Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

S-au aliniat dezastrele

Zoom S-au aliniat dezastrele

Azi, la 32 de ani de la Mineriadă, triumful Securității e limpede.

Mineriada face 32 de ani, președintele României face 63 de ani azi. O tragedie și un dezastru în formă continuată.

Iohannis a tras cât a putut, cât l-a dus pe el dioda, să nu încurce cu nimic realizarea acestui haos perfect care e România de azi. Securitate și arme, la asta ne rezumăm, plus „Anghel Saligny“, programul prin care vom dărâma și restul de poduri. N-am nici o îndoială că vor cădea spitale noi, că vor lua foc fabrici, că se vor sparge țevi și vor muri oameni înecați, n-am nici o speranță că va scăpa cineva.

La 32 de ani de la Mineriada din iunie ’90 suntem în fața unui partid unic format din PNL și PSD – practic, FSN – și tot azi vorbim despre noile legi ale siguranței naționale, siguranță care se reduce, practic, la predarea controlului țării în mâinile Serviciilor.

Așadar, revenirea la partidul unic și la Securitate, aceasta e bucla pe care a făcut-o România în 32 de ani de orbecăială democratică.

Acest tupeu de neimaginat, această lipsă totală de empatie nu puteau să vină decât din partea unuia care suferă profund de lipsă de inimă și înțelegere a omului, cum e leneșul suprem al țării. La mulți ani, domnule Iohannis, puteți să chemați nava să vă ducă acasă!



Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    nu vor mai avea ce sa preia „serviciile”.disolutia statului urmata de dizolvarea romaniei.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia