Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

ROBERT ȘERBAN: „Scriitorii au simțurile ascuțite tot timpul, inclusiv cînd nu scriu”

Zoom ROBERT ȘERBAN: „Scriitorii au simțurile ascuțite tot timpul, inclusiv cînd nu scriu”

Robert Șerban e un tip special. Cu el poți sta de vorbă despre diverse lucruri, fără să te întrebi de unde i se trag. E poet, e prozator, editor și om de televiziune, dar mai ales e tipul care-ți spune că viața e scurtă și că trebuie să fii atent cum ți-o trăiești.

Cristian Teodorescu: Adie în Timișoara vînt de Capitală Europeană a Culturii sau încă nu e cazul?

Robert Șerban: Adie, dinspre Novi Sad, orașul sîrbesc care va fi, în 2021, omologul de la 150 de kilometri distanță al Timișoarei. Pare că sîrbii știu cu claritate ce oportunitate extraordinară au și vor să tragă toate foloasele din ea. Aici, acasă, lucrurile sînt mai molcome, mai răruțe, în stand by, în ceea ce privește C.E.C.-ul din întrebare. În rest, capitala Banatului are o viață culturală al cărei puls a crescut constant după criza din 2008. Sînt evenimente de toate calibrele și de toate genurile, și deloc puține. De cînd s-a aflat că aici va fi una dintre cele patru Capitale Europene ale Culturii, s-a întețit și turismul, au apărut noi spații culturale, nu doar restaurante, baruri, pub-uri și terase. Ce nu s-a declanșat, însă? Entuziasmul, emulația și coeziunea atît de necesare unui proiect așa de amplu. Asociația care ar fi trebuit să magnetizeze oamenii, să-i adune laolaltă, să-i motiveze ca să lucreze în și pentru proiect n-a reușit deloc asta. Dimpotrivă. Iar efectele se văd: pînzele Timișoarei sînt pleoștite și tot așteaptă un vînt care să le umfle. Sau, de ce nu, o furtună. Un căpitan iscusit ar ști să o manevreze astfel încît să intre, dacă nu triumfal, măcar onorabil, în portul anului 2021. Dar, deocamdată, corabia noastră pare că a luat apă.

C.T.: Un scriitor timișorean îmi spunea abătut acum cîteva luni că orașul cam lîncezește. Așa să fie?

R.Ș.: Scriitorii au simțurile ascuțite tot timpul, inclusiv cînd nu scriu. Are dreptate omul cu condeiul. Cînd mai e doar un an și puțin pînă în douăzeci-douășiunu, cum ar spune dna Dăncilă, te-ai aștepta să vezi, deja, evenimente tăricele, să auzi rostite nume măricele, să simți comunitatea însuflețită, să clipești des fiindcă energia ei luminează, ca-n slogan, orașul, cum este simțită, din toate părțile, euforia. Ei, aș! Cică nu sînt bani; iar cînd sînt, pare că ei se duc fără să lase urme. Cei care, constituiți în Grupul pentru inițiativă culturală Timișoara, au ridicat vocea acum un an și ceva, spunînd că lucrurile nu stau deloc cum trebuie și nici nu se arată altfel în viitor, că asociația care gestionează aplicarea proiectului cu care s-a cîștigat titlul de Capitală Europeană a Culturii nu e transparentă și eficientă, că din conducerea ei fac parte oameni care nu au de a face cu cultura, par acum resemnați. Profeția s-a confirmat, ceea ce se mișcă sînt buzele ce șoptesc că nu sînt bani, dar că vor fi, poate nu mulți, poate nu cît să iasă ca-n poveștile alea de succes, de să se-audă-n toată Europa, dar măcar de jur-împrejur, aci, prin zonă. Mă număr între ei, mi-a tot scăzut entuziasmul pe care l-am avut cînd orașul a intrat în competiție și cînd, la un moment dat, am știut că va cîștiga – toate textele și contextele erau în favoarea Timișoarei. Pe de altă parte, fac mai departe ce am făcut de ani buni încoace: scriu, citesc, particip la evenimente culturale, vorbesc la lansări de carte, la vernisaje, îmi realizez, săptămînal, emisiunea la televiziune, sînt implicat, ca angajat al companiei Aquatim, în realizarea unui muzeu al apei, iar ca scriitor, în organizarea mai multor evenimente, între care – împreună cu echipa Ioana, Oana, Raluca & Oana – Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara, ce, miraculos, a ajuns la ediția VIII-a. Eu aștept – după cum mă laud – deloc lînced, minunea. Mi s-ar rupe inima ca 2021 să fie un bluf, și nu un an memorabil pentru orașul meu.

