De când niște băieți deștepți din industria de publicitate,
ramura BTL, au reușit să-și convingă clienții din industria berii că cea mai bună promovare și-o pot face oferind concerte gratuite în aer liber, la care omul să mai lingă o bere, să mai întindă un mic în muștar, showbiz-ul românesc s-a schimbat catastrofal, mergând în jos, din ce în ce mai repede.
În primul rând, oamenii s-au obișnuit că un concert, oricine ar cânta, e bun numai dacă e moca. Trupele și soliștii au acceptat ofertele care au început să curgă, în urmă cu mulți ani, din toate colțurile țării. Pentru ei era mai ușor așa: vii, cânți, îți iei banul, fix, fără să-ți faci probleme cu încasările, cum ți-ai face într-un turneu în care ai câștiga doar din încasări și, eventual, din sponsorizări. Chiar dacă berile s-au retras din tipul ăsta de proiecte, mai ales după ce s-au prins că firmele de BTL câștigă de două-trei ori mai mult decât artiștii și mai mult chiar decât se câștigă din vânzarea de bere la evenimente, ștafeta au preluat-o primăriile, ducând flacăra mocăciunii mai departe. acum, orașele patriei se bat între ele în concursul național de organizare a sărbătorii locale. De zilele orașului, ale satului, ale cătunului, se adună floarea showbiz-ului, cântă ce cântă, iar toată lumea pleacă acasă mulțumită.
Și, uite-așa, trupele și soliștii sunt fericiți cam patru-cinci luni pe an,
din mai în septembrie, când pot cânta în aer liber în fața unor oameni care-i aplaudă cu paharul de bere într-o mână, micii în cealaltă și muștarul întins artistic în jurul gurii pline cu pâine. După aia, însă, din octombrie până în aprilie inclusiv, artiștii tremură de frig și, uneori, de foame. Căci concerte în aer liber nu se mai țin. iar concertele de prin cluburi sunt rare și pline de fum. Dar, na, asta e, cântăm și în cluburi, dacă e nevoie.
Căci ăsta este al doilea lucru ce i s-a întâmplat showbiz-ului în ultimii ani:
dacă nu cântă pe la sate pentru spectatori fără chef să plătească, se înghesuie în baruri și cafenele, unde prestează, nu prea scump, pentru niște oameni care îi ascultă cu o ureche, în timp ce-n cealaltă își varsă cocktail-uri rafinate, vorbind din ce în ce mai tare peste masă, căci muzica îi stânjenește vizibil în conversație.
Sunt rare momentele în care vreo trupă organizează un concert plătit, iar asta se întâmplă mai ales în orașe mari. În orașe precum Tulcea, unde ori oferi concertul gratis, ori îi lași pe oameni să bea și să mănânce în timp ce cântă artistul, e aproape imposibil să organizezi un concert de muzică bună în sală, unde intrarea să se facă pe bază de bilet plătit, iară nu pe bază de invitație oferită, până la urmă, de organizatori.
Și, totuși, imposibilul s-a întâmplat
în week-end-ul trecut, când a avut loc nu doar un concert, ci un scurt festival. Festivalul de Muzică Bună, mai exact, aflat la prima ediție, care a strâns, în două zile, șase reprezentații. Sigur, asta nu-i o noutate. Se întâmplă lucruri în toată țara, unele dintre ele la o scară cu adevărat mare, dar orice început e bun. Iar premiera, la Tulcea, a fost că s-au vândut toate biletele cu aproximativ o jumătate de oră înainte de începerea evenimentului, în fiecare seară. Vineri, e drept, când pe scenă a urcat Gyuri Pascu, după Horia Stoicanu și Strada Mare, în sala teatrului „Jean Bart“ mai erau câteva locuri goale. ale celor care, primind invitații, s-or fi arătat, probabil, jigniți de ideea de a participa la încă ceva gratuit. Nu-i nimic. numele lor au fost introduse deja în baza de date a celor care vor morțiș să plătească biletul. A doua seară, însă, când au cântat Cosmin Vaman, Alexandra andrei & Trupa Apam, Zoia Alecu și, în final, Alexandru Andrieș, alături de Maria Ioana Mîntulescu și Berti Barbera, în sală nu mai era nici un loc liber.
E drept, biletele nu costau o avere.
Am putea spune că prețul unui bilet era aproape simbolic, la 21 de lei. Dar în orașul în care Celelalte Cuvinte au strâns doar 300 de spectatori neplătitori acum un an, a umple o sală de 324 de locuri cu oameni dispuși să plătească pentru a asculta muzică bună pare o performanță.
Anul viitor, Festivalul de Muzică Bună va aduce în Tulcea alt gen muzical, va fi altceva, complet diferit, și vom vedea atunci dacă organizatorii își vor păstra entuziasmul și după cea de-a doua ediție. Dar până atunci, nu ezitați să aduceți spectacole bune în acel oraș, spectacole pentru care să cereți și bilete de intrare, fără să momiți oamenii cu plăcinte, bere sau vin. Public de calitate există oriunde, trebuie doar să vrei și să știi să-l scoți din amorțeală.
23 de vizualizări
Acelasi lucru din alta perspectiva..
http://www.inmures.ro/concertele-gratuite-ale-primariei-tirgu-mures-costa-peste-1-milion-de-euro-pe-an/
„…cum ți-ai face într-un turneu în care ai câștiga doar din încasări și, eventual, din sponsorizări. ”
TOTAL FALS! Asta se intampla probabil prin anii 70. Acum trupele canta pe banii promoterilor, a organizatorilor locali, incasati inainte, in urma unui contract cu suma fixa, nu e problema lor cat se incaseaza din bilete.
Casa il vad pe Bert Barbaera ala, ar trebui ca organizatorii sa ma plateasca. Gyuri Pascu? Celellate Cuvinte? De unde le scoti, frate?