Există un lanț trofic al mașinilor, iar pe treapta cea mai de jos nu se află cele mai mici și mai slabe, ci cele mai ieftine. În cazul parcului auto de la noi, e vorba de Dacia 1300, acest iepure lent și capricios al șoselelor.
La doi pași de blocul meu, am văzut una parcată într-un capăt de trotuar. Având o vârstă, arăta cam jerpelită și avea tabla ușor îndoită, dar în rest se vedea că proprietarul o întreține și că nu-i vine să se despartă de ea, mai ales că probabil nici nu-și permite o altă mașină.
Oricum, ce mi-a atras atenția erau ștergătoarele, ambele ridicate regulamentar de un trecător, așa cum se obișnuiește la mașinile parcate aiurea. Și era cumva ciudat, pentru că în același loc văzusem multe alte mașini care staționaseră bine-mersi, fără să se-atingă nimeni de ele. Dacia 1300 pare o mașină făcută pentru lecții de moralitate și civism. Nimic nu e mai ușor decât să claxonezi frenetic o Dacie 1300 care a comis o greșeală măruntă în trafic. Ce-o să facă șoferul? O să te plesnească cu talonul de pensii? O să te înjunghie cu medalia pe care a căpătat-o în al doilea război mondial? Dacă aș fi interlop și aș avea chef de scandal, dar nimeni nu s-ar lua de mine de frică, m-aș urca într-o Dacie 1300 și mi-aș da drumul cu ea prin traficul din București. Sigur o să înceapă scandalul un șofer de Mégane nemulțumit că n-am plecat în prima secundă de la semafor, imediat ce-a dat verde.
Pentru Lacrimioara: ce ai, draga, cu preotii tineri?