De când sunt pe acest pământ și până acum am dat nenumărate mărțișoare. Mă rog, le-am numărat, sunt 4.565, dar așa e vorba. Am dat nenumărate mărțișoare, adică foarte multe. Prea multe Așa se face că am ajuns să am niște gusturi foarte fine în materie de mărțișoare și să-mi dau seama ce mă deranjează exact la aceste obiecte.
În primul rând, șnurul. E prea scurt. Nu poți să spânzuri cu el nici un șobolan. Și vreau să spun că n-am încercat o singură dată. Am repetat experimentul de sute de ori, ca să mă asigur de acuratețea concluziilor. După mine, șnurul de mărțișor ar trebui să fie o sfoară zdravănă, cu care poți priponi un cal pe izlaz în timp ce tu vânezi lupi cu arcul dintr-un copac, folosind calul ca momeală, dar și ca mijloc de locomoție rapidă, în cazul în care ai tras de fapt într-o haită de câini și vin sătenii cu furci să te pedepsească.
Apoi, nu-nțeleg de ce multe mărțișoare sunt cu gărgărițe și țestoase. Oare alte animale nu mai avem în țara asta? Ce s-a întâmplat cu mândrul șobolan românesc? Dacă am face șnurul mai mare, astfel încât șobolanul să se spânzure singur în timp ce eu îi citesc următorul editorial de pe Republica.ro, am avea mărțișorul gata. S-ar face singur, cum ar veni, iar noi am putea să-i folosim la alte munci fizice epuizante pe copiii care lucrează 12 ore pe zi în atelierele ilegale de mărțișoare.
Cel mai mult îmi displac însă mărțișoarele cu flori. De ce-ai pune o floare în piept? Floarea e partea cea mai dezgustătoare a unei plante. Se ofilește imediat și, în plus, mai și miroase. Eu aș face exclusiv mărțișoare care simbolizează rădăcini de plante, pentru că rădăcina face totul posibil. În plus, e și pretextul ideal ca să umbli prin oraș cu treningul murdar de pământ.
Inutil să mai spun că mărțișorul ideal e o rachetă de tenis în mărime naturală. Pe care s-o port în piept ca rezervă, în caz că mi se strică aia bună, cu care joc chiar în acele momente.
1.306 vizualizări