C.T.: Cîteva întrebări pentru poetul din tine: mai întîi, cum conviețuiește cu jurnalistul Robert Șerban?

R.Ș.: De vreo cinci ani fac numai jurnalism cultural și doar în timpul liber, așa că s-a instaurat o stare de frățietate între ăștia doi, poetul și jurnalistul. Ei păreau frați și înainte, că tot cu scrisul se cam ocupau, dar numai eu știu ce cafturi se stîrneau și ce lovituri își trăgeau unul altuia. Ca să scrie poezie, ăsta, poetul, trebuia să se care, la răstimpuri, prin străinătățuri, la rezidențe. Acolo, o lună sau două, lucra, săracul, zilnic, fiindcă știa că atunci cînd se va întoarce, celălalt, jurnalistul, iar îl va lua rapid la șuturi pînă îi va face zob lirismul. Presa, mai ales cea de cotidian, e ca o boală gravă pentru un scriitor. Poți trăi cu ea, dar îți trebuie genă bună ca să reziști. Tata a fost o viață întreagă ziarist. A făcut și literatură. Am avut noroc, l-am moștenit.

C.T.: Cînd sînt peste cinci mii de poeți în România, și dacă v-ați citi doar voi între voi, asta ar însemna tiraje respectabile. Or, volumele de versuri se publică în doar cîteva sute de exemplare. Cum devine asta?

R.Ș.: Asta este evidența: poeții nu prea sînt curioși de alți poeți. Fiecare are un cerc al lui de confrați de care e interesat, și cam atît. Nu-și risipește poetul vremea cu contemporanii autohtoni. Apoi, mai e autosuficiența: cum să-mi pierd timpul de scris cu cititul altuia? Și încă ceva. Poeții români fac schimb de cărți între ei. Își dăruiesc unii altora “lamele”. Nu cumperi fiindcă primești. În plus, apropiații, nescriitori, așteaptă și ei să le oferi cartea nou apărută, doar sînteți amici, rude, colegi, nu? Și cum din poezie nu s-a îmbogățit nimeni, cumperi propria carte din librărie sau de la editor și o dăruiești celor pofticioși de lirică; nu care cumva să se supere și să nu te mai citească data viitoare. Prin urmare, clienții cel mai fideli ai cărților de poezie sînt chiar autorii lor.

C.T.: Dacă sînt în jur de cinci milioane de concetățeni ai noștri în străinătate, cîți dintre ei or fi cititori care și-au luat tălpășița?

R.Ș.: Nu pot aprecia, dar le doresc tuturor să-și afle liniștea și să aibă confort acolo, să se bucure de un trai suficient de bun încît să-și permită timp de citit. Poezie românească se găsește, gratis, pe Internet, nu trebuie să aștepte pachetele cu cărți din țară-mamă.

C.T.: Apropo, tu pentru cine scrii?

R.Ș.: Nu pot să mint, recunosc, deși poate părea anapoda: pentru mine. Poezia e ca un jurnal care mă însoțește de cînd aveam vreo 12-13 ani. N-am scris și nu scriu zilnic, uneori nici măcar o dată pe săptămînă, au trecut și luni, dar plimb prin minte, mai tot timpul, imagini, amintiri, cuvinte, obsesii, versuri. Uneori, simt că trebuie să mă izolez ca să mă cercetez, cu intensitate și curiozitate, și să pun pe hîrtie rezultatele. Apoi, după cîteva zile, reiau ceea ce am scris, tai ce-i de prisos, sînt atent la nuanțe, la ritm, la silabe, transcriu pe computer și, cînd trec vreo trei-patru ani, mă gîndesc dacă acelor poezii nu le-ar sta bine într-o carte. Atunci le recitesc, aleg ce cred că rezistă, le așez astfel încît să se potențeze una pe alta, iar întregul să aibă un fir, o logică, o inimă. Apoi, îl rog pe criticul Mircea Mihăieș să citească și să-mi spună ce crede. Urmează o discuție nu doar pe ansamblu, ci și pe texte, și abia cînd sînt pe deplin convins că manuscrisul merită să devină carte, îl public. Pentru public.

C.T.: Care sînt criticii în care ai încredere?

