– Și totuși, cum reușim să ne întoarcem acasă, în timpul nostru? se smiorcăi Anisie.
– Așa este, trebuie să ne întoarcem! Țara are nevoie de noi! Poporul are nevoie de noi! strigară mai mulți.
– Așa e, întări CTP. Fără voi, apare automat riscul de…
–…Pe-Se-De! cloncăni mecanic icoana făcătoare de guverne a sfîntului Klaus.
– Și PSD bîjbîie în același vortex temporal ca și voi, îi tăie vorba CTP. Nu, omule de tinichea, riscul cel mai mare, în lipsa voastră și a celeilalte mizerii, e ca oamenii să observe că se descurcă mai bine singuri. Că fără handicapul adus de niște păcălici incompetenți și impostori ca voi, viața poate fi frumoasă în România. Că fără să fie căpușată de voi și de cei ca voi, economia României prinde sînge în obraji. Că, în fine, lipsiți de roiul de muște care întunecă orizontul și sufocă atmosfera, ar putea ridica fruntea alt fel de lideri, iar de după zare s-ar putea vedea lumina frumoasă a dimineții.
– Da, dimineața cînd negociezi cele mai groase parandărături… suspină întreg cabinetul ca un stol de prostituate la un film romantic.
– Mărite Șică, întoarce-ne acasă! se rugară ei. Fă ceva, că ne ghiorăie buzunarele de foame!
– Nu ne lăsa în punga goalăăăăă! își ridicară vocile în aerul aspru.
– Da, nu mă lăsa pradă unui act autofiscal! scheună Gollum – pardon,Cîțu –, cu mîinile adînc înfipte în propriile buzunare.
„Dragă Ralu, ce ne facem? Ăștia chiar se așteaptă să fac ceva!“, îi șopti revoltat Ludovic II lui Turcan.
„Mărite Șică, cred că trebuie să ne sfătuim cu cineva care știe ce spune“, răspunse Turcan. „Cineva care gîndește“, adăugă ea după o scurtă chibzuială, „și care nu se teme, în caz de forță majoră, să spună și adevărul“, termină ea, profund dezgustată de ultimele cuvinte.
Amîndoi priviră îndelung la șeptelul de miniștri din fața lor, doar-doar vor găsi persoana potrivită: inteligentă, competentă, neticăloasă și, pe deasupra, și cu pusee de sinceritate. Și pe măsură ce-i baleiau din priviri, pe atît se înnegurau la față. Dar uite că, deodată, ochii le căzură asupra ministrului de Interne și, întorși unul către celălalt, strigară o dată, sufocați de bucuria revelației:
– Geaca lui Vela!
Îngenuncheară deci în fața gecii și-și spuseră păsul. Iar geaca îi ascultă atentă, cu buzunarele ciulite, și, în final, le răspunse:
– Aveți ochi, dar nu vedeți. Aveți cap, dar nu judecați. Aveți simțuri, dar sînteți nesimțiți. Tot ce aveți de făcut ca să vă întoarceți acasă e în fața voastră.
– Adică??? strigară toți în cor.
– Adică v-ați adunat în jurul unui om de tinichea, sînteți conduși de un om de paie, vă dați lei, dar tremurați ca șobolanii să nu vă plesnească electoratul peste bot și nu e unul care să nu răspundă la întrebarea „Cît vrei să furi?“ cu „Toto, că nu sîntem în Kansas!“.
– Nu înțeleg unde vrei să ajungi, interveni Anisie.
– Titlul casetei tale porno, mormăi geaca pentru sine. Dacă vreți să vă întoarceți acasă, convingeți icoana Atotmutului să arunce una din casele sale peste CTP, iar voi luați-i condurii de rubin, încălțați-l pe Cîțu cu ei și puneți-l să bată din călcîie și să spună „Nicăieri nu e ca acasă!“.
