Clubul Român de Presă n-a murit odată cu mare parte din presa pe care o păstoreşte, dar nici la fel de iniţiator de scandaluri şi râcâitor de orgolii nu mai e, ca pe vremea când conducătorii săi erau foşti utecişti, foşti turnători şi foşti ingineri pasionaţi de SF. După o oareşce pauză, CRP a reluat decernarea premiilor cu acelaşi nume, încercând să dea motiv de mândrie membrilor unei industrii fugărite de moguli pe scările măcinate de timp ale Casei Scânteii.
Asta ar fi vestea bună. Vestea proastă e că în perioada în care a renunţat la decernarea de premii, în Clubul Român de Presă s-a produs o halucinantă bulversare a valorilor, o ştergere cu buretele a tot ceea ce înseamnă genuri jurnalistice şi instaurarea unui nivel de exigenţă care le-ar face fericite până şi pe loazele picate la Bac.
Într-o lume în care se închid tabloide şi sunt arestaţi editori pentru jurnalismul de interceptare telefonică, CRP a ales să premieze, la categoria „ştire de agenţie“, o depeşă Mediafax semnată de Ovidiu Vanghele, depeşă în care se făcea conspectul unei stenograme din cazul senatorului Voicu. Am înţeles de la Vlad Petreanu, unul dintre cei doi membri ai juriului la ştirea de agenţie, că celelalte înscrieri erau sub orice critică. Ba unul dintre participanţi a crezut că CRP ar face bine să-i premieze o ştire publicitară, că mai are de decontat la client, nemulţumit de expunerea iniţială a depeşei. Da, evident, ca la orice concurs, şi aici exista instituţia neacordării, dar parcă nu se face să laşi jurnalistul de agenţie fără nici un premiu, mai ales că sunt ziare întregi care trăiesc exclusiv din ştiri de agenţie.
Şi, totuşi, a premia servitele şi conspectarea de stenograme înseamnă mai mult decât o uriaşă desconsiderare a ziariştilor care fac şi altceva decât a aştepta un e-mail sau un telefon de la Parchet. Devine inutil să mai explici aspiranţilor care vor, în continuare, să devină cunoscuţi în cartier că un jurnalist bun umblă după ştiri, scormoneşte, caută informaţii şi le verifică meticulos. N-ajungea că sunt pline televiziunile de cititori de prompter cu legitimaţie de presă, dar acum Woodwarzii şi Bernsteinii presei române au devenit cei ale căror numere de telefon se găsesc în agenda Laurei Codruţa „Deepthroat“ Kövesi. Şi încă e bine, căci la starea învăţământului românesc, peste câţiva ani vom vedea că premiile CRP vor fi acordate celor care sunt capabili să scrie cât de cât corect româneşte, fie şi după dictare.
