Dacă redeschizi, cu pietate sau cu dispreţ (depinde ce caraghios ai ales să fii: „băsist“ sau „voiculist“) cărticica Despre limită, vei redescoperi acolo distincţia pe care Liiceanu o face între „umilinţă“ şi „umilitate“. Las umilitatea la o parte, că nu de aia e vorba acum, ci de umilinţa pe care o resimt eu la gândul că, în toţi anii ăştia, prin „artist“ am înţeles aproape exclusiv „actor“ şi aproape niciodată „artist de circ“. Mea culpa!
Un amic, fost băiat-de-birou, actualmente acrobat (!), m-a invitat să văd o repetiţie a viitorului lor spectacol*, iar eu am acceptat cu bunăvoinţa tipică femeilor şi proştilor („Circari, săracii, ce să zici… oameni şi ei!“). Dar ifosele mi s-au topit ca untul la plajă, iar eu am plecat de la repetiţie cu capul plecat, umilit şi cu coada-ntre picioare: nu am văzut niciodată asemenea cantitate de muncă pe metrul pătrat cum am văzut la ăştia. Nu ştiu dacă în Legiunea Străină sau în lagărele nord-coreene se lucrează în asemenea ritm, dar mă îndoiesc. Mi-am revenit abia după vreo două zile, când mi-a venit ideea salvatoare: „Ce bani trebuie să câştige artiştii de circ, moşule!“. Eroare pe toată linia: nu se fac bani mari din circ. Amicul mi-a explicat, cu un fel de lirism de care nu-l ştiam capabil: „Dacă o faci pentru bani, nu există destui bani pentru care s-o faci!“. În faţa privirii mele tâmpe, s-a destăinuit: „Vezi tu, circul e o lume în sine. Munceşti atât de mult ca să fii nu cel mai bun, dar măcar în rând cu ceilalţi, încât orice altceva nu mai are importanţă. Cum să-ţi explic… când eşti artist de circ, orice altă muncă te plictiseşte. Ţi se pare penibilă. E total lipsită de zvâc şi de adrenalină… uită-te la tine: lucrezi stând pe scaun; răvăşitor! Pe când aici, în arenă, este viaţă care pulsează, viaţă reală, băiatule! Şi, uneori, moarte, dacă nu eşti atent. Reală şi asta“.
Am înţeles ideea, dar am unele rezerve: dacă toţi am fi dependenţi de adrenalina de la serviciu, nouă zecimi din omenire ar crăpa de foame. Am făcut şi proba: în timp ce scriam acest text, m-am întrerupt ca să fac „tumba“ (singura acrobaţie pe care o ştiu) şi m-am ales cu degetele scrântite (scriu finalul doar cu indexul de la stânga). Concluzie: când mergeţi la circ, aplaudaţi-i din răsputeri pe artişti. Merită!
* Profeţiile mayaşe, la Circul Globus, din octombrie 2012.
