Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Prăbuşirea Casei Usher. Omul care a observat inobservabilul

Zoom Prăbuşirea Casei Usher. Omul care a observat inobservabilul

Cu cîtă artă şi-a distrus viaţa! Cît de inspirat a fost în refuzul lui de a deveni un poet care le ia banii burghezilor amatori de literatură! Şi cum nu i-a păsat lui niciodată ce impresie face dacă apare beat la o întrunire unde trebuia să citească din versurile lui! Edgar Allan Poe ştia cît îi poate pielea ca scriitor, dar avea o nebunie lucidă, autodistructivă, care-l făcea să nu dea două parale pe gloria literară şi pe viaţa lui personală. 

Cînd scria nu se bizuia pe talent, ci îşi compunea fiecare text cu o atenţie şi cu un perfecţionism de ceasornicar diabolic, încît îşi putea permite să dea cele mai simple explicaţii din lume despre aşa-numitul proces al creaţiei lui. Cînd a publicat Corbul, toată America literară i-a căzut la picioare. Poemul era de o frumuseţe neverosimilă şi făcea engleza să cînte, aşa cu nimeni pînă la el şi nimeni după n-avea să mai izbutească. Chiar dacă a fost tradus în mai toate limbile pămîntului, Corbul rămîne în profunzime intraductibil, fiindcă o asemenea orgă de cuvinte nu-şi poate găsi echivalent în altă limbă. Şi, imaginaţi-vă, întrebat de ce a ales un corb ca protagonist pentru poemul său, Poe a răspuns că  papagalii sînt tîmpiţi şi că spre deosebire de ei corbii pot rosti mai bine cuvîntul Nevermore. Şi cam de fiecare dată cînd i s-au adresat indiscreţii despre laboratorul lui literar, Poe a dat răspunsuri deconcertante, de meşteşugar onest care se miră că lumea nu pricepe că tot ceea ce avea el de rezolvat erau diverse probleme tehnice.

Poe nu se omora după proza pe care o scria. O considera mai degrabă o corvoadă de care trebuia să se achite ca redactor al revistelor de la care îşi cîştiga banii. Publica povestiri insolite de tot soiul, pentru a răspunde curiozităţii cititorilor din Lumea Nouă faţă de teritorii ciudate, neexplorate, faţă de ultimele cuceriri ale ştiinţei şi faţă de faptele diverse cu crime din Europa. A deschis drumul autorilor de SF, cu povestirea lui despre olandezul urmărit de creditori care ajunge pe Lună cu balonul, le-a dat curaj şi metodă prozatorilor care au scris povestiri şi romane fantastice după O coborîre în Maelström şi a inaugurat sclipitor genul povestirii cu detectivi. Toţi marii detectivi ai lumii ficţionale îl continuă într-un fel sau altul pe Dupin al său, cel din Crimele din Rue Morgue.

A fost copiat de romancieri care au citit Masca morţii roşii şi Balerca de Amontillado

Capodopera lui în proză mi se pare Prăbuşirea Casei Usher, o povestire care, ca şi poemul său Corbul, e de o simplitate care sfidează orice încercare de a o povesti pe scurt, dar care te copleşeşte printr-o extraordinară observaţie a inobservabilului. 

Moartea lui Poe e ea însăşi o capodoperă. E adevărat că involuntară. I s-au atribuit tot soiul de cauze, de la delirium tremens la turbare. Dar nu se ştie nici azi de la ce i s-a tras sfîrşitul celui care a scris Pisica neagră. La fel cum nu se ştie nici cine venea în fiecare an cu un trandafir la mormîntul lui Poe, de ziua lui.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale