1821 – Domnul Tudor își trăiește din plin cariera de lider interlop regional, începută cu o mișcare de revoluție în Oltenia și terminată cu o mișcare de rotație a propriului cap în fîntîna în care fusese aruncat de prietenii săi, eteriștii. O soartă dreaptă pentru cineva care, odată ajuns la putere, insista să-și pună „Domnul” înaintea numelui, așa cum fac toți cocalarii pe Facebook.
1848 – Undeva la poalele Dealului Spirii, forțele de ordine românești încearcă să negocieze cu un grup mult prea numeros de suporteri ai Galatei. „Băi, voi nu înțelegeți românește să plecați acasă?” „Nu!” „Păi, de ce?” „Sîntem turci!” Calea dialogului fiind astfel exclusă, trupele de pompieri încearcă să disperseze mulțimea pașnică de iatagane prin abuz de forță cu găleți de apă, saci de nisip și mantale ignifuge.
1859 – După fraude electorale de proporții, Alexandru Ioan Cuza este ales de două ori la rînd șef al statului. Desigur, regimul său mult prea dictatorial îl va face în cele din urmă să predea funcția unui neamț și să plece din țară. Istoria s-a răzbunat. Nu e însă prea clar pe cine.
1877 – România intră în Războiul pentru Independență, numit astfel fiindcă Războiul pentru că neamțul ăla nu se potolește și vrea vilă de lux Grivița I și două apartamente la Smîrdan era mult prea greu de reținut.
1881 – România devine regat, iar ambasadorii celorlalte state sînt avertizați că, din acel moment, titlul oficial al principelui Carol este „alteță regală”. Judecînd după năravurile politice ale epocii, cei mai mulți vor continua totuși să folosească mult mai potrivitul don Carleone.
2.352 de vizualizări
