Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

România prost-crescută

Zoom România prost-crescută

Klaus Iohannis a fost atât de interesat de propriul proiect pentru viitorul României, încât l-a lăsat baltă imediat după ce s-a făcut că-l lansează. “România educată”, fost proiect de țară devenit proiect de țață, a fost să fie marea dezamăgire în anul Centenarului. Platitudini, locuri comune, inutilități pompoase poate înșira și o surdo-mută. Nu e nevoie să fii președinte de țară pentru a fi dezamăgitor în viziune și interpretare. E cu atât mai trist când ajungi președinte de țară fără să ai viziune nici măcar în meseria care, nu din salariu, ci din industria meditațiilor, ți-a adus, conform propriei declarații, șase case.

Klaus și Carmen Iohannis

sunt, ambii, profesori. Și dacă ar fi stat doar ei doi de vorbă pe marginea reformelor necesare în învățământul românesc, și tot ar fi ieșit un proiect mai bun decât ciorba lungă numită “România educată”. Ar fi ieșit dacă exista interes, pasiune, scânteie și viziune. Dar ca să găsești așa ceva trebuie să cauți în altă parte decât acolo unde nu există decât automulțumire, îngâmfare, autosuficiență și omnisciență.

Suntem de acord, toți,

atunci când se spune că premierul Dăncilă e departe de a fi o lumină și că, uneori, frizează analfabetismul funcțional. Că e plină Puterea de oameni care nu știu să vorbească românește în mod corect. Cum este plină și Opoziția. Clasa politică actuală reprezintă poporul român în evoluția sa post-decembristă în cea mai superbă formă. Toți, dar absolut toți politicienii români ne reprezintă pe noi, cei care i-am votat sau nu i-am votat. Și pesediștii neșcoliți, și useriștii scandalagii, și peneliștii lipsiți de soluții, și pemepiștii irelevanți, și udemeriștii cu două luntre-n cur. Ei nu sunt altceva decât imaginea din oglindă pe care o vedem, dar nu vrem să o acceptăm.

Cum este România azi?

Educată sau nu, România de azi este din cale-afară de prost-crescută. În mod straniu, în 2018, României îi lipsesc cei 100 de ani de-acasă.

România de astăzi, educată sau nu, în termeni de studii înalte, este lipsită de minime noțiuni de educație civică. România de azi acceptă ca soția președintelui să sfideze legea și Justiția, neprezentându-se în mod repetat la Parchetul General. O Românie bine-crescută nu ar accepta așa ceva. Dar nu e cazul.

România de azi, în aceeași direcție a lipsei de educație civică, nu se simte obligată să-și plătească impozitele și taxele. Cu cât a făcut mai multe școli, România se crede mai îndreptățită să se optimizeze fiscal. Educația mea, precară sau incompletă (oricum, nu la nivelul elitelor actuale), îmi spune că trebuie să plătesc impozite în mod corect, așa cum sunt ele stabilite de către statul în care lucrez și produc. Nu sunt antreprenor, un cuvânt la modă printre educați, sunt un om care muncește. Și plătește taxe pentru fiecare leu pe care-l câștigă. Sunt o entitate formală, în contact cu alte entități formale supuse regimului de taxe și impozite existente în România. România educată a președintelui Iohannis este reprezentată mai degrabă de oameni care se asociază în entități informale. Informale fiind, nu găsesc de cuviință nici să-și declare veniturile obținute din “donații” și nici să plătească taxe pentru ele. Asta, mă scuzați, este proastă creștere.

În România educată a președintelui,

doar proștii, doar pleava societății trebuie să respecte legile și regulamentele. Proștii și pleava societății trebuie să se supună, de exemplu, legilor și regulamentelor care spun că un copil poate fi înscris la o școală nevocațională doar în funcție de domiciliu. Deștepții, educații își înscriu copiii pe bază de falsuri, obținând vize de flotant fictive, doar pentru că vor ei să le ofere celor mici o “educație” diferită de a vulgului din cartierul în care locuiesc. Asta nu diferă cu nimic de proasta creștere a celor care se bagă în față la orice coadă pentru că se simt mai importanți sau mai grăbiți decât pulimea. Un astfel de copil, băgat fraudulos de către părinți într-o școală unde nu ar trebui să fie, va fi, la rândul lui, un individ poate educat, dar extrem de prost-crescut, care nu va avea noțiunea legalității și a respectării sale.

Școlile vocaționale sunt altă discuție. Behăim pe Facebook în lacrimi și urlete atunci când aflăm despre o nedreptate flagrantă comisă în cazul unui copil talentat, dar sărac, însă astea sunt lucruri care se petrec frecvent. Întâmplător, cunosc destule cazuri de copii lipsiți de vocație, talent și dorință care au fost împinși în față de părinți rezistenți, ocupând locul unuia care chiar l-ar fi meritat. Iar lucrurile astea se întâmplă la vârste fragede, de 5-6 ani. Uneori e vârsta la care educația devine proastă creștere.

“România educată”

propusă de către Klaus Iohannis ar fi trebuit să ne prezinte o viziune în care toate prostiile astea dispar. În care toți, dar toți copiii României au acces la educație în mod egal, fără favoritisme și diferențe de clasă. Ar fi fost o aducere la zi, la cerințele secolului XXI, a educației românești. Nu este. Este ceva de o tristețe egală cu veacul.

În România educată a domnului Iohannis, șanse au doar cei cu posibilități financiare. Asta este, de fapt, o Românie a parveniților și, implicit, a prost-crescuților. O Românie inacceptabilă pentru noi, ceilalți.

1 comentariu

  1. #1

    Excelent scris, excelent punctat. Da, suntem un popor prost -crescut care nutreste o nemarginita admiratie pentru ” descurcareti” . Descurcaretii manelisti, descurcaretul Basescu , descurcaretii interlopi, ei sunt cei ce sunt promovati ca etaloane de urmat. Cand vezi cum corifeii din fotbal , politica merg la inchisoare pentru neplata impozitelor si ies de acolo ca niste vedete ….si la urma urmei de ce ar plati impozite , isi zic ei, daca merg la spitalele din strainatate, isi trimit copiii la scoli in afara, doar soselele ii cam incurca, dar, neavand constiinta trec usor si peste astea.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Două nimerick-uri

    22 ianuarie 2019

    *** N-ați lăsat în urma voastră temple, nici hrisoave grele cu peceți, ci-n closetul gării, cu exemple, v-ați întins doar mucii pe pereți. Peste veacuri oamenii de știință or să […]

  • Cîtă putere are Puterea?

    22 ianuarie 2019

    Puterea politică e făcută din legi, instituții și bani, la care se adaugă spiritul de toleranță al societății. După cum merg treburile la noi, puterea politică pare să aibă două […]

  • Șah și table cu Justiția

    22 ianuarie 2019

    Acum aproape două decenii, pe culoarele tribunalelor umblau diverși domni și doamne cu rochii negre lungi, trăgând cu urechea la greii Baroului București, în încercarea de a mai prinde câte […]

  • Piesă neterminată pentru o Europă mecanică

    15 ianuarie 2019

    La Ateneul Român, floarea politichiei bruxeleze s-a ridicat condescendentă la suprafața borșului de tărîțe dîmbovițean intrat oficial în fermentația iluzoriei președinții rotative a UE. În realitate, singurul român care chiar […]

  • Tusk și vocea României

    15 ianuarie 2019

    Discursul lui Donald Tusk de la Ateneu n-a fost doar un episod de marketing personal, ci și o concluzie amară pentru clasa noastră politică, mică de statură, mută și surdă, […]

romania100