Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Recenziile nepublicate ale lui CTP: Învățământul românesc

Zoom Recenziile nepublicate ale lui CTP: Învățământul românesc

E clar, școala românescă produce analfabeți funcțional. Mulți ar vedea-o ca pe o veste proastă, dar eu aleg să văd partea bună: măcar produce și școala noastră ceva. Producem anual așa de mulți analfabeți funcțional că avem să dăm și la export.

Nu același lucru se întâmpla pe vremea mea. Atunci se făcea carte, nu glumă, deși elevii n-aveau condițiile de acum și, ca să ajungi la școală, trebuia să mergi printr-o pădure deasă și să te bați zilnic cu trei haite de lupi. Dar era numai bine, pentru că oricum n-aveam rechizite și pielea lupilor pica la fix, o foloseam ca să scriem pe ea și nu de puține ori mai zăboveam prin pădure ca să facem rost de mai multe coli. Atât de silitori erau elevii pe vremea aia.

Îmi amintesc de parcă era ieri. Aveam oră de istorie cu domnul Mihalcea și afară era o vreme superbă. Viscol, ger și-o ninsoare albă și deasă ca pe umerii bărbaților care n-au grijă de părul lor. I-am propus domnului Mihalcea să facem ora în parc. “Uitați-vă ce frumos e afară și noi ne coacem în sala asta de clasă cu două sobe. Nu mi se pare normal. Atunci când o să vină iarna nucleară, o să murim ca muștele. Ce fel de profesor sunteți? Cum ne pregătiți pentru viață?”

Ceilalți elevi, lingușitori ca de obicei, au spus că ei vor să rămână în sala de clasă. Era o imagine jalnică. În loc să se bucure de viscol și de ger, ca orice om normal, ei preferau să-i facă pe plac profului și să-și moleșească trupurile de mânji tineri, în căldura abjectă pe care o emanau sobele. “Mi-e silă de voi”, le-am zis de la obraz. “O să mă duc singur în parc să mă-nvinețesc la față din cauza frigului polar. Să nu vă aud că sunteți invidioși pe degerăturile mele. Ați avut ocazia să mă-nsoțiți, dar ați ales să nu.”

Profesorul meu preferat era însă Paraschivescu, de matematică. Era pletos, mărunțel și trăia singur într-un cămin de nefamiliști. L-am abordat într-o zi cu timiditate, ca să-mi dea meditații.

– Pentru ce vrei să te pregătești, Popescule? m-a întrebat. Pentru Bac?

– Nu, tovarășe.

– Atunci pentru admiterea la Automatică?

– Nici. Aș vrea să mă pregătiți pentru viitorul război cu androizii. V-am văzut cum vă mișcați cu haine puține prin frig și ploaie, fără să fi mâncat nimic cu zilele, probabil. Vă rog, învățați-mă tot ce știți!

– Mă, ție nu ți-e rușine?

S-a uitat la mine urât și mi-a dat o palmă peste ceafă. După ce m-am clătinat de două ori, mi-am recăpătat echilibrul și mi-am dat seama că sunt mai puternic. Eram deja mai pregătit ca să dau piept cu androizii și să supraviețuiesc iernii nucleare.

– Vă mulțumesc, tovarășe profesor.

L-am întrebat cât mă costă ședința de meditații și mi-a mai dat una. Se pare că asta era formula pe care o agrea: să-mi predea lecțiile în pauze, chiar în sala de clasă. N-am zis nu. În fond, omul era un geniu. Păcat că l-a răpus ciroza, ucigașul de pahar. În fața lui, roboții n-ar fi avut nici o șansă.

Iar eu vin acum și vă întreb: cum îi mai pregătește școala de azi pe elevi? Cred că roboții pot dormi liniștiți, culcați pe-o ureche metalică.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale