Scene istorice: Ștefan cel Mare

–Maaamă!

–Da.

–Maaamăăăă!

–Da, mă, copchile. Te-am auzit. Ce e?

–Deschide, bre, poarta, că vin turcii!

–E, să vină. Și ce dacă vin?

–Cum și ce dacă, bre? Vrei să mă omoare?

–Păi, cum să te omoare? Dar tu nu te bați cu ei? Ce, tu ești mai fraier? Dacă te aperi ca lumea și te lupți cu vitejie nu te omoară.

–Da, bre, mamă, dar nu mai am oștire. Mai suntem eu și cu doi șchiopi și cu Aprodul Purice, care oricum se bate ca o cizmă, nici nu știe să ție paloșu-n mână, zici că mestecă în mămăligă.

–Ei, și? Ce treabă ai tu cu el? Dacă ești viteaz, treci și luptă.

–Nu mai pot să lupt, bre, mamă.

–A, deci acum nu mai lupți.

–Nu, nu. Hai, deschide poarta.

–Măi, copchile, ce ți-am zis eu azi-dimineață?

–Că să iau și-un măr la mine, că mi se face foame.

–Așa, și ce ți-am mai zis? Nu ți-am zis să stai în cetate și să nu te bați cu turcii, că vă scoateți ochii cu săbiile alea? Tu m-ai ascultat? Da’ de unde! Ai făcut tot cum te-a tăiat capul. Acum treci și bate-te cu turcii. Nu ți-am zis să mai stai și tu pe-acasă, că mâine-poimâine începe școala și tu n-ai completat nici pe jumate caietul cu teme pentru vacanță? Toată ziua umbli și tragi cu arcul ca să mai ctitorești ceva, ce-oi înțelege de mănăstirile alea nu știu.

–E super-important să zidesc mănăstiri. N-ai văzut că te-am pictat și pe tine în pronaos?

–A, ca să nu mai zic că pictorul ăla de biserici m-a făcut super-grasă. Păi, așa arăt eu? Să mai crești copii… Ai grijă de ei cât sunt mici și pe urmă, când se fac mari, ctitoresc mănăstiri domnești în care te pictează cu burtă și gușă, de se uită sfinții la tine de parcă au văzut-o pe Godzilla.

–OK, deci acum chiar trebuie să mă lași în cetate. Deja se văd otomanii.

–Mda, îi văd și eu. Auzi?

–Ce e, bre?

–Ăla nu e Ibrahim din serialul ăla de pe Kanal D?

–Se prea poate, de ce?

–OK, hai că deschid puțin poarta, vreau să ies să-i cer un autograf, sunt cea mai mare fană a lui, nu-mi vine să cred cum îl trata boul ăla de Selim.