Să nu îți faci bibliotecă cu scară

Cred că toată lumea știe (chiar și cei născuți în mileniul trei) că pirateria a îmbogățit România. Și asta încă de pe vremea comunismului, cînd niște tipi cu vreo 20-30 de videorecordere multiplicau filmele occidentale, în inimitabila traducere a Irinei Margareta Nistor. După ’90, afacerea a înflorit, a depășit bariera de partid și de stat și s-a extins la marii, micii și anonimii bișnițari. Muzică, filme, și totul într-o deplină devălmășie, inundaseră piața românească, mai întîi neagră, apoi tricoloră. Era explicabil. Un computer simplu valora cît 24 de salarii. Un DVD (ah, ce invenție minunată!) costa un milion (adică o sută), dar, pentru cineva care cîștiga cinci milioane pe lună, era un lux. Așa că piața neagră, pirateria au înflorit. Așa e mersul lucrurilor, în orice societate care iese dintr-un sistem, dar nu încape complet într-altul. Țin minte ca acum. Cînd m-am mutat ultima dată, am lăsat în urmă, într-o pivniță, 1.000 de DVD-uri și vreo 500 de CD-uri cu muzică, toate decodate și scrise de mandea. Vremuri grele, hai să recunoaștem, dar, pe legea mea, pline de farmecul copilăriei – cum ar zice Creangă.

Între timp, intrăm și noi în legalitate, aflăm cum e cu drepturile de autor și cum e cu cel care bagă banul, dar vrea să-l și scoată, că nu e (sau e?) nabab. De aia, unul a muncit, altul a creierit și și-a riscat banii. Nu am să mă dau ipocrit, fenomenul e cu atît mai prezent, cu cît omul e mai sărac. Dar de ce aș mai sta cu sute de CD-uri în casă, cînd am, pentru un abonament ieftin ca braga, toată muzica lumii, la înaltă fidelitate, cînd vreau și unde vreau? Dacă îmi plac filmele mai așa, am MUBI, iar dacă îmi plac celelalte, așa și-așa, Netflix sau Max. Abonamentul costă cît un singur loc la Movieplex. Nu vreau să conving pe nimeni, dar am să zic doar atît. În urmă cu aproape douăzeci de ani, cînd Mircea Cărtărescu spărgea piața cu volumul De ce iubim femeile, pe aceeași piață se mai comercializau între 50.000 și 100.000 de exemplare, pirat, din care nici autorul, nici editura nu au văzut vreun ban.

Cred că ați mirosit unde bat. Da, la Bookster. Și hai să stăm strîmb, dar să judecăm drept. Și am să încep cu Consiliul Concurenței: Consiliul Concurenţei a sancţionat șase companii active pe piața furnizării de carte, precum și Asociația Editorilor din România (AER), cu amenzi în valoare totală de 5,967 milioane lei (aproximativ 1,2 milioane euro) pentru participarea la o înțelegere anticoncurențială. Amenzile au fost aplicate astfel: • Curtea Veche Publishing S.R.L. 422.220,85 lei; • Nemira Publishing House S.R.L. 324.636,37 lei; • Humanitas S.A. 365.718,84 lei; • Publica Com S.R.L. 174.677,34 lei; • Direct Client Services S.R.L. (Librăriile Cărturești) 3.982.290,66 lei; • Librăriile Humanitas S.A. 582.362,94 lei; • Asociația Editorilor din România 115.696,04 lei. Autoritatea de concurență a constatat, în urma unei investigații, că cele șase companii împreună cu asociația de profil din domeniu și-au coordonat strategiile comerciale și au limitat comercializarea de carte către entitățile care gestionau biblioteca Bookster, în perioada 2017-2020.

Sînt cîteva lucrușoare pe care nu le-am înțeles. Primul – dacă Bookster e bibliotecă sau prestator privat de servicii plătite (adică societate comercială). Dacă e așa ceva, înseamnă că amendații au imaginat un soi de cartel, prin care să scoată de pe piață un concurent. M-am interesat dacă Bookster e cumva bibliotecă – și atunci, boicotul e un lucru cu adevărat anticoncurențial. Nu e. Bookster, care, între timp, și-a schimbat patronatul, este un serviciu de împrumutat cărți pe bani. Și care semnează contracte cu diverse companii (eventual multinaționale, cu mulți angajați) să pună la dispoziția clientului titlurile care apar pe piață. Pentru a ascunde faptul că trafichează bunul cuiva (autor / editor) în folos propriu, societatea afirmă că taxează doar transportul. Așa să fie? Am căutat și mai adînc și am dat de datele profitului și ale pierderilor. Să tragem linie. Profit: 5.953.341 de lei, pierdere: 0. Acum să explic mecanismul, dacă nu e clar: Bookster achiziționează de pe piață cîteva cărți dintr-un titlu, pe care, ulterior, le împrumută (repet, pe bani) către salariații setoși de cultură ai companiilor. O să rîdeți. Da’ cine dracu’ citește în România? Uite că profitul de mai sus dă o măsură exactă a fenomenului.

Și care e chestia? De ce s-au ofticat nesătuii de editori și mama lor? Păi, simplu. Cînd la fiecare copie privată de xerox o cîtime pleacă către organismele de gestiune colectivă, cîtă vreme orice difuzare de muzică pe radiouri e taxată, cînd orice film dat la televiziune costă – iar banii ajung la artist sau la producător –, e o aberație să spui că protecția bunurilor tale este contra-concurență. Or fi mulți bani? Or fi puțini? Suma de mai sus vă dă dimensiunea afacerii. E exact cît însumează amenda dată de Consiliul Concurenței. Bookster nu are un domeniu de activitate editorial. Nu are redacție, departament de creație, contracte cu autori și traducători. Ei preiau niște bunuri intelectuale și încasează bani ca la un produs industrial. Doar că șuruburile, rulmenții și tijele nu pot fi împrumutate de sute de ori. Dacă ar citi numai ei cărțile cumpărate, n-ar fi fost nici boicot, nici concurență.

Bine zice poporul, sireacul: Tot păgubașu-i vinovat.