Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Reproches d’amour

Zoom Reproches d’amour

Vecina nu-l mai văzuse pe taică-meu de zece ani. Pe vremuri, când se mai vedeau întâmplător prin lift sau pe la ședințe de locatari, să mai dezbată fondul de rulment, tata era un fel de domn în ochii ei – trăgea de-o servietă de sclăvoi la instituție, mânuia hârțogăraie, știa să poarte și guler, frumos, elegant, finuț. Să trăiți, domnu’ Ștefan. Grizonant. Tot ce trebuie.

Și-acum dau ăștia doi nas în nas chiar la intrarea în bloc. Doamna, vecina, mai să nu mi-l recunoască. Pentru că trecut-au anii, și tata, nemaifiind constrâns de împrejurările locului de muncă să mai poarte toate uniformele alea de funcționar cu studii superioare, acum, în pensionare, a dat-o și el în rădăcinile lui ștrengăristice din capu’ străzii – un tricou mai ca pe gard, o șapcă-ntoarsă peste țeastă, teniși albi, gen Antilopa –, Tanțo, caii mei să moară. Mai avea și-o borsetă la el, peste brâu, puțin cam șuie.

Vecina-l vede. Se salută. Ea o doamnă-n continuare, cu broșă la piept și manierismele unei epoci care nici măcar nu cred c-a fost vreodată. Se uită la al meu și nu știe de un’ să-l ia. Nici măcar cu o palidă amintire a ce-a fost cândva prin lifturi nu mai seamănă. Vădit consternată de alura scăpătată a „domnului Ștefan”, scrâșnește un zâmbet și rupe o amabilitate luată ca la freză:

– Domnu’ Ștefan, vai, dar nici nu v-am recunoscut, dom’le. Incredibil! Ce v-ați schimbat!

Bagabontu’ de taică-meu simte dezavuarea cuconetului și-o-ntreabă: „În bine sau în rău, doamnă?”.

Doamna cade puțin pe gânduri, dă năucă din cap și, clipind din spatele lentilelor cât fundul sticlei de cola, răspunde amabil și sincer:

– Eh, dumneavoastră să vă simțiți bine.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Editoriale