Am primit acum cîteva zile de la Stejărel Olaru, în format electronic, cartea lui despre Maria Tănase. Poate pentru am scris în Cațavencii despre altă carte a lui, Agentul nostru Victor. Altfel, nu ne știm decît din vedere. Istoricul are și talent literar, încît am deschis curios PDF-ul. Nu m-am despărțit în ziua aceea de computer pînă n-am terminat cartea.
Au apărut pînă acum la noi cîteva biografii romanțate ale Mariei Tănase, scrise de persoane care au cunoscut-o. Nu le-am citit pe toate pînă la capăt, din cauza tonului encomiastic al autorilor și a unui lirism scîrțîitor, pentru mine enervant. Dar și din pricină că biografii ei îi îndulceau în exces portretul, transformînd-o pe Maria Tănase într-un personaj siropos, care nu prea semăna, în imaginația mea, cel puțin, cu persoana din înregistrările ei muzicale și cu fotografiile reproduse în cărțile lor despre ea. Stejărel Olaru, chiar dacă e și el vrăjit de această femeie uimitoare, nu uită, ca istoric ce e, să-și cerceteze personajul, străduindu-se să-și lase la ușă simpatiile și antipatiile.
Rezultă de aici un personaj misterios, dar, hotărît lucru, mult mai plauzibil și mai complex decît în cărțile scrise de cei ce au cunoscut-o pe Maria Tănase. Stejărel Olaru e printre primii care introduc în biografia ei cunoscută și relațiile pe care Maria Tănase le-a avut cu serviciile secrete, pe urmele dosarelor de la CNSAS și nu numai. Căci șansa acestei fete născute în mahalaua cărămidarilor, într-o familie semirurală și care n-a făcut prea multă școală, a fost mai întîi frumusețea ei uluitoare și de-abia după aceea vocea.
Grație frumuseții sale, Maria Tănase a avut protectori influenți încă din adolescență, care au recomandat-o apoi pentru scenă. Așa a ajuns la Teatrul „Cărăbuș” al lui Constantin Tănase, unde n-a făcut purici, fiindcă, susținea ea mai tîrziu, era pusă în roluri „fără perdea”, de s-a păgubit rapid de situația ei de starletă la „Cărăbuș”.
Protectorii ei de atunci erau Sandu Eliad, om cu convingeri de stînga, dar corupt, și un polițist cu grad înalt și influent, din anturajul mult mai cunoscutului șef al Poliției, Gabriel Marinescu, omul regelui Carol al II-lea, ambii știuți de serviciile secrete drept oameni cu bube în cap, dar de care nu se putea atinge nimeni.
Adică, mai precis, cariera Mariei Tănase a început pe pile, ceea ce ea însăși a recunoscut mai tîrziu, amuzată. Omul care i-a deschis însă cariera a fost Harry Brauner, folcloristul evreu care a avut răbdare să se întîlnească cu ea de mai multe ori pînă cînd pe atunci timida Maria Tănase și-a dat drumul la voce și l-a cucerit. Mai tîrziu, cei doi aveau să dea declarații la Securitate unul despre celălalt, nu tocmai binevoitoare.
Maria Tănase, dornică să plece în turnee în străinătate, după ce România fusese închisă de regimul comunist, se duce la Securitate să facă un tîrg. Dacă va fi lăsată să plece în Occident, îi va turna pe toți cu care se va întîlni. Securitatea o refuză, bănuind că Maria Tănase voia de fapt să fugă din țară. Dar îi ia în serios delațiunile. Însă o și supraveghează. Rea de gură și deprinsă să înjure slobod, Maria Tănase avea un dosar tot mai încărcat ca „dușman al regimului”.
Așa că „privighetoarea din Carpați” n-a ieșit din colivia Securității decît ca să cînte în Bulgaria. Cînd a murit, autoritățile vremii au fost luate prin surprindere de uriașa mulțime care a însoțit-o pe Maria Tănase pînă la Cimitirul Bellu, aflat nu departe de mahalaua în care se născuse.
Cred că această carte e cea mai bună dintre cele scrise de Stejărel Olaru, după ce și-a făcut încălzirea în romanul nonficțional cu Agentul nostru Victor. Și mai cred că e prima carte despre Maria Tănase în care ea s-ar fi recunoscut în amănunt, și cu bune, și cu rele.
Stejărel Olaru, Maria Tănase. Artista, omul, legenda, Editura Corint, 2019.
2.250 de vizualizări
