Un țăran mic de statură, dar vînjos așa cum numai cosașii pot fi, cu chipul sculptat de cromozomii neciopliți ai Cîmpiei Române, nebiruit la muncile agricole și îndîrjit în buchiseala ceaslovului. Portretul de tinerețe al scriitorului Ioan Chiru Nanov, născut în Teleorman, într-un sat despre care nici oile nu-și mai amintesc, înfățișează un fiu al ogorului, destinat vieții brutale de plugar-secerător, epuizîndu-și viața la muncile cîmpului și murind de bătrînețe la 40 de ani. Numai că Ioan Chiru Nanov a avut puterea să se smulgă acestei damnări agrare și să intre în lumea literelor, păcălind destinul trasat de părinții săi ciobani, așa cum vulpea păcălea, la rîndul ei, aceiași părinți ciobani care-și păzeau oile cînd ea le fura găinile.
Învățătorul satului a întrezărit în hărnicia micului Ioan dorința de cunoaștere, mai ales dorința de cunoaștere a trenului și a celui mai apropiat oraș, unde putea să scape de coasă, de muls oile și de păduchi. Alexandria era, pe la 1895, o așezare pe lîngă care puteai trece fără să bagi de seamă, dar avea o școală gimnazială în care copilul miriștii a putut dobîndi instrucția minimă și notele pentru liceu. Liceul l-a făcut la București, unde a absolvit, apoi, în 1912, Școala Superioară de Științe de Stat. Între 1905 și 1916, Nanov a scris și publicat, în periodice și în volum, poezii, schițe și povestiri, articole polemice și note de călătorie. Avea un stil pastoral, fără calități literare, dar bogat în relatări țărănești și portrete rustice. Un pictor l-ar fi putut închiria doar pentru a lucra după descrierile lui.
Noul lui destin i-a oferit doar această variație în muncă. Nanov a murit tot la 40 de ani, dar nu într-un bordei de lut, ci în război. Războiul l-a luat pe sus chiar din august 1916, cînd a participat la ofensiva din Ardeal. Primele zile, scurse pe fundalul corurilor ostășești, au agitat muza poetică a scriitorului Nanov, care n-a mai apucat însă să versifice entuziasmul trupelor române, fiindcă, imediat, a început retragerea. Fața neagră a războiului li s-a arătat repede ostașilor țărani, luîndu-le viața și pămînturile, tăindu-le cheful să cînte și să-și proslăvească țara din ce în ce mai mică. Nanov a făcut toată campania din 1916 și ar fi făcut-o și pe cea din 1917, dacă n-ar fi murit într-un spital din Iași de tifos exantematic.
A fost un luptător tăcut și harnic, pierdut azi din vedere datorită operei modeste. Literatura lui e sub valoarea faptelor militare, iar asta îl pune deasupra multor mari scriitori.
