Războiul scurt al pădurarului

Cei zece copii ai învățătorului Marinescu cutreierau, vara, de dimineață pînă seara, pădurile de foioase ce împresurau satul Heci. Satul trăia în umbra și sub ocrotirea codrilor Moldovei, al căror desiș oprise veacuri la rînd tătarii, chiar dacă la începutul secolului XX, cînd îi bîntuiau frații și surorile Marinescu, se cam răriseră de la hoții de lemne.

Între 1900 și 1910, în Heci nu se mînca deloc pe săturate, așa că liota de copii care chiuia prin rugii de zmeură își căuta nu numai joaca, ci și hrana. Fiindcă domnul Marinescu era învățător, copiii aflaseră de mici cum recunoști ciupercile comestibile și unde găsești ouăle de ciocănitoare, cînd culegi merele pădurețe și cum scoți mierea din stupii sălbatici. Unul dintre ei, Ion Marinescu, al optulea născut, era fermecat de acest trai în sălbăticie, iar mai tîrziu, cînd a venit vremea școlii, a ținut morțiș să aprofundeze studiul pădurii și a absolvit Facultatea de Silvicultură de la Iași.

Ion Marinescu n-a apucat să cutreiere pădurea ca inginer silvic, fiindcă, în august 1916, la 22 de ani, a fost mobilizat pe front. A primit gradul de sublocotenent și a fost repartizat în Regimentul 61 Infanterie, care mărșăluia deja spre linia întîi. Vreme de 40 de zile a luptat în Transilvania pe toată durata ofensivei care s-a transformat repede în retragere.

S-a trezit în mijlocul unei armate de plugari și cosași, de secerători, ciobani și văcari, lipsiți de haine și muniție, de instrucție și hrană, dar plini de curaj. Pe acești oameni sublocotenentul Marinescu a fost obligat să-i conducă la moarte, ascultînd ordinele venite de sus și de departe, de la Marele Cartier General, care nici măcar nu se învrednicea să afle în ce catastrofă umană izbutise să arunce inimoasa armată de țărani.

Ion Marinescu și batalionul său tot mai împuținat au luptat în retragere pe Valea Prahovei, au luptat în retragere la Flămînda, în sudul Dunării, au luptat, în fine, tot în retragere, pentru apărarea Bucureștiului, în bătălia de pe rîul Neajlov.

Epuizat de luptă și de manevrele militare contradictorii, de ordinele prostești și de haosul generalizat de la comandamentul central, sublocotenentul Ion Marinescu s-a angajat, într-o dimineață de septembrie, în ultima sa bătălie. A căzut printre primii, rănit în piept de un proiectil german. Odată cu el, au căzut cîteva mii de plugari care sperau să primească pogonul promis de rege.

Ion Marinescu a murit în decembrie 2016, pe patul de spital, lăsînd în urmă un caiet cu note de război, la fel de prețios ca toate memoriile generalilor scăpați cu viață, adunate la un loc.