Acasă la tata e un film despre ratare și conține toate clișeele pe care le presupune această temă. Robert e un jurnalist-poet care se întoarce în satul natal și îi revede pe oamenii care i-au populat adolescența: un prieten, un profesor, o fostă iubită. Evident că pentru ei e o reușită modesta lui carieră de la București. Au putut chiar să-i vadă poza în ziar, atunci când i-a apărut un volum de poezie. Nici unul nu se compară cu el. Petrică (Andi Vasluianu) e un băiat care pune faianță, iar Paula (Ioana Flora) o femeie divorțată care trăiește singură și vinde la magazinul din sat.
Robert poartă sacou de profesor universitar și pretinde, la un pahar, că din America n-a văzut decât New York și Los Angeles. Furnizează, deci, fundalul perfect pe care să se vadă ratarea celorlalți. Petrică are doi copii și o soție geloasă, în timp ce Paula se mândrește nejustificat de mult cu baia ei renovată, în care și-a băgat toți banii. Mai e, desigur, profesorul din liceu (Sorin Cociș), care-l asigură pe Robert că e cel mai de succes fiu al satului și că poate oricând să ajungă primar.
Apoi, mai e ratarea lui Robert. Narațiunile despre ratare tind să aibă protagoniști scriitori, la fel cum filmele de război urmăresc traiectoria unor soldați. Ar fi nefiresc un film despre ratare cu programatori sau cu finanțiști. În care protagonistul e un programator care a vrut să pună bazele unui start-up în Silicon Valley, dar, ratându-se, a ajuns un amărât de middle manager la o multinațională din București, unde câștigă câteva mii de euro pe lună. Ratarea e o temă care, așa cum o știm, o să dispară odată cu visele anacronice ale poeților de azi.
Adaptare a unei piese de Mimi Brănescu, scenaristul lui Las Fierbinți, Acasă la tata are ceva din pitorescul serialului de pe PRO TV. Mârlănia vag amuzantă a lui Petrică e clar de-acolo. Profesorul e genul de bețiv de provincie care puna țara la cale la un pahar de tărie. Lumea e aceeași din Las Fierbinți, doar că e un Las Fierbinți care a împrumutat stilul Noului Cinema românesc. Cadre lungi, tăceri stânjenitoare, lipsa muzicii non-diegetice. Apar și câteva trimiteri la Marfa și banii, filmul din 2001 al lui Cristi Puiu. Filmul lasă cumva impresia că a încercat să bifeze o listă de elemente care l-ar face respectabil. E, clar, o reușită, însă nu pe măsura pretențiilor. Faptul că se petrece ceva foarte important în spatele poveștii de pe ecran e mai mult spus decât sugerat. Vine un moment, spre final, în care Robert îi spune femeii cu care trăiește acum tatăl lui de ce a plecat de la București și a venit în satul natal. E un moment de neputință al filmului, pentru că îți dai seama că pretinde o profunzime mai mare decât ce-a arătat până atunci. E ca și cum, la capătul unui episod din Las Fierbinți, barmanul obez Bobiță i-ar zice cocalarului Giani că sparge semințe și jecmănește clienți pentru că asta e condiția omului într-un univers fără sens, dezvrăjit, în care moralitatea e un concept relativ.
Acasă la tata, 2015. Regia: Andrei Cohn. Cu: Alexandru Papadopol, Andi Vasluianu.
35 de vizualizări
