Umbra neagră privea cabinetul lui Șică II și parcă nu-și revenea din uimire. Cine ar fi bănuit că, ascunși sub sacourile scumpe mirosind a Chanel și parvenitism, se ascundeau asemenea supereroi? Căpitanul Finanțist – Cîțu, Ludovic – Maiorul Barosăneală, Turcan – Clopotul Liberalității, Generalul Electric (în efigie făcătoare de guverne) și cine știe cîți alții, gata să lupte pentru gloria nepieritoare a propriilor interese atîta vreme cît le permitea Atotînstelatul, misteriosul protector al democrației.
– Sînteți o adevărată șleahtă, mormăi umbra neagră.
– Mărite M, ne jignești! zise Ludovic II bombîndu-și pieptul, gata-gata să-și rupă șira spinării dacă numeroase evenimente n-ar fi dovedit că Mandolinianul e imun la asemenea accidente.
– Îmi cer scuze, am spus „șleahtă“ în sensul nobiliar polonez, zîmbi Marele M de după neguri.
– Adică sîntem niște cîrnați? o întrebă șoptit, probabil gîtuit de revoltă, Ludovic II pe Turcan. Și ce poate fi nobiliar la cîrnați?
– Probabil că e ca mucegaiul ăla scump cu care se dă pe Camembert, interveni salvator Cîțu.
Speriat de asemenea lămuriri docte, Ludovic II se mirosi discret la subraț și îi veni inima la loc: nu era pic de mucegai. Doar un puternic miros de scrumieră amestecat discret cu lașitate și cu iluzia grandorii. Se întoarse deci spre Turcan:
– Ralu, tu crezi că Marele M a vrut să ne insulte?
– Dacă voiam să te insult îți ziceam direct că orice premier ar fi venit după doamna Veorica ar fi părut genial prin comparație. Dar uite că ai venit tu.
Ludovic II devenise de-a dreptul stacojiu de furie. Ofensa asta avea să fie plătită cu…nu, nu cu sînge, se mai tăiase el o dată ca blegul cînd l-a insultat oglinda magică. Umbra neagră se credea spirituală? Ei bine, o să-i dea el spirit! Și, cuprins de hotărîre, se întoarse către Turcan și porunci șoptit, să nu deranjeze pe nimeni:
– Tanti Ralu, roagă-l tu pe Marele Mutfiu să-mi dea putere să invoc spiritul liberalismului asupra Marelui M.
1.244 de vizualizări