R.Ș.: Cei care sînt în literatură fiindcă o iubesc, inclusiv pe cea vie, a contemporanilor. Am încredere în criticii curioși, care caută nume și titluri noi, care mizează pe autori tineri și care chiar riscă pentru ei, care sînt originali, surprinzători în scris și care fac ei înșiși literatură de foarte bună calitate. Am încredere în criticii curajoși și onești cu ei înșiși și, implicit, cu cititorii. În cei care scriu de plăcere despre cărți (inclusiv despre cele slabe), doar de amorul artei (literare), și o fac argumentîndu-și verdictele cu eleganță, rigoare și citate.

C.T.: „Din mîna unui cerșetor nu ciugulește nici o pasăre”, zici tu. Sună ca lumea, dar eu am văzut cerșetori care țin lîngă ei un cîine sau o pisică. Sau patrupedele nu se iau la socoteală?

R.Ș.: Totul se ia la socoteală!

C.T.: Politicienii noștri or fi citind poezie?

R.Ș.: Mă tem că ei nici măcar presă nu citesc serios, darămite poezie. Se uită la televizor și pe Facebook, probabil, și sînt fericiți cînd văd că unul de-al lor o ia pe arătură, cînd e înjurat altul și apoi tocat mărunt. Și cum asta se întîmplă cam tot timpul, avem – după cum se vede – niște politicieni cumplit de fericiți! Însă e foarte posibil ca nu puțini dintre ei să scrie. Dar nu vom afla asta prea curînd, fiindcă în mintea lor (și a multora, de altfel) a fi poet înseamnă să nu fii cu adevărat bărbat (politic, de stat etc.), înseamnă să fii sincer, deci prost. Or, cum să spui adevărul și să nu respecți hotărîrile partidului? Cum să nu fii la costum tot timpul, gata să salvezi neamul, patria, Europa, Terra? Cum, scrii poezie?! Ssst, nu spun la nimeni, și eu. Să nu se-nțeleagă faptul că aș prefera în locul unor politicieni pragmatici, bine înșurubați în doctrine și realități, mînați de dorința de a-și servi comunitățile care i-au ales, pe unii care ar scrie literatură. Nu! Dar îmi imaginez că asta fac (sau poate desenează), ce altceva?

C.T.: Ce te neliniștește?

R.Ș.: Gîndurile că li s-ar putea întîmpla ceva rău celor apropiați și dragi mie. Anul acesta mi-au murit cîțiva prieteni, subit, iar tristețea se cumulează, resimt absența lor. Scriu și ca să atenuez impactul acestor pierderi, și ca să fiu pregătit, cît de cît, pentru ce urmează. Scrisul mă ține alert și precaut, chiar dacă fragil.

C.T.: Ce te înseninează?

R.Ș.: Copiii și părinții mei, iubita mea, prietenii cu care mă văd, mă aud, dar și cei cărora le duc dorul, o carte ce mă emoționează, un pahar de vin bun, un rînd care-mi iese din rînd, bunătatea oamenilor, lumea în care trăiesc.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • “Întîmplări din irealitatea imediată”

    13 august 2019

    Aflînd că pușcăriile românești sînt mari producătoare de scriitori bine furajați, o editură newyorkeză i-a făcut domnului Gheorghe Dincă o ofertă de nerefuzat pentru publicarea unui bestseller memorialistic cu titlul […]

  • Planul Marshall pentru săraci

    13 august 2019

    America și Occidentul european trag fără chef de o căsnicie obosită, împovărată de ani și de plictiseală. Duși sînt anii logodnei, cînd generalul Marshall a descălecat la Paris din spinarea […]

  • #danbarnafacts

    13 august 2019

    Din spuma mării contractelor cu statul a apărut, imaculat și superb în nimicnicia lui, ca un câine turbat, Dan Barna. Și, deodată, a început să spună tâmpenii. Poate îl știți. […]

  • Caracal, mon amour

    6 august 2019

    Zilele trecute, pe la ora cînd Ion Cristoiu obișnuiește să tragă pe nări praful din Biblioteca Academiei, îmi făcui și eu rondul pe la Piața Obor, unde zarzavagiii scot natura […]

  • Olimpiada PROȘTILOR

    6 august 2019

    România și-a încredințat destinul unor șarlatani. Șefii de ieri și de azi ai țării, fie ei președinți, miniștri, primari sau parlamentari, trăiesc, cu rare excepții, din impostură. Prosperă din fals, […]