Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Quentin Tarantino ar trebui să prezinte: Dezumflă-l pe Bill

Zoom Quentin Tarantino ar trebui să prezinte: Dezumflă-l pe Bill

Vă cer o favoare: dacă vă recomandă cineva filmul de azi suspinînd languros: „Este scrisoarea de dragoste a lui Tarantino către lumea filmului”, suspinați la fel de patetic și murmurați: „Aaa, dar mîzgălelile pline de lacrimi și muci sînt feblețea mea!”.

E profund ridicol să asociezi romantismul de telenovelă cu băiatul ăla al cărui nerv creativ și memorie de pastișor au dat universului Pulp Fiction și Kill Bill 1.

Desigur, e o supradoză de pasiune în proiectul de față, dar, de la un punct încolo, ea pare să defavorizeze producția mai mult decît altceva și să-l arate pe Tarantino drept un cineast bipolar: riguros și talentat ca regizor, dar sugrumat de narațiunea de nivel amator care amenință nu o dată să-i transforme filmul în Fan Fiction.

Povestea, dacă o putem numi așa, pornește de la cariera pe ducă a lui Rick Dalton (Rose Fuckboy din Titanic) și a străjerului său credincios Cliff (Buongiorno, un băiat din Inglourious Basterds) și o lălăie aproape trei ore în căutarea revenirii. Tangențial, povestea o lălăie discret și pe urmele lui Sharon Tate (Harley Quinn din Suicide Squad), nevastă a lui Roman Polanski și victimă în viața reală a viermelui de Manson. Asta e probabil partea de film care invită spectatorul să-și verifice mail-ul și mesajele, pentru că, în afară de a nu se întîmpla nimic, povestea nu oferă mare lucru. Poate că Tarantino s-a vrut impresionist. Poate s-a vrut imersiv. Poate a vrut să dea fiori spectatorilor care știau povestea reală, lucru perfect funcțional pentru ăia născuți cel mai devreme în anii ’80 și care știu despre Manson doar că urca machiat pe scenă și că și-a scos trei coaste ca să-și facă Lewinsky independent și autonom. În orice caz, Margot Robbie e criminal de subfolosită.

Nu același lucru se poate spune despre cuplul amintit inițial. DiCaprio are un ecran la dispoziție ca să-și desfășoare întregul arsenal de actor și băiatul nu se jenează. Nu avea Neo în gențile alea din Matrix cîte lucruri are Leo în tolbă și, da, spectacolul merită urmărit pentru măiestria actorului, chit că narațiunea pe care o susține nu duce aproape nicăieri. Sau, mă rog, duce, dar într-un pas de melc ardelenesc, încît te întrebi, pe bună dreptate, dacă Tarantino nu l-a luat deoparte la filmări să-i spună: „Dragule, am scris un scenariu cam pe genunchi, nu vrei să fii tu genial, că poate nu se prinde lumea?”.

Mai mult de atît, e și mai haios să vezi cîtă pasiune pune omul în rol doar ca să-i fure Buongiorno filmul de sub picioare. Ultimului îi priește al naibii faptul că a scăpat de nebună și poate să se bucure de viață în general, și de aia cinematografică în special. Sînt trei momente în care Tarantino ca regizor și Pitt ca actor fac filmul să funcționeze impecabil spre glorios. Once Upon… are o tensiune capabilă să curenteze suspansul lui Hitchcock în zilele lui bune, știe să temporizeze o secvență pentru ca explozia adusă de poantă să fie nucleară și, în final, știe să dea drumul violenței așa cum n-am mai văzut de mult. Și, în orice caz, n-am văzut violență filmată atît de bine într-un film de Tarantino, Pulp Fiction included. Din păcate, sînt doar trei.

Finalul face apel la tertipul din Inglourious Basterds și probabil că va diviza publicul. Personal, mi-a plăcut. Și mai personal, mi s-a părut folosit bine de data asta, spre deosebire de Inglourious…, unde părea doar visul umed al unui nazi-heităr. Aici e ridicol, stupid, violent, ridicol de violent, duios și ușor naiv, iar combinația, deși sună a rețetă de indigestie, funcționează excelent.

Una peste alta, Once Upon A Time In Hollywood nu e un film prost. E la ani-lumină de cel puțin trei sferturi din filmele actuale. Rezultatul e șlefuit cu grijă și dragoste, de la cap la picioare, inclusiv pe burțile care înghit o oră și jumătate din cele aproape trei. Dacă vreți să scăpați de căldură pentru atîta vreme, e cea mai bună alegere. Dacă aveți însă treabă, așteptați varianta DVD care vine cu butoane de fast-forward și skip filler scene.

Once Upon A Time In Hollywood. R.: Quentin Tarantino. Cu: Brad Pitt, Leonardo DiCaprio, Margot Robbie.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • De ce Dumnezeu nu-și va cheltui nici măcar mărunţișul cu noi

    4 februarie 2025

    Cînd Cel de Sus, dînd într-o parte norii, să vadă dacă m-am umplut de har, m-a auzit cum ușui cerșetorii că nu am mărunțiș în buzunar, n-a pregetat pe cînd […]

  • Doi lupi

    3 februarie 2025

    „O poveste de demult, de pe vremea dacilor, cînd se spune că lupoaica a simțit că naște, și sărea din piatră în piatră să-și caute o vizuină.“ Așa începe Călin […]

  • Cei doi Antonești

    27 ianuarie 2025

    Un criminal de război antisemit, părtaș la Holocaust, și un șomer repatriat de la Bruxelles, scos de la naftalină din dulapul soției. Ăsta e intervalul de nenorocire și salvare a […]

  • Cristela – viitoarea doamnă a Țării Românești

    21 ianuarie 2025

    Pentru că din blana lupului mort puricii sar să-și caute o altă gazdă, echipa de zgomote din jurul lui Georgescu ar putea sări din mers în căruța cu coviltir aurit […]

  • Curve n-avem, dar vă place organizarea?

    20 ianuarie 2025

    N-avem candidați la președinție, dar organizăm cu rîvnă alegerile. Avem data, noul orar de desfășurare, noile reguli. Avem o tentativă de limitare a libertății de exprimare și un pic de […]

Iubitori de arta