Într-o mahala din periferia săracă a Galațiului s-a născut, dintr-o familie încă și mai săracă, Nicolae Cristea, un copil al cărui destin n-au reușit să-l frîngă nici rujeola, nici tuberculoza și nici poliomielita, cele trei criterii de selecție ale vremii. Nicolae s-a strecurat cu neașteptată abilitate printre toate aceste maladii tradiționale ale mizeriei și s-a dezvoltat normal, cu un trup sprinten și vînjos și cu o minte frămîntată de dreptate. Nu se știe cum a ajuns să frunzărească încă de pe băncile gimnaziului primele broșuri comuniste, dar e sigur că lupta popoarelor împotriva asupritorului capitalist l-a cîștigat repede de partea ei. Așa că, înainte să împlinească 18 ani, Nicolae a început să ia parte la adunările clandestine organizate de comuniști și la manifestațiile sindicale. Lupta de clasă l-a atras mai mult ca munca și, în scurtă vreme, și-a făcut o meserie din vocația lui de luptător.
A urcat repede în ierarhia PCdR după ce și-a dat la iveală dibăcia în bătăile de stradă cu morți și răniți. Tovarășii de drum și-au dat seama că au în față un luptător înnăscut, care are nevoie de cauze mari, hrănite cu bătălii epice. Așa că, atunci cînd s-a ivit ocazia, l-au trimis să lupte în Războiul Civil din Spania.
Nicolae Cristea s-a înrolat în Regimentul Românesc de Artilerie Motorizată din cadrul Brigăzii Internaționale a XI-a, comandat de Walter Roman. A primit numele de război Joseph Copla, o pușcă Mosin Nagant și un încărcător plin cu gloanțe rusești, pe care l-a descărcat în prima linie a infanteriei franchiste. În bătălia de la Madrid a distrus singur un pluton de artilerie folosind grenade capturate de la inamic. Tot așa, în luptele de la Brunete, Quinto-Belquite și Teruel a fost consemnat cu fapte individuale ieșite din comun, lichidînd dușmanul cu un curaj nemaivăzut și salvîndu-și camarazii din situații fără ieșire. A fost avansat la gradul de căpitan și a primit comanda unei baterii. Cu ajutorul ei a anihilat artileria inamică în bătălia de pe Ebru, ajutînd armata republicană să traverseze în siguranță fluviul.
În decembrie 1938, cînd ceilalți voluntari din brigăzile internaționale au fost demobilizați, Nicolae Cristea a continuat să lupte în Catalonia pînă la înfrîngerea finală. Faima lui de luptător a traversat granițele și, odată cu ea, și-a încercat norocul și Nicolae Cristea. Numai că, ajuns în Franța, s-a trezit arestat și internat într-un lagăr de concentrare. După un an de urzit planuri a evadat, iar Rezistența franceză l-a primit cu brațele deschise. Nicolae a luat comanda unui detașament și a trecut la fapte. A aruncat în aer trenuri, a mitraliat trupele germane de ocupație, a tăiat cabluri de curent și telegraf, a sprijinit evacuarea savanților din teritoriile ocupate.
Toate astea nu erau deloc pe gustul nemților, așa că, pînă la urmă, Gestapo-ul l-a capturat și, în 1943, l-a executat. Nu înainte de a-l tortura după ritualul sadic al anchetatorilor SS.
Astfel, Nicolae Cristea a fost scutit de cariera postbelică de general comunist și membru în CC, la care l-ar fi obligat victoria socialismului.
3.220 de vizualizări
si Nikolski tot jidan ca si dulberger (dulgheru)