertizează, încă, atunci când, din greșeală, te repezi ca prostul spre pagini din astea care ar putea afecta emoțional suflete mai sensibile. Încercând să afli ce mai face dreapta românească sau ce viziuni asupra vieții are stânga, dai peste copii mari scăpați de-acasă la înjurături pentru care părinții i-ar fi pedepsit cu zeci de ani de claustrare în debaraua înghesuită a familiei. Oricât de crudă și depășită vi s-ar părea o astfel de pedeapsă, ea ar fi fost binevenită în multe cazuri. Închipuiți-vă că Mihail Neamțu ar fi avut niște părinți cu adevărat iubitori: astăzi omul n-ar mai fi fost în pericol de orbire și, oricum, n-ar fi avut acces la net, ispășindu-și pedeapsa de o jumătate de secol pentru ultima ieșire necontrolată din adolescență.
Pe Facebook ești oarecum ferit de imixtiunea politicienilor www în viața ta. Poți alege să nu-i urmărești, să nu le fii prieten, să nu dai like paginilor lor. Poți, la o adică, să-i blochezi total, în speranța că nu vi se vor intersecta niciodată magistralele de mare viteză. Dar – căci există și un dar – izolarea aceasta de oameni dăunători este doar o iluzie. Mereu se va găsi un binevoitor care să le preia status-ul și să-l popularizeze. Există chiar publicații care din asta trăiesc: din transformarea status-urilor de Facebook în știri cărora încearcă să le dea răspândire națională.
Pe vremuri, când băieții școliți ai politicii, reprezentanții generației visate și așteptate de toată intelighenția nației, aveau accesul la Internet restricționat de părinți responsabili, care nu doreau ca odraslele lor să se tâmpească de prea mult autoerotism, parcă Internetul era mai amuzant. Certurile se purtau între oameni cu treabă și troli tembeli, între creatori de conținut și vedete online wannabe. Nivelul era scăzut, dacă nimereai pe unde nu trebuie, dar îți asumai riscul. De când, însă, de firewall-ul părintesc au reușit să treacă oameni precum Adrian Papahagi, Teodor Baconschi, Mihail Neamțu, Sebastian Lăzăroiu sau, mai nou, Mirel Palada, online-ul românesc a devenit mai insalubru chiar decât toaleta ecologică amplasată la un festival al berii care era înainte. Isprava purtătorului de cuvânt al Guvernului vă este cunoascută, ea fiind amplu mediatizată zilele astea. Dar ea nu este decât o ultimă fărâmiță dintr-un lung șir de măgării debitate online de oameni care dețin sau au deținut funcții publice, plătite din banii noștri. Lăzăroiu este, prin excelență, hater-ul lipsit de har care încearcă de câteva ori pe zi să vadă dacă rahatul aruncat în ventilator chiar se întoarce înapoi cu o forță egală. Adrian Papahagi și Teodor Baconschi formează un cuplu ciudat de imprecatori. Au fost dați afară de la MAE pentru jignirea cetățenilor din Piața Universității și, de atunci, se duc din ce în ce mai jos, excelând în acribia pe care o dovedesc în căutarea sursei rahatului primordial, a rahatului pur care, după capul lor, de-abia așteaptă să fie scos la lumină. Mihail Neamțu, pe vremuri băiatul-minune al neamului zbuciumaților de net, speranța propriei drepte, e lăsat încet-încet în urmă de acești băieți care descoperă voluptatea subcivilizației.
Toți, dar absolut toți cei anterior menționați nu sunt altceva decât niște agită-limbă în căutarea unei sinecuri călduțe în care să-și înfigă capetele seci. De la ei, cică, vin înnoirea clasei politice și reîmprospătarea morală a societății românești. Block & report.
