Mulți critici americani au lătrat nervoși ca un pekinez și cei mai dedicați cauzei au clăbuciferat de-a dreptul: „De-abia s-a murit în America de glonț! Nu era momentul potrivit să lansezi un film despre un pistolar răzbunător!”.
Pe logica asta strîmbă și tîmpă, filmele cu arme ar trebui interzise permanent în SUA. Pare mai ușor decît să interzici ceva cu adevărat sinistru, cum ar fi mitralierele de asalt pentru orice Gîgă de pe stradă.
Sînt ferm convins că există cel puțin un protestatar de principiu care s-a declarat triggered de premisa încărcată de arme de foc a filmului, fără să prindă ironia situației. Nici după ce i s-a explicat în detaliu prin planșe desenate și colorate.
Bruce Willis intră artistic în papucii unui doctor care caută răzbunare și istoric în cizmele de vigilent ale lui Charles Bronson. Death Wish este remake-ul celebrului omonim din anii ’70, fără să aibă însă și încărcătura emoțională aferentă. Scos într-o vreme cînd criminalitatea își cumpăra Ferrari pentru a ține pasul cu propria viteză de creștere, originalul oferea pe ecran ceea ce societatea era incapabilă să ofere în realitate: dobitoci care plătesc pentru faptele lor. Ilegal, eventual și imoral, dar satisfăcător. Dovadă că și-au permis să tragă de serie pînă în ’94.
Departe de-a beneficia de contextul deceniului 8, filmul din 2018 e lansat într-o perioadă de conștiințe mult mai tulburi, și asta se vede. Actualul Death Wish n-are idei de miliție spirituală, nu vrea să miște conștiințe, nu vrea să impună o agendă. El vrea să fie un film decent cu măcel și răzbunare.
Doctorul Paul Kersey are bucuria să afle că nevasta și fiica îl vizitează la spital fix de ziua lui. Drept victime. Mă rog, mai mult fiica, pentru că nevasta a decis să meargă mai departe și să-și înceapă viața de apoi. Asta în timp ce Poliția ridică din umeri și promite că garantat îi prinde pe infractorii care i-au făcut terci doctorului și casa, și familia.
De aici urmează visul umed al oricărui bărbat care nu are nivelul de testosteron al unei căni cu soia. Pune mîna pe un pistol ilegal și face victime printre golani. Întîi accidental, apoi prinde gustul, apoi prinde o urmă. Personajul lui Willis își face dreptate cu răbdarea și tenacitatea unui ardelean care mormăie „De aia e bine să ai lucrul tău!” în timp ce-și face locomotivă în grajd după ce a pierdut trenul.
Asta explică și vehemența cu care anumiți cetățeni s-au grăbit să țipe: „Propagandă pro-arme!”. E dovedit medical, cetățenii lipsiți de testosteron nu pot avea vise umede. Privit fără părtinire, Death Wish este un revenge flick decent, bine dozat, bine filmat, fără nimic surprinzător. Răii și-au făcut de cap și acum urmează să moară nasol. Dacă protestatarii n-ar avea mintea scurtă, și-ar aduce aminte că Hollywood-ul face filme din astea de vreo 70 de ani. Și dacă nu s-ar încurca în poalele lungi ale logicii partizane, ar pricepe că, dacă asta e propagandă pro-pistoale, atunci Știrile de la ora 5 sînt propagandă pentru genocid și carpet bombing în Vaslui.
Death Wish. R.: Eli Roth. Cu: Bruce Willis, Vincent D’Onofrio, Elisabeth Shue.
