Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Presa românească s-a umplut de căcat până la peron. Iarăși!

Zoom Presa românească s-a umplut de căcat până la peron. Iarăși!

"Nu le spuneți ficelor mele că sunt ziarist! Ele cred că sunt gigolo pentru homosexuali în față la Intercontinental." (Parafrază după Jacques Seguella)

Vineri spre sâmbătă, când oamenii normali își vedeau de ale lor, niște ziariști prost plătiți (cel mai probabil) umblau pe net după senzațional. Și l-au găsit.

Cei de la rtv.net au postat, spunând că sursa le este un telespectator, o imagine presupusă a fi fost luată în stația de metrou de la Piața Romană. Stația semăna, oarecum. Doar că, în conformitate cu cele spuse de rtv.net, apa ajunsese până la peron, acoperind liniile etc:

Agitație pe net, pe Twitter, pe Facebook. Eu am văzut ceva pe Twitter, cred că la prietenul meu Cetin, și, pentru că link-ul dat de el nu mă lămurea, am căutat pe Goagăl. Și am găsit aceeași imagine postată în 2011, la început de august:

E târziu în noapte și, poate, nu mai stăpânesc fondul lexical principal al limbii române, dar eu nu găsesc acum cuvinte pentru a descrie starea de perplexitate în care mă aflu. Nu ajunge că noi, ca breaslă, suntem vai de mama noastră. Nu ajunge că suntem luați la mișto, uneori pe bune, de niște băieți care sunt ei singuri și laba lor în spatele unui computer. Nu, nu ajunge. Mai trebuie să vină și niște imbecili cu legitimație de presă care să ne dea în cap cu incompetența lor. Negăsindu-mi chiar toate cuvintele, trec la rugăminți/constatări/felicitări fierbinți și directe:

Domnule redactor-șef Eugen Chelemen, a venit vremea să nu mai dați lecții. După o astfel de gafă, oamenii își dau direct demisia!

Sebastian Ghiță, ai putea lua în considerare că investițiile în baschet și contractele cu statul aduc mult mai multe satisfacții decât astfel de angajați, care te fac să te gândești că dealurile Moldovei ar putea fi un refugiu confortabil în fața rușinii.

Domnule Horia Bădău, când dați de băut? Cel care a scris știrea cu pricina pentru rtv.net pare a vă fi citit manualul de Social Media cu sfințenie.

Indira Crasnea, închidem și noi Clubul ăla Român de Presă? 

Decât.

PS: Așa cum în televiziune există CNA, pentru care trebuie păstrate înregistrările emisiilor tv, în online există instituția numită "screen-shot". Aceasta nu este controlată politic și poate dovedi faptul că, deși rvt.net a modificat știrea originală, la început aceasta prezenta "râul de la Romană" drept o imagine reală din România, surprinsă de un martor ocular. De altfel, imaginea a fost folosită și de Silviu "Woodleg" Prigoană pe pagin sa de Facebook, dar a șters-o atunci când s-a dovedit că nu poate fi învinuit Oprescu pentru ceea ce se întâmplă la Barcelona. Și nici Nicușor Dan. Screen-shot-ul e la mine:)



3 comentarii

  1. #1

    Da’ nu este vina lor ca la facultate nu aveau internet.

  2. #2

    Eu am vazut poza pe Twitter postata de Andi Moisescu. Am crezut ca el a facut-o, nu ca e din 2011.

  3. #3

    desi ziceam sa nu ma mai bag in zeama la articolele lui PAH ca e cam artagos ma vad nevoit s-o fac …
    nu ati inteles nimic (scuze) … daca cititi titlul articolului o sa vedeti ca scrie: metroul vine cu BARCA … deci: lipseste o virgula sub C si totul face sens, nu!? BARCA-BARCELONA, v-ati prins?
    combate adinc neicusorul !

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia