Am doi prieteni buni care, cumva, acum trei ani, au decis că noi trei ne-am putea ocupa de un festival de muzică. Bine, unul e manager de centru cultural, “Jean Bart” pe numele lui, al centrului. Celălalt e în showbiz de pe vremea când Securitatea îi lua la ochi pe pletoși, așa că are ditamai trei dosarele întocmite de prea-respectata instituție. Așa că pe ei îi înțeleg. Se pricep. Da’ și mie-mi place, e drept. Într-o zi, contorizând și alte festivaluri la a căror organizare am pus umărul, ceva acțiuni de BTL și, desigur, Festivalul de Muzică Bună, voi ajunge să adun destulă experiență în domeniu. Deocamdată, mai învăț. Învățăm toți trei, în același timp, dar eu trebuie să iau și meditații.
Aparent, mă pricep foarte bine
să mă cert cu oamenii. Dacă echipa noastră de organizatori ar fi construită pe principiul polițiștului bun și al polițistului rău, Paul și Iani ar fi polițiștii buni, iar eu aș fi polițistul gras și rău, care face cât doi polițiști buni pe balansoarul organizării. Și nu știu de ce mi se întâmplă asta. Eu sunt un om realmente bun. N-aș omorî nici măcar o muscă dacă nu mă bâzâie mai mult de cinci secunde, aș lăsa țânțarii să-mi sugă sângele, dacă n-aș simți că o fac, și n-aș suci, în veci, gâtul unei găini, dacă nu mi-ar fi, din când în când, foame.
Dar, cumva, pe final de iulie și început de august, forțe malefice se insinuează în trupul meu firav și mă transformă într-un individ cu care nu poți discuta. E ceva ce, sincer, nu pot controla, oricât mi-aș dori-o.
De doi ani, de exemplu, o doamnă altfel respectabilă are de tras din cauza acestei transformări aproape vârcolăcești. Un an de zile, câtă vreme noi pregătim festivalul ăsta al nostru, nu aud nimic despre dânsa. Semn că e OK, banii curg din alte părți. Cu două-trei zile înainte de FMB, însă, doamna N se activează și începe să aibă inițiative. Ar vrea, de exemplu, să ne ajute să câștigăm bani. Are niște business-planuri de milioane. Vechi. Ele constau în impunerea de comercianți care să plătească o taxă către serviciul Primăriei unde lucrează domnia-sa, dijmuind orice comerciant stradal. Dacă polițiștii buni nu sunt atenți, iar polițistul rău are altă treabă, doamna N se simte fericită, căci e pe punctul de a reuși. Dacă toți trei anterior amintiții sunt vigilenți, doamna N dă din colț în colț, căci nu are, de fapt, cum să se impună. Iar veniturile netaxabile pe care comercianții cu pricina… Mă rog, nu are sens să aruncăm cu noroi într-un funcționar model, care vrea ca nici statul și nici cei care muncesc să câștige ceva. Doamna N este un haiduc modern, cu ștampilă și mult tupeu, care se bucură la mărunțișul care mai cade, din când în când, din borsetele comercianților mărunți, capabili să transforme orice manifestare publică într-un bâlci de prost-gust. Așa e ea, doamna N, și nu trebuie, de fapt, să ne supărăm pe dânsa.
Eu, însă, am riscat
acum un an și am fost destul de violent ca tonalitate. Nemeritat, desigur. Nu vorbești așa cu un funcționar model care nu face absolut nimic tu, un cretin care stai în soare la 40 de grade ca să-ți iasă evenimentul mai pe seară. Chiar cred că am fost complet deplasat. Mea culpa, mea culpa, mea maxima culpa.
Anul ăsta, însă, n-a mai riscat doamna N. N-a mai încercat decât timid să impună ceva, oficial, dar apoi a renunțat din motive de pentru că. În schimb, n-a uitat să-i furnizeze unuia dintre protejații săi informația că, dacă insistă, n-are cum să nu reușească. Așa se face că, pe înserat, când hoții încep să-și facă planuri, un van alb și anonim a parcat aproape de scena FMB, montată, timp de două zile, de o echipă foarte devotată, pe temperaturi aproape imposibile. Din van a coborât un cetățean. N-avea bot de merțan, ca în cântec, dar șchiopăta ca unul cu pană pe stânga spate. Ghinionul lui a fost că polițistul rău se plimba aiurea între scenă și gardul de protecție și, neavând pe ce să-și verse nervii, s-a luat de el. Omul, umil oarecum, a zis că nu stă mult și că are treabă în sat. În Satul Pescăresc de la marginea Tulcei, un loc mișto, dar în care mai cade curentul. Poate de aia am crezut că-i electricianul. Nu era.
Keyser Söze ăsta era, de fapt, unul dintre cei mai mari mafioți ai județului Tulcea. Nu pot să vă spun numele lui real, pentru că, după aia, ar trebui să vă împușc. Dar, credeți-mă, cică e mafiot mare, influent și degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat.
N-am știut. Jur. Dacă aș fi știut, n-aș fi fost atât de categoric în a-i spune nu, indiferent de ceea ce a propus. Iar el, oricum, propunea o tâmpenie. Voia să vândă, fără autorizație de la Primărie și fără acceptul organizatorilor, vată de zahăr și floricele. Repet, vată de zahăr și floricele. Care, în sine, nu sunt o tâmpenie, dacă nu ți le bagă nimeni pe gât. Dacă ți le bagă, borăști direct.
Între timp, pe scenă
se întâmplau lucruri mișto. Au cântat, de exemplu, niște puști care aveau, în medie, cam 13 ani. Vecinii lor de glorie, muzicieni ceva mai bătrâni, le-au apreciat nu doar sculele scumpe, ci și tehnica. Mara, basista firavă a celor de la Fusion, a fost chiar o revelație pentru consacrații care urmau să cânte. Mă rog, sunt lucruri pe care le vezi în spatele scenei, chiar și atunci când ești ocupat să te lupți la baionetă cu vânzătorii de vată de zahăr.
Dacă va fi să mor
de moarte violentă, împușcat în cap, strangulat, tras în țeapă sau naiba mai știe cum, nu mi se va trage, așa cum ar crede unii, de la articolele despre servicii, despre DNA, despre diverși potentați ai zilei. Nu. Dacă va fi să-mi găsesc prematur sfârșitul, va fi pentru că i-am interzis acestui capo, pe numele lui Fader sau Fadeh sau… (na, acum trebuie să murim împreună) să vândă floricele și vată de zahăr. A promis solemn că găsește el doi băieți care să mă aranjeze.
De când am auzit asta, sunt căzut într-o maximă depresie. Vă dați seama în ce țară trăim, dacă oameni atât de puternici, capabili oricând să năimească doi asasini plătiți, se ascund în spatele unor afaceri precum vânzarea de vată de zahăr și popcorn?
P.S. Da, bine, și ce caută o fotografie cu Gândul Mâței într-un articol despre mafioții neștiuți ai României? Caută. Pentru că sunt buni. Foarte buni. Și pentru că merg și fără vată de zahăr ori floricele. Și pentru că au cântat la FMB 2017. Și pentru că ei știu să fie liberi, ca și polițiștii buni sau cel rău. Liber tu!
Vezi ce popor avem? Exact „libertate ” îi trebuia. Sā-si poatā exprima talentele multiple si creativitatea netārmuitā.