Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Să plîngem cu Umberto Eco

Zoom Să plîngem cu Umberto Eco

Eco nu credea că va scrie vreodată un roman*. Era convins că îi lipseşte talentul pentru o asemenea întreprindere. Asta pînă în ziua în care o prietenă care lucra la o mică editură i-a cerut să scrie o povestire poliţistă, iar el i-a spus că dacă ar scrie un roman poliţist, acel roman ar avea peste 500 de pagini şi acţiunea s-ar petrece într-o mănăstire medievală. 

Prietena i-a răspuns că ea nu se ocupă de maculatură nevandabilă. Iritat, semioticianul se întoarce acasă, găseşte într-un sertar o mîzgălitură în care îşi însemnase numele unor călugări şi decide că ar fi interesant să otrăvească un călugăr care citeşte o carte misterioasă. Şi aşa a început să scrie Numele trandafirului. N-a avut nevoie să se documenteze, fiindcă toată documentaţia o avea în cap de pe vremea cînd se ocupa de literatura medievală. A descris o mănăstire inexistentă, căreia însă i-a de­senat planul de nenumărate ori, ca să ştie cît putea dura un dialog, de la o încăpere la alta. Unii cititori i-au spus că au vizitat mănăstirea lui şi nu le venea să creadă că ea nu există. Alţii erau convinşi că manuscrisul găsit, al cărui text e „transcris“ în carte, a existat cu adevărat, deşi era invenţia lui Eco, ceea ce-l face pe autor să încerce să găsească răspuns întrebării de ce credem în existenţa personajelor de roman, deşi ştim că sînt închipuite, şi de ce plîngem la sinuciderea Annei Karenina. Pentru că, zice Eco, în romane personajele chiar există, iar ceea ce li se întîmplă nu poate fi pus sub semnul îndoielii. Ştim ce face şi ce gîndeşte un personaj mai bine decît ştim ce i se întîmplă celei mai apropiate persoane din viaţa reală. Şi din acest motiv, chiar dacă nu ne îndoim că Anna Karenina e inventată de Tolstoi, sinuciderea ei ne face să lăcrimăm. Fiindcă viaţa ei din roman e tot atît de adevărată ca existenţa noastră în afara romanului. Încît n-avem nici un motiv să ne jenăm că plîngem de mila unei persoane inexistente.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Constituție, prostituție…

    14 ianuarie 2020

    A existat, după 1990, un moment încare Constituția României putea fi modificată, schimbată în bine. Era epoca în care o alianță politică obținuse peste 60% din locurile din Parlament. Se […]

  • Istoria în adormire

    14 ianuarie 2020

    Dacă turiștii sovietici înarmați cu drujbe, fitile de lampă și scrumbii afumate nu s-au sfiit în decembrie ‘89 să se cațăre pe acoperișurile caselor conspirative ale Securității și să tragă […]

  • Cel mai partid perdant

    14 ianuarie 2020

    Îmi plăcea USR, la început, ca idee. Cu mult înainte să aflu că domnul Kivu a fost un ordinar turnător la Securitate. Îmi plăcea USR ca energie. De mulți, foarte […]

  • Alegem nimic, dar mai repede

    7 ianuarie 2020

    Pare, cumva, că ne-am plictisit de democrație, că ne încurcă viitorul nostru, că vrem să-l expediem repede, ca să-l bifăm. Poți să-ți bifezi viitorul? Sigur. Pui în dreptul lui o […]

  • „Ferește-mă, Doamne, de cei ce-mi vor binele!“

    7 ianuarie 2020

    Dacă din clasa întîi pînă-ntr-a patra am colecționat, ca toți dobitocii, premii și mențiuni, să aibă și mam’mare un prilej de bucurie, dintr-a cincea, cînd se apropiau ședințele cu părinții, […]