Românul, frate cu rumegușul

Dacă punem cap la cap proaspetele demiteri de la Romsilva

și protestul drujbarilor și țapinarilor în fața Guvernului, o să ne iasă de un monstru halitor de clorofilă, capabil să facă praf nu doar România, ci și toată Europa. Pregătindu-se să primească valurile de refugiați arabi, România pare să ia această provocare mai în serios decât Germania, nu numai prin crearea de centre de primire, dar și prin deșertificarea teritoriului pentru a crea un optim cât mai propice dezvoltării culturilor sahariene. Punctul forte al sindicatelor care se ocupă cu defrișări – și care pare să fie mortul în casa tehnocrată a Guvernului Cioloș – este numărul mare de români care trăiesc din eutanasierea codrilor mioritici, cu tot ce mișcă prin ei. Deci vă dați voi seama cum o să dăm economia peste cap, dacă nu facem scânduri din ce a mai rămas din păduri? După 25 de ani de defrișări am ajuns astăzi să credem că cine nu are un gater, o drujbă, gospodarul care nu a tăiat în viața lui cel puțin o pădure, ăla a trăit degeaba. Așa că, dacă ne uităm pe orizontală și pe diagonală în industria prelucrării lemnului, o să vedem că, acolo unde mai crește copac, populația este dependentă de activitățile directe și conexe, derivate din furtul legal și ilegal de materie lemnoasă. Dacă ridicăm batista de pe țambal or să iasă la iveală miile de guri înfometate ale copiilor de lucrători silvici, iar orice tehnocrat, cu capul pe umeri, nu vrea să aibă în fața Guvernului 100.000 de forestieri furioși, mânuind topoarele mai dibaci decât minerii.

Dar asta este opinca, să vedem cam cum e și cu vlădica.

Vă prezentăm așadar banditismul austriac de mediu, care își primenește sângele albastru aristocratic cu sângele verde al pădurilor noastre, iar asta are un nume: Holzindustrie Schweighofer. Ăștia ne fac țara talaș, nu pentru ca să le dea o pâine silvicilor români, ci pentru că statul român îi lasă pe austrieci să-și facă de cap. Și îi lasă cu zapiscă încă de pe vremea Guvernului Năstase. Dar să știți că defrișarea are rădăcini chiar mai adânci decât gorunul lui Horea și trebuie să săpăm ceva pentru a ajunge la Legea Lupu, o lege a unui țărănist gras, cu pălărie de cowboy, căruia leprele de la Romsilva ar fi trebuit să-i ridice statuie. Naționalizarea pădurilor, făcută cu pistolul în mână de Ana, Luca și cu Dej, ne-au lăsat fără burgheji, deci fără proprietari. Iar silvicii, pentru a îndrepta cât mai grabnic nedreptățile făcute de comuniști, au reîmproprietărit cu forța mii de octogenari de la munte, în baza unei declarații verbale a vecinilor. Astfel au trecut în proprietate privată inclusiv mii de hectare de pădure date de Carol I obștilor. Reîmproprietărirea galopantă s-a făcut cu amenințarea noilor deținători de codri că răspund cu capul pentru ele. Așa au apărut firme ale golanilor silvici, gata să scape proprietarii neputincioși de belele pădurii prin cedarea dreptului de exploatare în schimbul unor sume mici la oraș, dar importante în prispa bătrînilor, la țară. Exploatare științifică, dotată cu tehnologie de ultimă oră, cu capacitate de a defrișa până în blana ursului un versant în câteva zile și de a transporta pădurea rapid la fabrici de talaș gen Schweighofer. Și să știți că treaba asta cu transportul nu ar fi fost posibilă fără complicitatea capilor Poliției din județele defrișate, care au creat trasee libere după căderea întunericului, prin retragerea echipajelor de Poliție sau informarea promptă a haiducilor cu camion și bușteni despre eventualele supracontroale, caz în care se trăgea pe dreapta temporar.

