Să luăm altitudine!

„Unde-ai fost, la mare sau la ştrand?“, mă întreabă fata de la benzinărie, aruncîndu-mi o privire şi remarcînd (nici nu e greu, credeţi-mă) faţa foarte roşie şi dunga foarte albă de pe frunte, unde-mi stătuse invers şapca, precum şi cercurile albe din jurul ochilor, evident de la ochelarii de soare. Arăt ca un urs panda pe negativ, dar nu-mi pare rău.

Nici n-are de ce să îmi pară rău: mi-am petrecut sîmbăta la Băneasa, în soarele ăla nimicitor şi tot cu ochii pe sus, după avioane, elicoptere şi paraşute. Din alea adevărate, care cad din cer, cu oameni agăţaţi de ele, nu vă gîndiţi la prostii!

Dacă n-aţi aflat încă de la televiziuni, ocupate la greu cu smardoiala politică a deceniului, vă spun eu ce-aţi pierdut: sîmbătă şi duminică a avut loc Bucharest International Air Show, ediţia 2012. Iar spectacolul aeronautic oferit bucureştenilor începe să-şi merite „I“-ul din BIAS, pentru că devine de la an la an tot mai internaţional. Ultima dată cînd am fost, acum doi ani, balamucul era la Otopeni, iar prezenţa străină a fost subţirică. Atunci se sărbătorea centenarul zborurilor lui Vlaicu şi Henri Coandă. Acum, probabil că mulţimea adunată la Băneasa celebra (fără să ştie) 43 de ani de la aselenizarea lui Neil Armstrong, pe 21 iulie 1969. Iar turcii au fost cîtă frunză şi iarbă.

Nu-i nici o greşeală: turcii. De la Turkish Stars, o echipă de şapte băieţi care toată ziulica se dau în supersonicele lor NF5. Au făcut-o, entuziasmant, şi pentru poporul adunat pe asfaltul aeroportului. Plus că au mai şi desenat pe cer o inimă uriaşă, „cadou pentru România“.

Iar ăştia n-au fost singurii. Nici străini, nici cu inimi pe cer. Pentru prima dată au ajuns pe la noi şi piloţii din „Frecce Tricolori“ – echipa de acrobaţie a armatei italiene – cu cele zece avioane ale lor cu tot. Pentru care, aparent, aveau suficient kerosen, că s-au ţinut de agerimi peste o jumătate de oră, în „oooh“-urile şi „aa­a­hhh“-urile mulţimii.

Iar între turci şi italieni au evoluat Iakării Acrobaţi, acompaniaţi de un tataie de 60 de ani. Nu vă strîmbaţi, că nu e deloc ce pare: lituanianul Jurgis Kairys, multiplu campion mondial la acrobaţii aeriene, este probabil cel mai cool bunic ever! Printre minunile pe care le-a făcut acolo, sus, printre manevre inventate chiar de el şi care-i poartă azi numele, a mai şi tras o săgeată prin inima desenată de Iakări, dîndu-le un bobîrnac mult mai tinerilor colegi turci.

Şi staţi aşa, că asta n-a fost tot: echipa sponsorizată de Red Bull a venit cu un bombardier din al doilea război mondial, celebrul B25, dar şi cu un elicopter-minune, al cărui pilot l-a făcut să stea, efectiv, în cap, chestie pe care eu încă n-am văzut-o pe viu pînă zilele trecute, deşi tot auzisem despre ea. Au zburat şi MiG-uri 21 (da-da, chiar rezistă în aer, şi o fac foarte fain!), şi un Boeing 737 incredibil de suplu, şi s-au ţinut de multe acrobaţii şi piloţii de la Aeroclubul României. Au sărit paraşutişti de la trei kilometri şi au aterizat la punct fix, a fost mult zgomot de elice şi reactoare, elicoptere militare şi focuri de armă, planoare, mult fum şi foarte multă adrenalină. Mă rog, pentru piloţi, că spectatorilor le-a rămas doar minunarea.

Să nu uit: super-idee a fost asta, cu mutatul spectacolului aeronautic mai aproape de centru. La Băneasa am ajuns imediat, şi eu, şi jumătate din Bucureşti. Chiar dacă în acelaşi autobuz. Şi sigur nici nu l-a deranjat gălăgia pe fostul premier Ungureanu, a cărui casă e pe-acolo, pe lîngă pistă: omul plimba flacăra democraţiei pe la Iaşi.