Pasagerii unui avion aflat în zbor descoperă cu groază că au ceva în comun. O ceartă banală în trafic degenerează în ceva neverosimil de sângeros. O chelneriță își dă seama că singurul client din restaurant e criminalul care i-a omorât tatăl. Poveștile care compun Wild Tales, și din care n-am amintit decât trei, sunt neobișnuit de violente și de brutale. Personajele nu se joacă de-a răzbunarea și nu se gândesc nevinovat la cum ar fi dacă și-ar sparge țeasta unul altuia. Mai toate trec imediat la fapte. Dacă toți oamenii ar fi ca ele, am trăi într-o distopie violentă, genul de lume în care femeia care fuma o țigară electronică în autobuz n-ar fi fost doar îmbrâncită, ci întinsă de-a latul șoselei pentru ca autobuzul să treacă peste ea.
Ca gen, Wild Tales ar fi o comedie neagră. După cum spune și titlul, cele șase segmente sunt despre lucrurile sălbatice din om, despre pornirile care ne fac să acționăm impulsiv și violent. Puține sunt momentele din acest film în care nu se moare sau în care cineva nu e rănit foarte nasol. E ca un desen animat cu Wile E. Coiotul și cu Roadrunner, doar că toate lucrurile alea înfiorătoare li se întâmplă unor oameni, nu unui coiot desenat stângaci, pentru care gravitația nu funcționează decât atunci când își dă seama că e-n aer.
Wild Tales e o comedie neagră tocmai pentru că un om în toate mințile n-ar face nimic din ce se întâmplă acolo. Toate poveștire sunt un fel de fantezii despre răzbunare. E ca atunci când un vecin găurește pereții cu bormașina duminică la șapte dimineața și vrei să-i pui în fața ușii o pungă în flăcări plină cu căcat, doar că și faci asta, nu doar îți imaginezi pentru două secunde. Că cele șase segmente ale filmului sunt extrem de neverosimile este evident. Pornografia despre răzbunare nu poate să fie realistă, credibilă. Rostul ei e chiar acela de a înlocui realitatea, de a imagina o lume mai bună pe termen scurt (pentru că în această lume ne-am descărcat toată furia), dar mai rea pe termen mediu și lung (pentru că e o lume în care toată lumea își descarcă furia).
Deși unite de această temă comună a comportamentului impulsiv, segmentele au abordări diferite. În unele povești, răzbunarea duce la anihilarea violentă a persoanelor. În altele, are efecte curative. Finalul filmului chiar te lasă cu impresia că uneori e bine să reacționezi impulsiv, iar o altă poveste îl transformă pe tipul care se răzbună violent într-un fel de erou al comunității.
Cea mai ciudată dintre povești este, în condițiile astea, cea mai banală dintre ele. Un tânăr provenind dintr-o familie odios de prosperă omoară o femeie însărcinată pe trecerea de pietoni și fuge de la locul accidentului. Părinții află cu groază ce a făcut și decid să-l scape de închisoare plătind pe altcineva să pretindă că a condus mașina. Ce urmează e o încrengătură de șpăgi și complicități, cu magistrați corupți și cu oameni prea influenți pentru a intra la bulău. Ca o caricatură, apar și cetățenii nemulțumiți, agitând niște pancarte în semn că vor să se facă dreptate. Și ei, cu o sete de sânge la fel de sălbatică.
Wild Tales, 2014, comedie neagră, Argentina. Regia: Damian Szifron.
