Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Repetiția e mama recordului

Zoom Repetiția e mama recordului

Săptămâna trecută, în pagina 15 a revistei noastre apărea o reclamă care invita lumea la o încercare de doborâre a unui record mondial. Cum noi plecăm la tipar în noaptea de luni spre marți, era ultima șansă ca parteneriatul media cu mai multe organizații din Tulcea să aibă vreun rost. Pentru că încercarea de doborâre a recordului ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă, 21 mai, în același timp cu Noaptea Muzeelor. Miercuri, însă, când revista a ajuns la chioșcurile de ziare, evenimentul fusese deja reprogamat, lăsând locul unei repetiții. Așa e printul: ceva mai lent.

În spatele acestei încercări

de record se află o idee chiar mișto și bălbâiala interesată financiar a unei organizații care trăiește din omologarea recodurilor. Guinness Book of World Records se cheamă organizația și, de ani buni nu mai trăiește din susținerea oferită de Arthur Guinness, care a inventat-o ca mijloc de marketing, ci din banii luați de la doritorii de glorie mondială.

Într-o parte, așadar, se află Guinness Book of World Records, contabilizator și certificator al recordurilor mondiale. În partea cealaltă se află un manager de muzeu. Nu știu, în lumina ultimelor criterii impuse societății de editorialistul Andrei Pleșu, dacă acest manager satisface criteriile elitei pentru ocuparea acestei funcții, dar știu că o ocupă, de ani buni, în urma unui concurs perfect legal, și că face cel puțin unul dintre lucrurile pe care generația domnului Pleșu pare a-l disprețui: atrage lumea spre instituția pe care o manageriază.

Paul Tocanie nu este doctor.

Adică nu e nici medic și nici nu are în posesie acest titlu academic. Dar manageriază Muzeul de Artă și Casa Avramide din Tulcea. Oficial se cheamă că este “Șef serviciu Complexul Muzeal de Patrimoniu Nord-Dobrogean”. Cele două clădiri aflate în imediata sa grijă au fost restaurate cu bani europeni. Mulți. Iar prin contractul de finanțare europeană, finanțatul, adică beneficiarul restaurării, și-a asumat un plan de atragere a vizitatorilor. Ambițios pentru un oraș de tranzit în care turiștii poposesc doar în așteptarea unui mijloc de transport care să-i ducă spre Deltă. Dar nu nerealizabil, dacă ignori pretențiile lui Andrei Pleșu și faci nu cultură de dragul culturii, ci promovare culturală, așa cum făcea, pe vremuri, ICR-ul condus de Horia Roman Patapievici.

Paul Tocanie, așadar,

a avut o idee de promovare a muzeelor tulcene cu ocazia Nopții Muzeelor. Iar ideea era realizarea picturii cu cei mai mulți autori, astfel încât această pictură să intre în cartea recordurilor. Nu era nici cel mai mare cârnat, nici adunarea celor mai mulți moși Crăciuni, nici cel mai mare borș de pește, ci o pictură, care și-ar fi găsit ulterior locul în muzeu, alături de cea mai mare colecție de Brauneri din țară, de exemplu.

Scriu la modul oarecum trecut, pentru că, deocamdată, recordul nu a fost bătut. Da, există un record anterior ce trebuie bătut: pictura cu cei mai mulți autori a fost realizată în Hong Kong, pe 22 decembrie 2015. Numărul care trebuia bătut este de 2.603 de “pictori”. Nu foarte greu, totuși…

Ideea unui record mondial

certificat de Guinness Book a prins repede și nimic n-a părut prea dificil în urmă cu o lună și jumătate, aproximativ, când a pornit totul. Oricum vi s-ar părea, să convingi peste 2.603 de pictori amatori să intre în cartea recordurilor nu e prea dificil în Noaptea Muzeelor, fie și în Tulcea. Mai ales că ideea a realizat, încă de la emitere, o premieră: a reușit să coaguleze în jurul ei cam toate instituțiile de stat și toate ONG-urile care se mișcă în zona culturală. Un aproape consens care chiar și într-un oraș mic e extrem de greu de realizat. Iar această realizare a fost dublată de găsirea rapidă a unei mari părți din bugetul necesar doborârii unui record.

Ce, credeați că e ieftin să bați un record? Nu e. Numai taxele cerute de Guinness Book se ridică la aproximativ 10.000 de euro, cu tot cu TVA. La asta adaugi transportul și cazarea arbitrului, plus cheltuielile efective care înseamnă pânză, pensule, vopsele și multe alte lucruri. Dar dacă ideea a reușit să adune în jurul ei organizațiile culturale, a reușit să-i strângă și pe cei cu bani, de la autoritățile locale la sponsori privați.

Așadar, cam totul era pregătit,

inclusiv parteneriatele cu media națională, care ar fi adus în fața încercării de record și oameni din afara Tulcei. Doar că Guinness Book a avut o altă idee. Aceea de a merge la două capete, așteptând un record similar și din China (alta decât Hong Kong). În momentul în care au anunțat că în China nu va mai avea tentativa de doborâre a exact acestui record, era deja destul de târziu. Nu pentru a-i mobiliza pe oameni, ci pentru a îndeplini toate cerințele birocratice ale omologatorilor de recorduri. De aia, sâmbătă n-a mai avut loc nicio tentativă de doborâre a unui record, ci doar o repetiție. Nu pe pânză, ci pe carton. Și, chiar și așa, în 10 ore, aproape 900 de oameni și-au pus tușa pe un peisaj deltaic, fără a mai cheltui, de data asta, vreun leu. Dar numărul vizitatorilor în muzeu a fost mult mai mare. Cei mai mulți, însă, au anunțat că-și păstrează energia artistică pentru ziua în care recordul chiar va fi bătut. Iar asta, probabil, va fi o zi a lunii august. Când, fără Noaptea muzeelor, veți putea veni în Tulcea fie și pentru Braunerii ăia despre care vorbeam. Sau numai pentru pește.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint