E primăvară. Cel puțin calendaristic,
de aproape două luni. Orașul e plin de copii care aleargă și se joacă. Sau ar alerga și s-ar juca, toți, dacă n-ar fi grija exagerată a părinților sau bunicilor care-i însoțesc în mai lungile sau mai scurtele plimbări în aer liber. Nu, orașul nu e un oraș de grijulii ieșiți din tipare, e ditamai reședința de județ în care oamenii sunt căliți în lupta cu vântul care, după cum îți spune oricine se prinde că ești nou venit în Tulcea, „nu bate decât de două ori pe an: câte șase luni de fiecare dată“. Și, totuși, de multă vreme, copiii tulcenilor sunt oleacă mai cocoloșiți decât copiii din alte orașe. pentru că orice julitură mai serioasă, orice răceală mai îndărătnică presupun, automat, un drum până la Constanța. În Tulcea, la Spitalul Județean, secția de pediatrie are doar doi medici, dintre care unul este încă rezident. Nu sunt medici răi deloc, dar nici supraoameni nu sunt, pentru ca în doi să asigure funcționarea secției 24/7.
În urmă cu aproape un an
erau pline ecranele televizoarelor cu o știre din Tulcea: societatea civilă, aparent, se mobilizase pe rețelele sociale și cerea redeschiderea secției de pediatrie. La acel moment, după aproape o lună de mobilizare, ieșirea în stradă părea cam fără subiect. Secția de pediatrie fusese, oarecum, pusă în funcțiune, cu greu și cu sincope, dar nu mai era închisă. Dacă, însă, societatea civilă cerea deschiderea ei, asta relatau și jurnaliștii. Mitingul îndelung pregătit venea după ce Spitalul Județean avea deja un nou manager, venit de la București. Iar funcționarea secției de pediatrie a fost, de la bun început, cea mai mare problemă pe care trebuia să o rezolve Tudor Năstăsescu, medicul care a lăsat Universitarul bucureștean pentru a conduce spitalul tulcean.
Și, totuși, în ciuda eforturilor,
atunci, ca și acum, secția de pediatrie a SJU Tulcea funcționa și funcționează greu, cu majore lipsuri de personal. Doar doi medici (dintre care unul rezident), chiar și ajutați de medicii deja retrași la pensie (unii prea obosiți, după o viață de muncă, pentru a mai putea asigura gărzile), nu pot asigura asistența medicală de care au nevoie copiii unui întreg județ.
Unul dintre motivele
pentru care medicii pediatri nu se înghesuie să se mute în Tulcea îl reprezintă salariile mici din sistemul medical și costurile ridicate ale vieții departe de casă. Una e, ca tânăr medic, să stai aproape de părinți, care te mai pot ajuta cu una-alta, și cu totul altceva este să te muți la sute de kilometri distanță. Iar salariile din sistemul medical nu pot fi mărite de administrația locală. Pur și simplu, legea nu permite ca un medic să fie plătit mai bine decât e acum. Atât e de simplu. Iar a aduce medici din alte orașe și a-i împinge în brațele plăților informale, mai ales când este vorba despre pediatri, nici măcar nu intră în discuție.
Așa se face că, după multe căutări,
a apărut o soluție. Una de mai scurtă sau mai lungă durată, depinde de momentul în care se va schimba legea salarizării. Pe lângă Spitalul Județean s-a înființat un ONG: Asociația Spitalul Județean de Urgență Tulcea. Prin intermediul acestei asociații, într-un fel sau altul, se suplimentează fondurile de care are nevoie spitalul pentru a atrage aici medici. O asociație poate oferi burse și mai poate face câteva alte lucruri care să ușureze viața unui medic – să zicem pediatru, dar nu numai – care ar alege să-și facă meseria în tulcea. iar modelul, probabil, nu este singular.
Sâmbătă seară, ASJUT a organizat primul său eveniment caritabil. La un moment dat, părea că acesta va fi o cruntă dezamăgire pentru organizatori, numărul celor care urmau să ofere, gratuit, momente artistice în speranța că-i vor face pe donatori să-și deschidă buzunarele tindea să-l depășească net pe cel al donatorilor. nu doar afaceriștii locali, dar și politicienii aflați în campanie electorală păreau să trateze evenimentul cu indiferență. În Tulcea și-au anunțat intenția de a candida la primărie vreo șapte-opt oameni. Până la urmă, la eveniment n-am văzut decât doi: primarul în funcție, însoțit de soție, căci anul acesta va candida ca independent, și principalul său contracandidat, însoțit de nucleul echipei sale de campanie, căci PSD-ul n-a stat niciodată rău în materie de mobilizare a oamenilor. Am mai văzut doi deputați, echidistant repartizați în cele două mari partide, și pe președintele Consiliului Județean, oricum finanțator, prin lege, al spitalului.
Până la urmă, fața managerului Năstăsescu s-a mai înseninat. Ca și cele ale celorlalți oameni care s-au ocupat de organizare. Evenimentul n-a fost o dezamăgire, a fost un început promițător. Firav, dar dătător de speranțe.
În final, am să reiau titlul acestui text: RO11BRDE370SV11213513700, BRD Tulcea, Asociația Spitalul Județean de Urgență Tulcea. E un cont în care oricine poate face donații. Chiar și agitata societate civilă de mai an, absentă total sâmbătă seară.