Șaria cu de toate

“Da, islamul este compatibil cu umorul”, decretează Mahomed de pe ultima pagină a “Charlie Hebdo”, săptămânalul francez care s-a rebotezat în “Charia Hebdo” pentru numărul de miercurea asta şi a anunţat că l-a numit pe profetul lui Allah redactor-şef. Sticlele cu benzină care au zburat pe geamurile redacţiei din arondismentul 20 al Parisului, la ora 1 a dimineţii de miercuri, demonstrează că, în ciuda compatibilităţii, islamiştii nu apreciază glumele profetului, fiind mai aplecaţi spre poante fizice, cu avioane care se izbesc de blocuri şi batoane de dinamită care se consumă în autobuze aglomerate. Chestie de gust, am putea spune.

Pe 9 februarie 2006, în plin scandal al caricaturilor daneze din Jyllands-Posten, Charlie a ales să republice desenele lui Kurt Westergaard, adăugându-le pe cele ale lui Charb, Wolinski, Luz şi ale celorlalţi caricaturişti ai publicaţiei, aproape toţi la fel de buni ca Mardale. Pe coperta acelui număr se lăfăia un Mahomed trist, decepţionat: “C’est dur d’être aimé par de cons!” (E greu să fii iubit de tâmpiți). Islamiştii au dat publicaţia în judecată, iar Jaques Chirac, pe atunci preşedinte al Franţei, s-a răţoit la ziarişti, trăgându-i de urechi pentru necugetatele provocări. Pentru că, nu-i aşa, e cool să faci mişto de papă, e haios să iei peste picior evreii, petru că sunt civilizaţi şi nu sar la bătaie, preferând să-şi arate superioritatea răspunzând cu o glumă.

Dar 2006 nu e 2011, iar dacă atuci Charlie Hebdo a scăpat de molotoavele islamiştilor, s-a întâmplat doar pentru că Franţa era pregătită să se bată cu teroriştii şi nu era aliata unor rebeli care, după ce şi-au sodomizat dictatorul, vor să instaureze Şaria pentru a eficientiza extracţia democratică de petrol. În plus, pe Sarkozy îl cam enervează presa, aproape la fel de mult ca pe Băsescu, îşi pune serviciile secrete să o aculte, la fel ca Băsescu, şi nu prea pare dispus să pufnească în lacrimi dacă există cetăţeni francezi de origine magrebiană hotărâţi să-şi facă dreptate cu sticla plină de benzină în mână. În fond, petrolul e la ei, aşa că pot să-l folosească după bunul plac.

Aş vrea să le spun colegilor de la Charlie Hebdo că suntem alături de ei, că protestăm energic împotriva atentatelor barbare la libertatea de exprimare, dar ceva mă împiedică. Iar acel ceva se numeşte decăderea săptămânalului francez care-mi plăcea cel mai mult. Ştiu că populaţia Franţei numără din ce în ce mai mulţi musulmani, ştiu că în vremurile astea grele orice manager de presă ar încerca să atragă cititori şi din acest segment, dar, băieţi, aţi coborât standardele prea mult. Cum Dumnezeu să puneţi redactor şef un tip despre care se spune că a citit prima dată abia la 40 de ani, şi, oricum, nu de bună-voie, ci ameninţat de Gibreel? Cum să pui redactor şef un personaj care n-a lăsat nimic scris, mulţumindu-se să dicteze? Cum să dai o revistă umoristică pe mâna unuia care a dat doar momente de uor involuntar, ca acela, celebru, în care Gibreel i s-a arătat şi i-a dat voie să aibă mai mult de 4 soţii taman în momentul în care Aïcha, întinsă pudic pe spate, aştepta un argument bun pentru a nu invoca o durere de cap? Scuze, băieţi, dar existau atâţia musulmani deschişi la minte, şcoliţi şi amuzanţi, iar voi l-aţi ales pe Mohamed doar pentru că este un brand. La noi, asta se cheamă nepotism şi dă naștere la proteste. Scuze, din nou, dar v-aţi cam făcut-o cu mâna voastră.

PS: Aş vrea să preîntâmpin remarcele maliţioase prin care ni se va atrage atenţia că noi suntem lipsiţi de sânge şi n-avem curajul de a face glume cu islamişti. Adevărul e că, dincolo de faptul că pentru piaţa românească subiectul este irelevant, ne este foarte teamă ca radicalii musulmani de la Dristor să nu ne scuipe în şaorme.