Nu am o relație bună cu nunțile. Nu mă simt în largul meu când merg la o cununie. Lumea se uită ciudat la treningul pe care-l port și la tenișii din picioare. Li se pare că hainele mele nu sunt suficient de bune, deși port de multe ori cel mai scump trening de pe piață. Când mireasa aruncă buchetul, încerc să-l resping cu racheta de tenis. Domnișoarele de la nuntă se uită cu ură la mine și pleacă dezamăgite spre mesele lor, dar nu-mi pasă. Important e că mi-am făcut jocul și devin tot mai bun la tenis cu buchetul de flori cu fiecare nuntă la care particip.
Deși nunțile nu sunt locul perfect unde să-mi etalez treningul, iar mirii mă refuză când vreau să-i duc cu Dacia 1300 la biserică, n-aș interzice căsătoriile între homosexuali pentru nimic în lume. E o prostie. Ce urmează? Să interzicem și tenisul între persoane de același sex? Să nu mai aibă voie să joace decât bărbat cu femeie, iar asta numai după efectuarea unei ceremonii în care sportivii și-au jurat să joace doar unul împotriva altuia, la bine și la greu, indiferent ce accidentări le va hărăzi destinul?
Oamenii ar putea crede că am ceva cu homosexualii. Nu-i adevărat. Arunc cu roșii stricate în toată lumea. Ce nu pot accepta sunt adopțiile de copii de către cuplurile de gay. Trebuie să mai treacă un timp până să mă pronunț vehement pentru și în această privință. Momentan, prefer să rămân de partea greșită a istoriei.
Nu înțeleg, însă, de ce au semnat trei milioane de români acea petiție care cere definirea familiei în Constituție. De ce n-au cerut și redefinirea familiei în DEX? Unde am ajunge dacă toate cuvintele din dicționar s-ar defini în baza unei petiții? Iar trei milioane de români ar cere să fie acceptate și exprimările cu ”decât”.
Au de suferit de pe urma petiției nu neapărat homosexualii. Ei s-au obișnuit să fie marginalizați. Nici nu sperau la legalizarea căsătoriilor. Petiția îi afectează cel mai mult pe românii de sex masculin cu o încredere scăzută în sine. Oare sunt ei cu adevărat bărbați? Iar dacă nu, mai formează o familie împreună cu soțiile lor? Iată un mister care se cere lămurit.