Prin 2011, chiar un reprezentant al UDMR – partid faimos

datorită apropierii unor membri marcanți de mafia despăduririlor secuiești –, prin persoana ministrului Mediului, László Borbély, recunoștea că în douăzeci de ani au fost finalizate doar 0,5% din dosarele de tăieri ilegale de păduri. Trei ani mai târziu, județul Argeș – județ fruntaș la hecatomba silvică prin 6.000 de cazuri de tăieri ilegale depistate între 2009 și 2011 – o primește cu cetină în porți pe ministra Mediului, Lucia Varga. Ca să înțelegem cum ticăloșia a trecut, în formă continuată, de la polițist la procuror și până la judecător, trebuie să constatăm că doar la acel control ministerial s-au depistat 900 de hectare defrișate ilegal în zonă protejată. De la László Borbély și până astăzi s-a tăiat pădure în ritm de trei hectare pe oră, prejudiciile de miliarde de euro fiind calculate muncitorește, doar la nivelul materiei lemnoase, fără a adăuga prejudiciul de mediu pe termen lung, miile de kilometri de infrastructură distrusă datorită camioanelor cu bușteni și aneantizarea potențialului turistic al unor zone naturale, unice în Europa. Atunci, în 2011, Borbély nu se gândea de ce trebuie ca românii posesori de mașini să mai plătească taxă de mediu pentru dioxidul de carbon fumegat în atmosferă, în timp ce băieții cu topoare doborau în devălmășie producătorii de oxigen. În schimb, a avut o tresărire de conștiință și s-a prins că problema defrișărilor este atât de groasă, încât merită să fie discutată în CSAT. Însă până la siguranța națională vă propun să dăm un tur pe la Radarul Pădurilor, înființat în 2014, unde românii puteau să îi dea în gât pe muncitorii silvici. În doar doi ani au fost depistate, prin delațiune publică la 112, aproape 1.800 de transporturi ilegale, asta în timp ce personalul silvic a depistat doar 62 de infracțiuni, cifră ce arată probabil cât de mic este numărul tăierilor ilegale fără ungere la lanț făcută de Direcția Silvică.

Iată cum ajungem în 2015,

an în care Radarul Pădurilor a dat atât de multe bătăi de cap autorităților, încât un milițian din Maramureș a luat radarul de coarne și a amendat ecologistul de la 112. Amendă de 1.000 de lei pentru alertare falsă, cu toate că transportul era ilegal. Mediatizat cu goarnă, incidentul a moderat cheful de delațiune al românilor și a dat de mâncare în egală măsură atât țapinarilor, cât și silvicilor corporatiști de la Schweighofer. În paralel, Schweighofer dă în judecată un ONG de la Brașov – Asociația Neuer Weg – pentru calomnie, iar Tribunalul Comercial de la Viena a dispus, prin ordonanță prezidențială, să pedepsească ONG-ul din România. Iată două exemple suficiente pentru a băga rumeguș în gura românilor care mai vor păduri. Și cum pădurile s-au împuținat, s-a trecut la defrișări masive în Parcuri Naționale și în zone protejate, fapt ce a determinat autoritățile să înființeze ANANP (Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate). Ocazie cu care Parlamentul a elaborat o lege prin care administrarea acestor zone protejate să nu mai fie făcută de dăunătorii pădurilor, adică Romsilva și alți operatori economici cu drujbă și camion. Între timp, Iohannis a promulgat legea prin care defrișările ilegale mai mari de un hectar sunt considerate vulnerabilități la adresa siguranței naționale, însă nu știm dacă defrișarile mai mari de un hectar, cu avize în regulă, rămân vulnerabilități. Cert este că, de când veghează CSAT asupra pădurilor, mascații confiscă zeci de căruțe prin satele de țigani rudari din Argeș prinși cu fagul în traistă. Pentru prima dată în istoria lor pe aceste meleaguri, rudarii sunt obligați să cumpere lemne de foc chiar de la cei care încarcă în camioane, cu utilaje de ultimă generație, pădurea din spatele satului, pe post de bușteni calitatea I. Și ca să ne convingem că limba de lemn a președintelui Iohannis a înmugurit în guvernarea tehnocrată, iată că Ministerul Mediului modifică legea ANANP și reintroduce Romsilva și operatorii economici privați în administrarea zonelor protejate. Astfel, Cioloș, cu transparența cu care deja ne-a obișnuit, aduce lupul paznic la stână, pentru că pădurea oricum se taie la ras, cu căprioare cu tot, iar lupul – o știe toată lumea – e specie protejată în Europa.