Prieten bun, coleg de copilărie, diagnosticat cu COVID-19. 43 de ani. A fost internat la Craiova și băgat imediat pe tratament: dimineață, o felie de pâine cu un cub necomestibil de unt, după aia paracetamol doar pentru că i-a adus familia la poartă.
I se face radiografie, are pneumonie, i se face antibiotic și tratament specific. După opt zile de tratament și spitalizare, starea i se agravează brusc. Febră mare, probleme de respirație. Din nou raze, i se spune că are plâmânii afectați grav, că ar trebui să i se administreze Remdesivir, însă nu au în spital. În marele spital COVID de la Craiova. Prietenul meu, până atunci liniștit, începe să-și sune și el niște prieteni – acei prieteni ai lui cu bani și influență. Cum vă spuneam, eu sunt cel din copilărie, nu banii ne țin împreună. Și prietenii lui sună peste tot pe unde pot suna: unii amenință, alții promit că aduc a doua zi un camion cu Remdesivir, doar să i se administreze pacientului imediat doza de care are nevoie.
După trei zile de Remdesivir, febra i-a scăzut, respirația i-a căpătat amploare, însă are cicatrice pe plămâni, iar saturația de oxigen abia a urcat în zona de siguranță de peste 95%.
Singura comorbiditate a prietenului meu ar fi spitalul din Craiova. Cineva din spital i-a spus cam ce s-ar fi întâmplat cu el fără Remdesivir: ATI, așteptare, intubare și din nou așteptare.
Apoi am văzut declarațiile doctorului Emilian Imbri, managerul Spitalului „Victor Babeș“, și ale lui Șerban Bubenek, președintele Societății Române de ATI: nu mai există Remdesivir, medicament esențial în schema de tratament pentru cazurile severe.
Așadar, există o schemă de tratament. Se bazează pe lipsuri, disperare, intervenții și, peste toți și toate, un președinte liniștit care consideră că Guvernul luptă cu succes cu pandemia.
:-((
Ca s-o citez pe deputata mea preferata: dumneavoastra loviti in PNL.
Am avut președinți de tot felul,dar ăsta de acum e cel mai nesimțit